Analiza utilizării potențialului uman, studiu de caz - MoldAgrotehnica SA

Capitolul I Aspecte conceptuale generale

1.1. Definirea și prezentarea rolului potențialului uman în întreprindere

Noțiunea de resursă umană (la nivel macro) se referă la persoana ce poate desfășura activitățile respective prin creativitate, capacitate de inițiativă, mentalități, tradiții, deprinderi etc. Rresursa umană se consideră ca fiind o categorie a resurselor economice, care sintetizează „potențialul” de muncă al unei entități (țări, zone geografice, instituții, organizații etc.)

Resursa umană se apreciază din două puncte de vedere (două grupe de indicatori):

- cantitativ: populație activă disponibilă, populație activă, populație în vârstă de muncă, populația aptă de muncă etc. (se calculează în mărimi absolute și relative).

- calitativ: nivelul de instruire, starea de sănătate, ponderea diferitelor categorii profesionale în total, categoria de vârstă etc.

Noțiunea de resursă umană în întreprindere reprezintă totalitatea salariaților unei organizații, exprimată prin aceeași indicatori cantitativi și calitativi. Astfel, putem spune că resursa umană este o resursă cu totul specială, alcătuită din personae- salariați, care generează factorul de producție - munca.

Importanța resursei umane a întreprinderii denotă faptul că oamenii, cu experiență și cunostințele lor constituie resursa cea mai prețioasă de care dispune întreprinderea dar și cea mai dificil de administrat. Sub influența anumitor condiții economice și social-culturale, funcțiunea de personal a cunoscut trei etape în evoluția sa: Cea a anilor 50 și marcheaza caracterul administrativ al funcțiunii limitată numai la operațiuni de control ale șefului de personal. Etapa anilor 60, în care funcțiunea de personal a cunoscut o lărgire a orizontului la nivelul de gestiune de personal cu un director de personal și participarea sa la deciziile strategice ale întreprinderii. Etapa anilor 80 se continuă si astăzi; este o etapa în care, în cadrul funcțiunii de personal se pune accent pe creșterea potențialului uman și pe relațiile sociale din interiorul întreprinderii. Deciziile ce se iau în legatura cu resursele umane ale întreprinderii au o importanță deosebită prezentând un dublu caracter economic și social. Funcția de personal în accepțiunea sa modernă de gestiunea resurselor umane este axată pe două mari grupe de probleme:- evaluarea resurselor umane,- administrarea resurselor umane.

În esență, eficiența utilizării potențialului uman al unei firme poate fi abordată din doua unghiuri diferite: O primă abordare în sens restrans, în funcție de eforturile nemijlocite implicate de funcționare și perfecționare a sistemului de management și efectele directe tot la nivelul sau. Prin compararea celor doi termeni se obține o evaluare a eficienței managementului resurselor umane limitată doar la consecințele sale directe, nemijlocite. A doua optică are în vedere eficiența managementului resurselor umane în sens larg, determinată în funcție de eforturile și rezultatele ocazionate de funcționarea organizației, în ansamblul său. Premisa pe care se bazează această abordare rezidă în tratarea managementului nu în sine, ci ca un mijloc esențial - dar nu chiar cel mai important - al funcționalității și profitabilității firmei.

Indiferent de varianta utilizată, eficiența utilizării potențialului uman îmbracă, din punct de vedere al modului de exprimare și comensurare doua forme: cantitativă și calitativă.

În timp ce metodele cantitative analizează elementele diverse, referitoare la firmă ca ansamblu, metodele calitative, care utilizează instrumente de investigație diferite, au ca unitate de analiză individul sau eventual grupul de indivizi. Eficiența cuantificabilă are în vedere exprimarea și comensurarea cantitativă, sub formă valorică, de regulă, a inputurilor și outputurilor firmei. Eficiența necuantificabilă se referă la acele aspecte funcționale, de ordin calitativ, privitoare în special la factorul uman, comportamental și interacțiunile sale. La nivelul actual de dezvoltare a stiiței sunt încă necomensurabile sau măsurabile direct, prin metode cantitative, făcandu-se însă apel, tot mai frecvent la metode calitative prin care se pot analiza indirect performanțele economice ale firmei.

1.2 Prezentarea principalilor indicatori utilizați

Datorită condițiilor actuale ale economiei, procesului de reforme structurale ale entităților comerciale, indiferent de poziția lor ierarhică, aceste entități trebuie să își intensifice tot mai mult eforturile în ceea ce privește participarea lor directă la utilizarea și dezvoltarea resurselor umane, conștienți fiind de influența acestora asupra succesului organizației. Apariția unor mecanisme care să asigure adaptarea rațională a numărului și structurii resurselor umane la necesitățile întreprinderii a fost determinată de ideea unei utilizări eficiente a acestora. Performanța întreprinderii, forța și capacitatea acesteia de a răspunde cerințelor și reacțiilor pieței sunt dependente de gradul de asigurare cu resurse umane, materiale și financiare, precum și de eficacitatea folosirii lor.

Din punct de vedere economico-financiar, analiza eficienței resurselor umane se realizează pe baza a doi indicatori, și anume: productivitatea muncii și profitul pe un salariat.