Înregistrările audio video în accepțiunea codului de procedură penală

1. Sediul materiei

Având în vedere că odată cu trecerea timpului modul comiterii infracţiunilor, în multe cazuri, pune serioase probleme în ceea ce priveşte posibilitatea probaţiunii, a fost necesar ca în materia mijloacelor de probă să se înregistreze modificări în sensul îmbunătăţirii posibilităţilor tehnice de administrare.

Astfel, prin Legea nr. 141/1996 a fost introdusă secţiunea „Înregistrările audio sau video”, lărgind sfera mijloacelor de probă cu înregistrările audio şi înregistrările de imagini video sau foto.

La scurt timp, şi anume în 2003, prin Legea nr. 281/2003 a fost lărgită posibilitatea administrării unor asemenea probe, titlul secţiunii fiind „Interceptările şi înregistrările audio sau video”.

Sediul materiei privind procedeele probatorii: interceptarea şi înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor, înregistrările audio-video, filmările îl constituie art. 911-916 C.proc.pen. În afara acestor dispoziţii procedurale există şi legi speciale care prevăd ca mijloace de probă accesul la sistemele de telecomunicaţii sau informatice, cum ar fi:

Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri care prevede în art. 23 că organul de urmărire penală cu autorizarea prevăzută de lege poate să aibă acces pe o perioadă determinată la sistemele de telecomunicaţii sau informatice şi să le supravegheze cu aplicarea în mod corespunzător a art. 911-916 Cod de procedură penală;

Legea nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane şi Legea nr. 656/2002 privind prevenirea şi sancţionarea spălării banilor cu dispoziţii asemănătoare privind accesul la sistemele de telecomunicaţii sau informatice;

Legea nr. 78/2002 privind combaterea corupţiei şi Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice şi sancţionarea corupţiei arată că există posibilitatea punerii sub supraveghere sau interceptarea comunicaţiilor, accesul la sistemele informaţionale pentru toate tipurile de comunicaţii, indiferent dacă acestea se efectuează prin linii telefonice sau în alt mod.

1.1. Concept

„Pentru aflarea adevărului în legătură cu pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni care se instrumentează din oficiu de organele de urmărire penală, în cazuri şi condiţii prevăzute de lege, înaintea începerii urmăririi penale, în faza de urmărire penală sau în faza de judecată, organele judiciare pot folosi ca mijloc de probă interceptarea comunicaţiilor, înregistrările audio sau video.

Pregătirea sau săvârşirea infracţiunilor presupune derularea unor activităţi care, în multe cazuri, se petrec în clandestinitate, într-o manieră care să fie ferită de posibilitatea de a ajunge la cunoştinţa unor eventuali martori şi cu atât mai puţin la cunoştinţa organelor abilitate de lege cu ocrotirea valorilor sociale a căror atingere se doreşte a se realiza de către persoanele care desfăşoară activităţile ilicite. Între activităţile de pregătire sau săvârşirea a infracţiunilor se înscriu şi legăturile care se stabilesc între persoane care au luat hotărârea de a comite infracţiunile respective, prin mijloace de comunicare din cele mai diverse: telefon, telegraf, poştă, fax, radiotelecomunicaţii, etc., şi prin care îşi comunică reciproc diferite informaţii. Prin aceste mijloace de comunicare, persoanele implicate îşi exteriorizează hotărârea şi modalităţile în care intenţionează să realizeze hotărârea infracţională, stabilind obiective, sarcini ale activităţilor.

Chiar şi după săvârşirea unei infracţiuni există posibilitatea că autorii acesteia să comunice între ei, în legătură cu actele consumate, cu activităţile postinfracţionale determinate de realizarea, ascunderea sau împărţirea produsului infracţiunii, cu acţiunile ce trebuie întreprinse pentru înlăturarea posibilităţii de a fi descoperiţi, pentru zădărnicirea urmăririi penale sau a judecăţii.

Pe de altă parte, atunci când organele abilitate de lege sunt încunoştinţate despre împrejurarea că urmează a se comite o infracţiune, iar activităţile derulate până în momentul respectiv constituie prin ele însele infracţiune se impune surprinderea manifestărilor infracţionale chiar în momentul derulării efective a acestora, ceea ce presupune filmarea ori fotografierea respectivelor manifestări de către organele însărcinate de lege (de exemplu: organizarea şi realizarea flagrantului în cazul infracţiunilor de corupţie).

Mai există şi posibilitatea surprinderii în flagrant a unor manifestări infracţionale despre care persoanele oarecare sau organe însărcinate cu aplicarea legii să ia cunoştinţă în mod spontan şi pentru decelarea respectivelor manifestări să filmeze, fotografieze sau înregistreze cu mijloacele tehnice destinate acestor operaţii.

În legea procesuală penală nu sunt precizate noţiunile de interceptare şi înregistrare audio sau video, de aceea sunt necesare câteva precizări noţionale.

Astfel, „a înregistra” este potrivit DEX, Editura Academia Română, Bucureşti, 1998, p. 535, verb care semnifică: „a imprima (cu mijloace tehnice) sunetele, fenomenele luminoase, etc.”.