Operațiuni referitoare la fondul de comerț

1.Definiţie

Constituie fond de comerţ ansamblul bunurilor mobile si imobile, corporale şi necorporale (mărci, firme, embleme, brevete de invenţii, vad comercial), utilizate de un comerciant în vederea desfăşurării activităţii sale. Din această definiţie rezultă următoarele :

- fondul de comerţ este un ansamblu de bunuri; • bunurile care fac parte din fondul de comerţ au în comun faptul că sunt afectate de către un comerciant desfăşurării activităţii sale. Bunurile pot fi foarte variate, în funcţie de specificul activitatii.

2.Denumiri

Firma reprezintă denumirea sub care un comerciant îşi exercită comerţul şi sub care semnează. Aşadar, firma este denumirea pe care persoana fizică sau juridică având calitatea de comerciant o utilizează în activitatea sa şi cu care se semnează. Firma este un element foarte important al fondului de comerţ, comerciantul respectiv identificându-se cu aceasta în cadrul relaţiilor comerciale pe care le desfăşoară. În plus, clientela este în mare măsură ataşata firmei, numelui comerciantului, ale cărui produse le cunoaşte şi în care crede. Din acest motiv putem vorbi despre firma ca având o importantă valoare economică pentru comerciant. Firma trebuie să fie scrisă cu prioritate în limba română şi înregistrată la Registrul Comertului şi trebuie să îndeplinească o condiţie esenţială: distinctivitatea. Astfel, potrivit art. 38 din Legea nr. 26/1990, orice firmă nouă trebuie să se deosebească de cele existente. Când o firmă nouă este asemanătoare cu o alta, trebuie să se adauge o menţiune care să o deosebească de aceasta, fie prin desemnarea mai precisă a persoanei, fie prin indicarea felului de comerţ exercitat sau în orice alt mod. În niciun caz nu se va admite o denumire care să creeze confuzie în rândul consumatorilor, care ar putea fi astfel induşi în eroare. Celelalte condiţii pe care trebuie să le îndeplineasca firma sunt specifice fiecărei societăţi comerciale, în funcţie de forma juridică a acesteia, astfel cum este prevazut în art. 32 – 36 din Legea nr. 26/1990. În cazul societăţilor în nume colectiv, firma trebuie să cuprindă numele a cel puţin unuia dintre asociaţi, cu menţiunea "societate în nume colectiv", scrisă în întregime. Firma societăţilor în comandită simplă trebuie să cuprindă numele a cel puţin unuia dintre asociaţii comanditaţi, cu menţiunea "societate în comandită", scrisă în intregime. Pentru aceste doua tipuri de societate, înscrierea în cadrul firmei a numelui unei persoane care nu are calitatea de asociat, cu consimţământul acesteia, va determina răspunderea nelimitată şi solidară a acesteia pentru toate obligaţiile societăţii. Firma societaţilor pe acţiuni şi a societăţilor în comandită pe acţiuni va conţine o denumire proprie, însoţită de menţiunea "societate pe acţiuni" sau "SA", respectiv "societate în comandită pe acţiuni". Societăţile cu răspundere limitată trebuie să-şi aleagă o firmă compusă dintr-o denumire proprie, la care se poate adăuga numele unuia sau al mai multor asociaţi şi din menţiunea scrisă în întregime "societate cu răspundere limitată" sau "SRL". Firma poate fi înstrainata numai impreună cu fondul de comerţ.

3.Emblema

Este semnul sau denumirea care deosebeşte un comerciant de un altul de acelaşi gen. Este un semn exterior care asigură individualizarea unui comerciant pe o anumită piaţă, deci individualizarea de alţi comercianţi care exercită activităţi similare. Emblema are caracter facultativ, iar comerciantul o foloseşte în scopul atragerii clientelei. Emblema are o importanţă deosebită în cazul contractelor de franciză, pentru că permite identificarea cu precizie a fondului de comerţ. Ca şi în cazul firmei, emblema trebuie scrisă în primul rând în limba română şi trebuie înregistrată. De asemenea, emblema trebuie să se caracterizeze prin distinctivitate, fiindcă scopul ei este acela de a individualiza, iar nu de a crea confuzii. În acest sens, art. 43 din Legea nr. 26/1990 prevede două condiţii cumulative: emblema să se distingă de alte embleme înregistrate în acelaşi registru pentru acelaşi tip de produse sau de activităţi comerciale, precum şi de emblemele care, deşi nu sunt înregistrate pentru acelaşi comerţ, sunt utilizate pe aceeaşi piaţă. Practic, art. 43 are în vedere cele două sensuri ale noţiunii de piaţă: în primul caz, se referă la piaţa de produse, iar în al doilea la piaţa în sens geografic. Spre deosebire de firmă, emblema poate fi înstrainată separat de fondul de comerţ.