Aderarea și integrarea României în Uniunea Europeană

Pe fundalul schimbărilor globale, Europa suferă schimbări radicale la nivel economic şi politic, ca urmare a încercării de a realiza un nivel cât mai ridicat decoordonare pe toate planurile din teritoriul Uniunii Europene (UE), în acelaşi timp cunoscând şi o puternică resuscitare a valorilor şi identităţilor naţionale şi culturale.

Adevarul este ca Europa are sanse de a fi o reusita a globalizarii daca exploateaza experienta sa unica posibil de a fi compatibila cu logica globalizarii. Iata despre ce este vorba!

In primiul rand, de faptul ca Europa are o experienta in a evita permanent deviatiile pietei.

In al doilea rand, Europa a insemnat o vocatie a macrostabilizarii care se armonizeaza cu microdinamizarea.

In al treilea rand, Europa are conservata experienta gestionarii deopotriva a unei proprietati publice semnificative coexistenta cu o proprietate dinamica si majoritara.

In al patrulea rand, Europa are datele unui intreg care vrea sa difuzeze prosperitatea dinspre nucleul sau dur-Europa Occidentala-spre zonele emergente, care vor sa depaseasca starea de periferie.

Aceste caracteristici-si inca altele-fac din modelul European de globalizare mai mult decat o speranta….

Uniunea Europeană reprezintă un grup alcătuit din state europene democratice, care şi-au luat angajamentul de a lucra împreună, care au convenit să-şi delege reprezentanţi în instituţiile comunitare care să lucreze la nivel European.

Uniunea Europeană a fost creată formal în urma Tratatului de la Maastricht, în anul 1992. Cu toate acestea însă, procesul integrării europene a început totuşi mult mai devreme. Primii paşi au fost făcuţi în anul 1951 odată cu înfiinţarea Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului (CECO) când s-a înfiinţat o piaţă comună pentru cărbune şi oţel între Franţa, Germania, Belgia, Luxemburg, Olanda şi Italia. Aceasta a fost urmată de constituirea Comisiei Europene pentru Energia Atomică (EURATOM) şi a Comunităţii Economice Europene (CEE), amândouă apărute în urma Tratatului de la Roma în anul 1957. Aceste trei instituţii au format Comunitatea Europeană (CE) în baza Actului Unic European din anul 1986, iar unul din obiectivele principale era crearea până în anul 1992 a pieţei unice europene.

Consiliul European este format din preşedinţii şi prim-miniştrii statelor member împreună cu preşedintele Comisiei Europene. Acesta reprezintă organul dedecizie cel mai înalt şi se întâlnesc odată la patru ani. Alături de celelalte obligaţii pe care trebuie să le îndeplinească, are de asemenea puterea de a lua anumite decizii pe care Consiliul Miniştrilor nu sunt împuterniciţi să le ia. Deciziile în Consiliul Miniştrilor şi în Consiliul European se iau de către membrii acestora de comun acord, votul aparţine majorităţii sau „celor calificaţi”, aşa cum a fost stabilit în tratat. Începând cu 1 noiembrie 2004,votul majoritar reprezintă un minimum de 72,3% din totalul voturilor iar voturile majoritare ( în unele cazuri 3/4) ale Statelor Membre reprezintă 62% din populaţia EU, care au votat în pentru.

Fazele iniţiale ale integrării europene s-au axat pe coeziunea economică. Deşi la sfârşitul anilor 1980 şi începutul anilor 1990 s-au făcut progrese considerabile, realizarea unei pieţe unice complet integrate până în 1992 nu s-a materializat. Acesta este un scop pentru viitor şi reprezintă una dintre sarcinile principale ale Uniunii. Cel mai important pas din ultima decadă a fost introducerea în 1999 a Uniunii Economice şi Monetare (UEM) şi adoptarea euro ca monedă comună de 12 din cele 15, la acea vreme, State Membre26. Introducerea Euro a fost în general un succes, deşi rămâne un subiect polemizat în unele dintre ţările care nu au adoptat-o. O viitoare integrare economică ce ar putea include, de exemplu, armonizarea regimurilor de taxe, este controversată. Totuşi, chiar dacă drumul către o Europă integrată a fost trasat în principal de interesele economice, Uniunea Europeană a recunoscut că piaţa nu poate exista într-un vid şi a făcut eforturi pentru stabilirea unei “Europe Sociale”, regăsită în mod semnificativ în Capitolul Social al Tratatului de la Maastricht.