Suspendarea executării silite. Existența proprietății comune asupra bunurilor urmărite

CAPITOLUL I. SCURT ISTORIC

Executarea silită, deși nu în forma pe care o percepem astăzi este o instituție care a apărut din cele mai vechi timpuri. Astfel, de la constrângerea personală și corporală a debitorului (in personam), executarea silită a evoluat la aplicarea acesteia asupra bunurilor deținute de către debitor (in rem).

Această instituție este cunoscută încă din Roma Antică, unde se consideră că își are originea. La început procedura de executare silită avea un caracter extrajudiciar, întrucît creditorul singur asigura executarea dreptului său. În această perioadă executarea silită era de ordin penal, fiind cunoscut ca legis actiones.

În dreptul romano-german- Procedura executării silite a bunurilor debitorului, denumită ”Anefang” era asemănătoare procedurii de ”vindicatio”, mai întîi fiind judcata apoi executarea silită. Treptata a apărut și tribunalul, care a preluat rolul executării silite, deja statul fiind cel repsonsabil.

În Marea Britanie, încă din anii 1066 erau așa numiți sheriffi cu atribuții executorii, care pe lîngă aceasta mai aveau și alte roluri, precum menținerea ordinii în instanță și comunitate.

În Spațiul Românesc, nu sunt cunoscute izvoarele executăriii silite. În 1865 se adoptă Codul de procedură, unde executarea se realizează prin vînzarea silită. Constrîngerea corporală, detenția, de asemenea era prevăzută, însă nu a fost pusă în aplicare. În 1900 Ministrul Justiției C. G. Dissescu a introdus modificări la Cod, au fost reduse termenele de procedură din cadrul executării silite și eliminat articolul care prevedea detenția.După cel de-al doilea război mondial, au intervenit o serie de acte normative speciale în procedura executării silite. Procedurii executării silite în sistemul românesc îi este caracteristic caracterul umanitar, fiind posibilă de aplicat doar asupra bunurilor, nu și asupra persoanei.

CAPITOLUL II. AMÂNAREA EXECUTĂRII SILITE

Conform art.699 alin.1C.proc.civ, Executorul judecatoresc poate amâna executarea, daca procedura de citare sau de întocmire a anunțurilor și a publicațiilor de vânzare nu a fost îndeplinită sau dacă executarea nu poate fi efectuată datorită neîndeplinirii de către creditor a obligațiilor de a acorda executorului judecătoresc sprijin efectiv pentru aducerea la îndeplinire a executării silite(inclusiv dacă creditorul nu avansează cheltuielile necesare îndeplinirii actelor de executare).

Potrivit dispozițiilor art.646 alin. (1).C.proc.civ, Creditorul este obligat să acorde executorului judecătoresc, la cererea acestuia, sprijin efectiv pentru aducerea la îndeplinire, în bune condiții, a executării silite, punându-i la dispoziție și mijloacele necesare în acest scop. El este obligat să avanseze cheltuielile necesare îndeplinirii actelor de executare, potrivit dispozițiilor luate de executor.

Deși legea nu este clara, un alt caz de amanare (implicita) a executarii silite este reprezentat de situatia in care executorul judecatoresc intampina opunere la efectuarea unui act de executare si este nevoit, ulterior, sa solicite concursul fortelor coercitive ale statului (organele de politie, jandarmerie si alti agenti ai fortei publice) pentru indeplinirea actului de executare - aspect care implica o amanare a executarii.

În practică există și situatia in care, executarea silita se amana foarte mult datorita opunerii debitorului de a executa obligatiile, iar in aceasta situatie executorul judecatoresc fiind obligat la solicitarea concursului fortei coercitive a statului in vederea inplinirii actelor de executare.