Participația Penală în Dreptul Penal Român

CAPITOLUL I

CONSIDERAŢII GENERALE ASUPRA INSTITUŢIEI PARTICIPAŢIEI

ÎN DREPTUL PENAL

1.1. Noţiune şi caractere

Denumirea de participaţie penală este dată pluralităţii ocazionale de infractori, pluralitate ce se realizează atunci când o infracţiune, care poate fi săvârşită de o singură persoană sau de un număr determinat de persoane, este săvârşită în mod ocazional, de un alt număr de persoane decât acela ce era necesar potrivit naturii faptei . Spre deosebire de celelalte forme de pluralităţi de infractori, pluralitatea ocazională sau participaţia nu este determinată de natura faptei sau de condiţiile în care aceasta ar putea fi realizată, ci are caracter întâmplător, ocazional, fiind determinată de anumite condiţii concrete , în care realizarea prin cooperare a unei infracţiuni apare ca mai avantajoasă sub raportul săvârşirii sau al ascunderii urmelor ei. Aşa se explică de ce participaţia se poate adăuga unei pluralităţi naturale sau a unei pluralităţi constituite de infractori.

Participaţia penală se deosebeşte însă de celelalte forme ale pluralităţii de infractori nu numai prin caracterul său ocazional, neobligatoriu, pentru

realizarea faptei, dar şi prin poziţia juridică a făptuitorilor. Astfel, dacă în cazul pluralităţii naturale sau al pluralităţii constituite fiecare din făptuitori în parte este considerat că a săvârşit infracţiunea şi răspunde pentru săvârşirea acesteia, iar nu pentru contribuţia dată, în cazul participaţiei fiecare făptuitor este considerat că a participat la săvârşirea infracţiunii, că a adus o parte din contribuţie la săvârşirea infracţiunii, de unde şi denumirea de “participaţie” dată acestei forme a pluralităţii de infractori. De aceea fiecare făptuitor răspunde pentru participarea lui la infracţiune şi în măsura acestei participări. Pornindu-se de la această însuşire a participaţiei penale, se face distincţie între diferite forme ale acesteia, cum sunt autoratul (executarea), instigarea şi complicitatea.

1.2. Natura juridică a participaţiei

În literatura juridică de specialitate s-au exprimat două puncte de vedere cu privire la natura juridică a participaţiei: acela al complicităţii ca delict distinct şi acela al unităţii de infracţiune.

Potrivit primului punct de vedere, complicitatea ca delict distinct, în caz de participaţie, se comit atâtea infracţiuni câţi participanţi există .

Al doilea punct de vedere, unitatea de infracţiune, care este susţinut de majoritatea autorilor şi adoptat de aproape toate codurile penale, consideră că toţi participanţii răspund pentru aceeaşi infracţiune, deoarece participaţia nu este o infracţiune, ci un mod de săvârşire al acesteia. Există o singură infracţiune cu mai mulţi făptuitori şi nu există atâtea infracţiuni câţi participanţi. Acest punct de vedere este consacrat în Codul penal art. 23, care prevede că “participanţii sunt persoanele care contribuie la săvârşirea unor fapte prevăzute de legea penală”.