Infracțiunea Complexă

CONSIDERATII GENERALE PRIVIND UNITATEA

DE INFRACTIUNE

Sectiunea I:

Aspecte introductive

Analiza unei institutii atât de importante în dreptul nostru penal nu poate începe fara o determinare a cadrului legal si stiintific în care aceasta institutie se situeaza.

În Capitolul IV al Titlului II din partea generala a Codului penal, legiuitorul arata în articolul 41, intitulat unitatea infractiunii continuate si a celei complexe, faptul ca nu exista pluralitate de infractiuni în cazurile de mai sus.

Unitatea de infractiune nu a ramas doar la stadiul reglementarii ei legale, ci a fost abordata fie integral, fie doar sub anumite aspecte în dostrina, încercându-se cristalizarea unor aoncepte specifice.

În conceptia clasica s-a aratat ca unitatea de infractiune exista când activitatea faptuitorului realizeaza continutul unei singure infractiuni . S-a explicat astfel ca unitatea de infractiune ori din mai multe actiuni ori infractiune, pentru care se aplica o sigura pedeapsa, sub aspect subiectiv existând o singura rezolutie infractionala .

Considerându-se ca este o caracterizare prea generala faptul ca unitatea de infractiune implica un singur continut de infractiune, iar pluralitatea mai multe asemenea continuturi, s-a exemplificat ca la infractiunea continuata, desi exista o pluralitate de actiuni sau inactiuni savârsite la anumite intervale de timp, fiecare dintre ele putând constitui infractiuni distincte, unitatea de rezolutie este cea care da caracterul de unitate, dupa cum, de exemplu, la infractiunea de obicei, elementul care unifica pluritatea actelor este obiceiul sau deprinderea.

Sectiunea a II-a:

Felurile unitatii de infractiune

Cu privire la felurile unitatii infractionale, doctrina distinge intre unitatea naturala si unitatea legala de infractiune , dar de data mai recenta unitatea de infractiune a fost tratata si fara a se mai face în mod expres aceasta distinctie.

Unitatea naturala de infractiune, având la baza unitatea actiunii sau inactiunii ce constituie elementul material al infractiunii, producând un singur rezultat si fiind savârsita cu o forma unica de vinovatie- se prezinta sub trei forme: infractiunea simpla, infractiunea continua si infractiunea deviata.

Infractiunea simpla în esenta consta, sub aspectul laturii obiective, într-o actiune (inactiune) unica si într-o urmare unica; sub aspectul laturii subiective, într-o forma unica de vinovatie; arc un singur subiect activ (nefiind exclusa participati a) si un singur subiect pasiv, precum si un obiect unic.

Cele mai multe infractiuni se prezinta sub aceasta forma, însa apare necesitatea formularii unor precizari, cum ar fi în cazul infractiunii unice de lovire, când sunt savârsite mai multe acte care fac parte dintr-o singura actiune sau în cazul infractiunii unice de furt când exista mai multi subiecti pasivi iar faptuitorul nu a avut reprezentarea faptului ca bunurile furate apartin mai multor persoane.

Infractiunea continua se caracterizeaza prin faptul ca elementul sau material, constând intr-o actiune sau inactiune, se prelungeste în timp, dupa momentul consumarii pâna la epuizarea activitatii infractionale, care se poate datora interventiei faptuitorului, a altor persoane ori a organelor competente. In literatura juridica s-a facut distinctia intre infractiuni continue permanente si infractiuni continue succesive.