Tehnici moderne de protecție a solului - proiectarea canalelor de coastă, inclinate, debușeelor

Proiectarea canalelor de coastă şi de nivel –orizontale

1.1 Generalităţi

Canalele de coastă se folosesc pentru protecţia unor suprafeţe amenajate pe versanţi, în cazul când în amonte de acestea nu sunt luate măsuri de dirijare a apelor, precum şi pentru apărarea diferitelor lucrări hidroameliorative (sisteme de irigaţii, desecări, lacuri de acumulare etc.) situate la baza versanţilor.

De asemenea se amplasează în mod curent la vârful formaţiunilor eroziunii în adâncime (ogaşe, ravene), pentru limitarea înaintării lor, în plantaţiile vitipomicole şi silvice.

Canalele de coastă au eficacitate mai mare ca valurile în privinţa regularizării scurgerilor, dar sustrag suprafaţa de teren din circuitul agricol şi împiedică mecanizarea lucrărilor culturale. La noi în ţară s-au executat îndeosebi în bazinele hidrografice ale râurilor: Chineja (judeţul Galaţi), Slănic (judeţul Buzău), în judeţul Iaşi etc.

Canalele de nivel se execută în zonele cu deficit de umiditate, pe versanţii uniformi, cu pante de 10-25 %, pe soluri permeabile şi fără pericol de alunecări.

Se amplasează mai ales la obârşia ravenelor, cu scopul de a proteja vârful formaţiunilor torenţiale, prin interceptarea şi reţinerea apelor provenite de pe versanţi.

Se folosesc uneori şi în plantaţiile silvice de protecţie de pe terenurile degradate, în zonele secetoase.

Pe terenurile viticole se pot aplica singure sau în combinaţie cu terasele, însă uneori s-au dovedit a fi ineficiente aici, din cauza colmatării, rolul lor putând fi luat de rigole şi biloane (pe pante mai mici de 15 %).

În plantaţiile pomicole se amplasează paralel cu rândurile de pomi.

Din punct de vedere constructiv canalele de nivel sunt formate din canalul propriu-zis, ce poate avea secţiunea trapezoidală, triunghiulară sau parabolică şi un diguleţ situat în aval de canalul de formă trapezoidală şi bermă (a porţie liberă de teren de 30-100 cm între baza aval a canalului şi baza taluzului amonte a diguleţului). În partea din amonte a canalului se mai prevede o bandă înierbată lată de 1.5 - 2 m, care are rolul de a reţine materialul solid din scurgerile de pe versanţi. Cele mai folosite secţiuni transversale pentru canale sunt cele sub formă trapezoidală şi triunghiulară. Consolidarea taluzelor şi fundului se face prin înierbare.

Canalele de nivel se trasează riguros prin direcţia curbelor de nivel (au fundul în palier), iar când acest lucru nu este posibil, se fragmentează pe tronsoane.

Lungimea unui tronson este funcţie de abaterea traseului canalului faţă de curba de nivel, astfel încât pentru fiecare tronson diferenţa de înălţime să nu depăşească 0.20-0.30 m, adică înălţimea minimă de săpătură să fie 0.25-0.30 m, iar cea maximă 0.50 m (fig 2 )

1.2 Dimensionarea canalelor de nivel

Canalele de costă şi de nivel se mai numesc şi orizontale pentru că au fundul canalului cu pantă zero, au o formă specifică astfel încât să reţină infiltraţiile de pe versant şi să le infiltreze fară a le evacua spre o altă lucrare (Forma este alcătuită dintr-un diguleţ-canal şi o bermă .

Fig 1 Secţiune transversală printr-un canal de coastă de nivel cu diguleţ şi bermă .

În prima fază se face o predimensionare ( 5 tipuri )

• a- lăţimea bermei în proiecţie pe orizontală , a=0,5-1m

• b- lăţimeala fund a canalului b=0,5-0,8 m

• c- lăţimea la coronament a diguleţului , c=0,4-0,6m

• h- adâncimea apei în canal h=0,8-1,2 m

• h1 –înălţimea piciorului amonte a diguleţului h1=0,4-0,8m

• h2 – înăţimea medie a diguleţului h2=0,6-1,2m

1.3 Stabilirea distanţei dintre rândurile de canale , canale care se amplasează la vârful ravenei cu scopul de a proteja terenurile împotriva scurgerii.