Răspunderea cărăușului în contractul de transport

Capitolul I

Cadrul legal şi formele răspunderii cărăuşului

1.Introducere

La început de secol XXI, volumul de mărfuri tranzacţionate pe piaţa internă şi internaţională a crescut considerabil, ducând la o intensificare însemnată a transportului de mărfuri la nivel mondial.

Astfel, contractul comercial de transport de mărfuri reprezintă principalul instrument juridic menit să asigure şi să faciliteze circulaţia mărfurilor între operatorii de comerţ. Prin încheierea unei asemenea convenţii, în sarcina părţilor se naşte un întreg set de obligaţii a căror neexecutare, executare defectuoasă, sau cu întârziere va atrage răspunderea părţii în culpă.

Lucrarea de faţă îşi propune să abordeze instituţia răspunderii juridice a cărăuşului, analizând, la nivel sintetic, următoarele aspecte: cadrul legal şi formele răspunderii transportatorului, cauzele de antrenare a răspunderii acestuia precum şi particularităţile care îi conferă o fizionomie aparte în peisajul juridic ( spre exemplu: caracterul limitat al întinderii despăgubirilor ce pot fi pretinse în caz de pierdere, avarie sau întârziere a mărfii transportate) , toate acestea împreună cu aspectele procesuale legate de angajarea răspunderii transportatorului.

Întrucât dispoziţiile legale în materie sunt încă insuficient elaborate, soluţiile jurisprudenţiale, precum şi uzanţele comerciale joacă un rol important în stabilirea răspunderii juridice a cărăuşului şi a consecinţelor acesteia.

2. Cadrul legal

Activitatea de transport este reglementată printr-o varietate de norme juridice aplicabile, fiind incidente în materie atât norme de drept comun, cuprinse în Codul civil, cât şi norme ale dreptului comercial, cuprinse în Codul comercial şi în alte acte normative speciale.

Raportându-ne la natura juridică a activitatăţii de transport, distingem între transporturile civile şi cele comerciale . Cele dintâi reprezintă excepţia, fiind nesemnificative economic, în timp ce transporturile comerciale constituie regula şi se

manifestă cel mai adesea ca fapte de comerţ obiective, mai exact, întreprinderile de transporturi. Acestea din urmă constau într-o activitate de transport ce se derulează într-

un cadru organizat de către un comerciant a cărui profesiune principală este cărăuşia.

Detaliind şi mai mult, în rândul transporturilor comerciale, transporturile de mărfuri se bucură de o reglementare legală mai elaborată faţa de transportul de persoane, aceasta datorită complexităţii acestui tip de transport.

Reglementarea de drept comun a activităţii de transport de mărfuri se regăseşte în Codul comercial, Titlul XII, intitulat "Despre contractul de transport ", art. 413-441, reglementare ce înceteză a se mai aplica atunci când sunt incidente dispoziţii speciale pentru fiecare tip de transport.

În privinţa normelor de drept comun, acestea fixeză noţiunile generale în materie, respectiv definiţia şi formele contractului de transport, părţile şi obligaţiile acestora, regulile generale privind executarea, modificarea şi răspunderea contractuală (condiţii, cauze de antrenare şi de exonerare), şi, nu în ultimul rând, prescripţia extinctivă a acţiunilor născute din contractul de transport .

În raporturile juridice dintre participanţii la activitatea de transport, cărăuşul este subiectul de drept căruia îi revine obligaţia constituind prestaţia caracteristică în materie, şi anume executarea deplasării mărfurilor, respectiv a persoanelor, obligaţiei principale subordonându-i-se obligaţia de pază a mărfii, respectiv de asigurare a securităţii persoanei. În acest context, instituţia răspunderii cărăuşului îşi afirmă rolul său esenţial.

Codul comercial reglementează în articolele 418- 429 răspunderea cărăuşului şi cauzele sale de responsabilitate, în articolul 430; 431 şi 438 modul de stabilire a pagubei suferite de expeditor, în articolul 432-435 acţiunea în despăgubire iar în articolul 441 se interzic unele cauze prin care s-ar diminua răspunderea cărăuşului.

Dispoziţiile C.comercial referitoare la răspunderea cărăuşului pentru neîndeplinirea obligaţiilor şi cele privind evaluarea daunelor au un caracter dispozitiv, părţile putând deroga de la ele, cu două excepţii:

-conform articolului 417 C.comercial orice convenţie a părţilor prin care s-ar limita răspunderea stabilită prin articolul 417- 419; 425; 427; 430; 432; 433; 436; 440, este nulă chiar dacă ar fi permisă prin reglementări generale sau particulare, cu excepţia cazului când prin tarife speciale se stabilesc preţuri mai mici decât cele prevăzute în tarifele ordinare.

-conform articolului 430 C.comercial nu se poate deroga de la regulile stabilite referitoare la răspundere în caz de dol sau culpă gravă a cărăuşului deoarece ar fi imoral să se acorde beneficiul limitării răspunderii în aceste cazuri ca şi atunci când ele ar lipsi.

În fine, în cazul transporturilor maritime, potrivit articolului 506 din C.comercial cărăuşul nu va răspunde dacă va putea face dovada că neîndeplinirea obligaţiilor se datorează unor "obstacole provenite din caz fortuit sau forţă majoră".