Masivul Bucegi - caracterizare climatică și topoclimatică

INTRODUCERE

Masivul Bucegi, prin aşezarea sa geografică, în vecinătatea uneia dintre cele mai circulate legături transcarpatice (valea Prahovei), prin calităţile sale naturale (altitudine, masivitate, accesibilitate relativ uşoară), a cunoscut în ultimul secol cele mai importante transformări antropice dintre toate masivele muntoase din Carpaţii Româneşti.

În masivul Bucegi s-a dezvoltat o infrastructură densă de dotări turistice - cabane, instalaţii de transport pe cablu, pârtii de schi, baze sportive, trasee turistice amenajate, iar în legătură cu valorificarea imensului său potenţial turistic s-au dezvoltat staţiunile din lungul văii Prahova, între care se distinge staţiunea climaterică Sinaia (o veritabilă «Perlă a Carpaţilor», alături de care au apărut şi şi-au extins suprafeţele construite şi amenajate turistic staţiunile Predeal, Buşteni, Poiana Ţapului ş.a.

Funcţiei turistice dominante i-au premers, încă de acum peste o sută de ani,unele încercări de valorificare economică, unele dintre ele fiind în continuare de actualitate. Bogăţia fondului forestier a stat la baza amenajării fabricii de celuloză şi hârtie de la Buşteni. Rocile de construcţii au fost exploatate şi transportate în partea de sud a masivului, pentru aprovizionarea fabricii de lianţi de la Fieni. Se adaugă celelalte ramuri industriale dezvoltate în localităţile de la baza masivului, în valea Prahovei.

Gradul ridicat de antropizare, pe de o parte, dar şi menţinerea celui mai sporit grad de atractivitate turistică (îndeosebi pentru locuitorii capitalei, dar şi pentru cei din oraşele apropiate, printre care şi capitala judeţului nostru - municipiul Târgovişte) m-a determinat sa abordez acest subiect.

Lucrarea de faţă este rodul unei activităţi de documentare bibliografică, de cercetare pe teren şi la staţiile meteorologice din regiune, pe durata a aproximativ doi ani.

Necesitatea si obiectivele cercetarii:

-conturarea potenţialului climatic al masivului Bucegi:

-analiza comparativă şi evidenţierea individualităţii geografice si climatic ale masivului:

-corelarea cunostinţelor teoretice cu partea stiinţifică ce prezinta implicaţii practice

CAPITOLUL I

CARACTERIZARE FIZICO-GEOGRAFICĂ

1.1. AŞEZARE ŞI LIMITE

Masivul Bucegi formează o unitate fizico-geografică bine individualizată, atât datorită limitelor geografice nete, precum şi datorită existenţei în perimetrul lor a numeroase caracteristici morfografice, morfostructurale, litologice specifice ariei carpatice înalte (altitudini ridicate, suprafeţe de nivelare întinse, urme de relief glaciar etc).

Situat în extremitatea estică a Carpaţilor Meridionali, masivul Bucegi se desfăşoară sub forma unui vast amfiteatru cu deschidere sudică, delimitat de unităţile geografice vecine prin abrupturi de peste 1000 m.

Limita nordică este impunătoare, datorită diferenţei de nivel de peste 1200 m. Abruptul petrografic, fragmentat de văi glaciare, domină zona joasă a Culoarului Râşnoavei, care formează un nivel de eroziune distinct, extins în bazinul Râşnoavei de Prahova şi al Râşnoavei de Bârsa, situat la altitudinea de cca 1000 m, în continuarea suprafeţei de eroziune a Predealului. Spre deosebire de valea Prahovei, conturul limitei nordice se complică datorită întrepătrunderilor dintre culmile montane şi suprafeţele domoale ale platformei de eroziune a Predealului, prelungită, în această zonă, cu un culoar între Bucegi şi Postăvaru. Din şaua de la Pichetul Roşu, limita coboară în valea Glăjăriei, pe care o continuă până în amonte de confluenţa cu valea Velicanului. Mai departe, se continuă spre vest printr-o serie de înşeuări situate la altitudini de 1000 - 1200 m. Limita de nord a Bucegilor este evidentă şi din punct de vedere al altor elemente fizico-geografice, de exemplu, din punct de vedere al vegetaţiei. Din acest punct de vedere, limita nordică a fagului constituie o graniţă precisă. Aceeaşi limită este marcată şi din punct de vedere hidrografic, prin apariţia unei bogate reţele hidrografice şi a prezenţei izvoarelor. De asemenea, tipurile de soluri din acest sector, confirmă demarcaţia geomorfologică: la nord predomină solurile podzolice, iar la sud solurile scheletice. Din punct de vedere climatic, limita nordică a Bucegilor se reflectă în intensificarea proceselor de eroziune şi în stratificarea altitudinală, accentuate de expunerea unităţilor de relief predominant către nord.