Recursul împotriva hotărârilor care nu se supun apelului

INTRODUCERE

Perioada de tranziţie în care în prezent se află Republica Moldova a dat naştere la numeroase reforme nu numai în domeniul economic, dar a dus şi la reformarea în mare parte a cadrului normativ.

Un pas important în asigurarea şi apărarea drepturilor şi intereselor persoanelor a fost reforma normelor procesuale atît penale cît şi civile. Astfel s-a încercat trecerea de la un proces bazat pe doctrina unicului partid aflat în fruntea puterilor în stat şi de la un proces acuzatorial la unul democratic bazat pe rolul diriguitor al instanţei de judecată şi principiul contradictorialităţii în ce priveşte participanţii la proces.

Necesitatea asigurării drepturilor şi libertăţilor persoanelor în condiţiile unui stat de drept a dus la aceea că treptat s-a refuzat de la anumite instituţii depăşite şi sau adoptat sau s-au preluat unele mai progresiste ce s-ar conforma necesităţilor contemporane în cadrul unui stat de drept.

Odată cu adoptarea noului C.PROCED. CIV în 2003 are loc şi reformarea sistemului căilor de atac şi prin aceasta se încearcă a asigura un nou nivel de garantare a drepturilor şi intereselor persoanelor ce necesită a fi apărate în cadrul procesului civil.

Importanţa căilor de atac reiese din însuşi procesul de desfăşurare şi natura relaţiilor sociale. Astfel exercitarea de către persoane a drepturilor subiective presupune aptitudinea acestora de a cere un anumit comportament din parte terţilor şi la necesitate de a solicita aplicarea forţei de constrângere a statului.

Deşi exercitarea de către persoane a drepturilor şi apărarea intereselor sale decurge de obicei în mod normal, totuşi există situaţii de încălcare a acestora care se pot manifesta diferit ca de exemplu contestarea dreptului, nerecunoaşterea dreptului, neexecutarea obligaţiei.

Aceste devieri de la cursul normal al exercitării drepturilor şi apărării intereselor sale duc la apariţia litigiilor soluţionarea cărora şi vine a o realiza instanţa de judecată.

Desigur asupra litigiului în cauză instanţa de judecată pronunţă o hotărîre prin care ea califică raporturile juridice şi aplica norma juridică respectivă în vedere soluţionării litigiului, ea fiind obligatorie pentru participanţi.

De aici şi apare necesitatea existenţei unui sistem de căi de atac pasibil de a efectua controlul asupra hotărîrilor judecătoreşti prin care s-a soluţionat fondul cauzei motivîndu-se acest fapt prin aceea că există oricînd posibilitatea comiterii unor erori în soluţionarea cauzei, fie de erori de calificare, fie erori procesuale, fie necunoaşterea tuturor circumstanţelor la momentul soluţionării cauzei a dus la afectarea legalităţii şi temeiniciei ulterioare a hotărîrii.

Prin urmare sistemul căilor de atac vine a fi o instituţie aparte, menită a controla temeinicia şi legalitatea hotărîrii judecătoreşti. Organizarea căilor de atac vine a asigura competenţa şi profesionalismul judecării pricinii în fond şi respectiv sistemul căilor de atac vine a fi un garant al respectării drepturilor şi libertăţilor persoanelor.

Reieşind din importanţa sistemului căilor de atac rezultă că aplicarea lor va duce la îndeplinirea sarcinilor respective numai în condiţiile unei reglementării legislative corecte.

În prezenta lucrare ne propunem a analiza instituţia recursului ca parte componentă a sistemului căilor de atac, importanţa acesteia şi specificul reglementării acesteia în sistemul normelor procesuale din RM.

Importanţa studierii recursului în cadrul sistemului căilor de atac reiese din sarcinile generale pe care şi le propune spre realizare orice cale de atac:

- prevenirea soluţionării greşite a fondului pricinii civile.

- corectarea erorilor comise la soluţionarea fondului.

Prin urmare numai la o analiză minuţioasă a reglementărilor normative şi aplicabilităţii acestei instituţii în practică ne vom da seama de importanţa şi eficienţa acestei căi de atac la apărarea şi garantarea drepturilor şi intereselor persoanelor.

Reieşind din desele novaţii legislative pe care le încearcă legiuitorul ca efect al perioadei de tranziţie atunci ne dăm bine seama de actualitatea analizei aplicabilităţii şi eficienţei realizării reglementărilor normative. Mai ales luând în considerare modificarea recentă a legislaţiei procesual civile odată cu adoptarea C.PROCED. CIV nou în 2003 şi practica relativ fragedă născută în baza aplicării acestuia, rezultă că este imperativă o abordare ştiinţifică asupra studierii recursului şi modului în care aceasta este aplicat în prezent în RM.

Obiectivele puse prin efectuarea studiului dat sunt următoarele:

1 – Determinarea naturii recursului reieşind din întregul sistem al căilor de atac.

2 – Determinarea formei clasice a recursului reieşind din natura acesteia.

3 – Stabilirea particularităţilor recursului în cadrul sistemului căilor de atac.

4 – Determinarea formei în care instituţia recursului este preluată în legislaţia RM.

5 – Analiza temeiurilor stabilite de legiuitor ce pot fi puse la baza cererii de recursului.

6 – Analiza temeiurilor sub aspectul apartenenţei lor la specificul recursului.

7 – Analiza aplicabilităţii temeiurilor nespecifice de recursului.

8 – Determinarea procedurii de recursului şi problemele aplicării normelor ce o reglementează.

Într-u îndeplinirea cu succes a obiectivelor studiului am structurat lucrarea în trei capitole.