Studiu de impact - zona campus Constanța

1. SCOPUL LUCRĂRII

Lucrarea are ca scop:

• analiza tehnică a impactului asupra mediului, execuţiei şi exploatării obiectivelor;

• precizarea stării actuale a factorilor de mediu;

• stabilirea cauzelor care pot genera la un anumit nivel, emisii de poluanţi evacuaţi în mediu şi alte efecte cu impact negativ asupra factorilor de mediu, provocate de activitatea obiectivelor;

• stabilirea modalităţilor de acţiune pentru respectarea normelor şi standardelor în vigoare, pentru protecţia mediului înconjurător.

Obiectivele lucrării sunt:

• identificarea potenţialelor pericole pentru mediu şi evaluarea nivelurilor expunerii;

• estimarea riscurilor pentru mediu;

• identificarea măsurilor pentru minimizarea efectelor mediului;

• recomandări generale privind exploatarea obiectivelor.

Studiul s-a întocmit în conformitate cu prevederile Ordinului MAPPM 184/1997, a Legii 137/1995 şi a H.G. nr 918/2002.

2. AMPLASAREA ÎN MEDIU

2.1 ELEMENTE DE GEOLOGIE

Cuprinsă între 27°15´05´´ longitudine vestică şi 29°30´10´´ longitudine estică şi 43°40´04´´ latitudine sudică şi 49°25´03´ latitudine nordică, regiunea Dobrogea se prezintă ca o unitate cu totul aparte în cuprinsul teritoriului României. Specificul este dat de geomorfolia zonei, întregul relief fiind ajuns la stadiul de peneplenă, eroziunea fluviatilă încetând să fie un factor moderator deosebit. Podişul Dobrogei, cuprins între Dunăre (în vest şi nord), Marea Neagră (în est) şi graniţa cu Bulgaria (în sud) este o unitate danubiano-pontică de o deosebită originalitate geografică.

Dobrogea se prezintă ca un podiş relativ rigid, format pe roci vechi (şisturi verzi, granite) şi structuri sedimentare mezozoice şi neozoice, puternic erodat de acţiunea îndelungată a factorilor modelatori externi, cu un relief domol, uşor ondulat şi cu altitudini relativ reduse (200-300 m).

Partea de nord este mai înaltă, ajungând pe alocuri la 350-400 m şi chiar 467 m în vârful cel mai înalt (Vf. Greci din Munţii Măcinului). Partea de sud are sub 200 m (altitudinea maximă este de 204 m în Deliorman).

Tectonic, Dobrogea aparţine unor microplăci diferite: în nord, microplaca Mării Negre aflată într-un proces de subducţie, în faţa Carpaţilor Curburii şi în sud, microplaca Moesică (cuprinzând fundamentul Câmpiei Române şi Dobrogea de Sud).

Geologic, Dobrogea curpinde mai multe formaţiuni : granite şi şisturi cristaline paleozoice (în zona Măcin), şisturi verzi (în Podişul Casimcei), structuri sedimentare triasice (în Dealurile Tulcei), jurasice (pe cursul inferior al râului Casimcea), cretacice ( în Podişul Babadag şi Dobrogea de Sud), şi structuri sedimentare neozoice (în Dobrogea de Sud).

Există de asemenea, în nord (Munţii Măcinului, Dealurile Tulcei şi Podişul Babadag), un ansamblu de forme de sedimentaţie (inselberguri, glacisuri de eroziune ), iar pe substratul löessoid forme de tasare şi subfuziune.

În baza caracteristicilor fizico-geografice, pedografice şi a caracteristicilor hidrologice, practic Dobrogea se poate divide în Dobrogea de Nord şi Dobrogea de Sud, limitarea celor două zone fiind realizată prin linia Topalu (de pe malul drept al Dunării) –Sibioara (localitate pe malul vestic al lacului Taşaul).

Geomorfologia şi geologia Municipiului Constanţa

Municipiul Constanţa este situat pe zona de coastă. Această linie de coastă este alcătuită din linii de faleză dezvoltate pe grupările sedimentare ale perioadelor terţiare şi cenozoice. Totuşi, la gurile de vărsare ale unor râuri la ţărm, s-au format lagune şi plaje. Unele din aceste lagune sunt : lacul Taşaul, lacul Siutghiol, lacul Techirghiol, etc.

Din punct de vedere geomorfologic, zona municipiului Constanţa aparţine unităţii structurale a Dobrogei de Sud, care reprezintă o înălţime a platformei moesice, cu fundament cutat, acoperit de depozite sedimentare.

Podişul Dobrogei maritime, cu altitudini sub 100 m, este acoperit cu depozite de löess, având o fragmentare redusă.

În partea de nord a oraşului Constanţa, relieful este mai mult plat, constituit dintr-o treaptă de podiş înaltă de 85-70 m, uşor înclinată spre sud-est, urmată de o treaptă mai joasă, de 65-60 m cu acelaşi grad redus de fragmentare. A treia treaptă şi cea mai joasă se prezintă în bună parte ca o formă aluvială, nisipoasă, pe care sunt amplasate cuvetele lacurilor Tăbăcărie şi Siutghiol, izolate de mare prin cordoane litorale de nisip.

Lacul Siutghiol, are o suprafaţă de aproximativ 99 ha, şi este situat în marginea de nord a oraşului Constanţa, formându-se prin bararea unei văi de râu şi deci din punct de vedere genetic, un liman fluvio-maritim.