Bioremedierea Solurilor prin Compostare

Introducere

Bioremedierea este definita ca utilizarea unor procese biologice de degradare, descompunere, transformare si / sau eliminarea contaminantilor, sau deficiente de calitate de la sol si apa. Bioremedierea este un proces natural, prin care se modifica contaminantii, datorita bacteriilor, ciupercilor, plantelor prin indeplinirea functiile normale de viata. Procesele metabolice ale acestor organisme sunt capabile sa foloseasca contaminantii chimici ca sursa de energie, facandu-i inofensivi sau produsi mai putin toxici, in cele mai multe cazuri.(http://waterquality.montana.edu)

In zilele noastre pamantul se confrunta cu o fertilitate din ce in ce mai scazuta deoarece exploatarea acestuia a devenit tot mai excesiva si necontrolata, mai ales prin realizarea tratamentelor cu ingrasaminte chimice.

Desi solul este tot mai degradat, se poate realiza usor o regenerare si refacere a acestuia. Cea mai cunoscuta si mai eficenta metoda este compostarea. Aceasta consta in transformarea deseurilor biodegradabile, precum cele din gradina sau bucatarie, intr-un material nutritiv, care poate inlocui cu succes ingrasamintele chimice. Nu este doar o sursa gratuita de ingrasamant natural, ci mai ales o metoda ecologica de a scapa de mai mult de o treime din gunoiul menajer.

Prin compostare se intelege totalitatea transformarilor microbiene, biochimice, chimice si fizice pe care le sufera deseurile organice, vegetale si animale, de la starea lor initiala si pana ajung in diferite stadii de humificare, stare calitativ deosebita de cea initiala, produsul rezultat fiind cunoscut sub numele de compost.

Principalele surse de imbogatire a terenului, utilizate in agricultura biologica, sunt reprezentate de totalitatea reziduurilor vegetale (mirişte, resturi vegetale de porumb, paie, cartofi, etc.), combinate intr-o proportie adecvata cu ingraşaminte organice, de preferat, gunoi de grajd sau compost matur.

Incorporarea in sol a materialului obtinut se efectueaza in timpul lucrarilor de pregatire a terenurilor prin intermediul araturii la 25-30 cm. Aceasta practica este mai putin costisitoare pentru reintegirea substantei organice si refacerea fertilitatii naturale a solului, pentru ca prin stimularea activitatii microflorei sa restituie, prin descompunere, o parte semnificativa de elemente nutritive altfel pierdute.

Compostul este materia organica, care a fost descompusa si reciclata ca ingrasamant astfel modificand solului. Compostul este un ingredient cheie in agricultura ecologica. La cel mai simplu nivel, prin procesul de compostare se obtine materie organica udata (frunze, "verde" risipa de alimente). Moderna, compostarea metodica este un multi-pas, procesul monitorizat indeaproape cu intrari masurate de apa, aer si carbon-azot bogate in materiale. Procesul de descompunere este ajutat de maruntirea materie vegetale, adaugand apa si asigurarea aerarii corespunzatoare prin rotirea in mod regulat a amestecului. Bacterii aerobe gestioneaza procesul chimic prin transformare a dioxidului de carbon in caldura si amoniu. Amoniu este convertit ulterior prin bacteriile hranitoare din plante in nitriti si nitrati, prin procesul de nitrificare.

( http://en.wikipedia.org)

Compostarea

Compostarea, ca o practica recunoscuta ce dateaza cel putin de la Imperiul Roman din timpul lui Pliniu cel Batran (23-79 d.Hr.). In mod traditional, compostare reprezenta adunarea materiilor organice pana la sezonul de plantare urmatoare, mai apoi era utilizat pe sol.

Avantajul acestei metode este ca timpul de lucru redus dar si a efortului depus si se potriveste in mod natural cu practicile agricole din zonele cu clima temperata.

Dezavantaj (din perspectiva moderna), sunt ca in spatiul folosit se pot dezvolta substantele nutritive sub actiunea ploii, producerea organismelor si a insectelor nu pot fi controlate in mod adecvat.

Compostarea a fost modernizata oarecum la inceputul anului 1920 in Europa ca un instrument pentru agricultura ecologica. Prima statie industriala pentru transformarea materialelor organice urbane intr-un compost a fost infiintat in Wels / Austria, in anul 1921.

Waksman (1932) arata dinamica foarte variata a bactriilor in timpul compostarii. In gunoiul de grajd proaspat, s-au gasit 940 de milioane de celule bacteriene la 1 gram de material, din care 10 000 000 erau bacterii urolitice (care descompun ureea), 10 000 000 bacterii anaerobe celulozolitice si 1 000 000 bacterii aerobe celulozolitice. In timp de 6 ore de mentinere a gunoiului la 200C, numarul bacteriilor a scazut de la 940 de milioane la 760 de milioane, iar in 3 zile, la 230 milioane.

Mentinand aceeasi temperatura, numarul de bacterii incepe din nou sa creasca, atingand 700 milioane in 7 zile, 810 milioane in 14 zile si 3,3 miliarde in 28 de zile. Jumatate din aceste bacterii au fost in stare sporulata. Bacteriile urolitice au prezentat o dinamica similara, in timp ce bacteriile celulozolitice aerobe se inmultesc in primele cateva zile si apoi isi reduc numarul.

Cunostintele actuale ne permit sa afirmam ca proteina din gunoiul compostat aerob este formata in cea mai mare parte din biomasa celulelor microbiene, partial si aceasta fiind complexata sub forma lignino-proteica, de mare valoare pentru agricultura, in timp ce proteina ramasa in gunoiul compostat anaerob este o proteina de origine fecaloida, urat mirositoare, nebiotransformata in forme cu stabilitate moleculara mai ridicata.

In concluzie, este adevarat ca o parte mai mare de azot se pierde din gunoi in timpul compostarii aerobe, dar ceea ce ramane este mult mai utila pentru sol si agricultura decat ceea ce ramane in gramada de gunoi compostata anaerob.

Se poate composta orice material organic nepoluant, prezent in ferma: balegar de la bovine (cel mai raspandit), ovine, cabaline, gunoi de pasare, resturi vegetale, ca: paie, fan, ierburi (inainte de formarea semintelor), resturi de la curatatul pomilor, coarde de vita de vie, fire de lana, fulgi de gaina, cenuşa de lemn, resturi de fructe si legume.

Pentru a obtine un compost de calitate nu este suficienta utilizarea dezordonata, fara nici un criteriu, a oricarui material de natura organica, ci dirijarea procesului de compostare, in functie de dimensiune, umiditate, structura si compozitia materialelor reziduale, astfel incat acestea sa fie rapid si eficient disponibile microorganismelor, constituind un substrat ideal si bogat in nutrienti pentru dezvoltarea lor.