Poluarea cu Cadmiu

Un element chimic extrem de periculos pentru sănătatea umană este prezent în jurul nostru, la serviciu, acasă şi nu de puţine ori, chiar în farfuriile noastre. Cadmiul este metalul cu care se dă culoare somonului, se colorează în roşu aprins cutiile de răcoritoare, se lipesc bijuteriile şi se fac acumulatorii de la gadget-urile noastre de zi cu zi. Toate acestea în condiţiile în care cadmiul este unanim asociat cu cancerul, iar un tratament pentru tratarea intoxicaţiei cu cadmiu este deocamdată necunoscut.

Cadmiul a fost descoperit de chimistul de naţionalitate germană Friedrich Stromeyer în oraşul Göttingen, Germania, în anul 1817, în timp ce acesta studia compuşii zincului pentru a obţine carbonat de zinc farmaceutic. El a observat că în loc să rezulte, ca de obicei soluţii incolore, soluţiile obţinute aveau o culoare galbenă. La început a crezut că acestea sunt impurificate cu fier sau arsen, dar mai târziu, a constatat că se afla în faţa unui element nou. Acest metal, descoperit de Friedrich Stromeyer în vaporii unui amestec de funingine şi de oxid de zinc, a fost un amestec „preparat“ într-un cuptor. El a numit elementul cadmiu după „kadmeia“, numele grecesc de calamină sau carbonat de zinc.

Denumirea cadmiului îşi are rădăcinile în latinescul „cadmia“ care înseamnă calamina de zinc şi în grecescul „Kadmeia“ care înseamnă pământ din Cadmeia, descoperit pentru prima dată în apropierea Tebei, oraş fondat de prinţul fenician Cadmus.

Cadmiul a fost folosit pentru prima dată în pictură în anul 1907, în Germania, iar timp de 100 de ani, Germania a fost sin- gurul producător important de cadmiu.

Proprietăţile chimice şi fizice ale cadmiului

Cadmiul este un element chimic din grupa metalelor de tranziţie, are numărul atomic 48 şi unitatea atomică de masă 112.41. Cadmiul funcţionează în combinaţii în stare de valenţă 2, face mulţi compuşi bivalenţi, iar în cea mai mare parte aceştia sunt anorganici. Simbolul chimic al cadmiului este Cd. Densitatea cadmiului este de 8,65g/cm3, duritatea 2. Cadmiul are un aspect argintiu metalic, este un metal moale, ductil, electropozitiv, structura cristalină este hexagonală, starea de agregare este solidă şi este foarte rezistent faţă de agenţii de coroziune. Cadmiul nu apare în mod natural, principalele minerale de cadmiu sunt greenochitul (sulfura de cadmiu CdS), având 77% cadmiu, otavitul (carbonat de cadmiu CdCO3) şi monteponitul (oxidul de cadmiu CdO). Greenochitul este singurul mineral care este aproape întotdeauna asociat cu sfaleritul (ZnS). Această asociere este cauzată de similitudinile geochimice dintre zinc şi cadmiu, ceea ce face ca separarea geologică să fie foarte greu de realizat. Cadmiul este un produs rezidual în urma prelucrării zincului. Acesta se găseşte în natură numai sub formă de combinaţii chimice (zinc, cupru şi plumb).

Principalii compuşi ai cadmiului sunt: carbonatul de cadmiu (CdCO3) - 172,41 greutatea moleculară, clorura de cadmiu (CdC12) - 183,32 greutate molecula-ră, fluorul de cadmiu (CdF2) - 150,40 greutatea moleculară, iodura de cadmiu (CdI2) - 366,21 greutate moleculară, oxidul de cadmiu (CdO) - 128,40 greutatea moleculară, selenatul de cadmiu (CdSeO4) - 191,36 greutate moleculară, sulfuratul de cadmiu (CdS) - 144.46 greutatea moleculară.

Punctul de topire al cadmiului este de 321,069ºC, 609,924ºF sau 594,219 K, iar punctul de fierbere este 767ºC, 1412,6ºF sau 1040,15 K. Cadmiul are 48 de protoni şi 64 de neutroni.

Praful de cadmiu are în componenţă mai mulţi compuşi ai acestuia, cum ar fi clorura de cadmiu. Fumul de cadmiu conţine particule minuscule de cadmiu sau oxid de cadmiu format în timpul arderii.

Când cadmiul ajunge în aerul umed, acesta îşi pierde strălucirea şi este imediat afectat de dioxidul de sulf şi de amoniacul ud. Acest metal este solubil în acizi, dar insolubil în apă.

Ionii de cadmiu sunt obţinuţi din soluţia de ioni şi formează compuşi insolubili, albi hidrataţi cu carbonaţi, fosfaţi, arsenite, oxalaţi şi ferocianuri.

Cadmiul este un metal insolubil în apă, clorura de cadmiu, care este un compus al acestuia este solubil în apă, acetonă, metanol şi etanol dar este insolubil în aer. Acetatul de cadmiu este solubil în apă şi alcool, bromura de cadmiu este solubilă în apă, alcool, moderat în acetonă şi puţin în aer, carbonatul de cadmiu este solubil în acizi diluaţi şi insolubil în aer, iar florura de cadmiu este solubilă în apă şi acizi şi este insolubilă în alcool şi în NH4OH (hidroxid de amoniu).