Bugete Locale

Capitolul 1

SECTORUL PUBLIC

1.1. CONCEPTUL DE SECTOR PUBLIC

Gheorghe Manolescu apreciază că: "Sectorul public reprezintă ansamblu de activități, organisme și instituții caracterizate prin procese de decizie colectivă sau politică în cadrul cărora procedurile de alegere se realizează prin mecanismul votului".

Sectorul public, in sens larg, cuprinde toate funcțiile statului: legislativă, executivă si judecătorească.

Sectorul public, in sens restrâns, include totalitatea activităților ce au ca scop producerea de bunuri și servicii publice.

Sectorul public include toate departamentele și instituțiile guvernamentale, ca și toate companiile publice, însa acesta nu trebuie privit ca fiind unicul sector care produce bunuri publice, cu toate că, de regulă, acestea sunt produse de sectorul public.

Sectorul public mai poate ilustra o parte a economiei unei țări care este controlată și operaționala de către stat prin entitățile sale naționale și locale sau o componentă a economiei de ansamblu în care activează " autoritatea centrală și autoritățile locale (autoritatea generală) împreună cu industria naționalizată sau corporațiile publice"

1.2. FUNCȚIILE SECTORULUI PUBLIC

Principiul liberei inițiative și economia de piață permit doar o funcționare imperfectă a economiei, iar sectorul public este chemat să intervină în cadrul economiei.

Termenul "intervenție" are în vedere, în primul rând, faptul că statul acționează ăn exteriorul vieții economice naționale, în mod curent, iar în al doilea rând, în măsura în care acționează în interiorul vieții economice, acesta constituie un "agent economic" dar nu la fel ca toți ceilalți, datorită obiectivelor, competențelor și sarcinilor pe care le partajează cu partenerii săi privați. Calitatea de "agent economic" al statului este abordată în cadrul economiei publice ca o componentă esențială a științei economice.

Tatiana Moșteanu consideră că termenul "intervenție" oferă posibilitatea realizării unei distincții între activitatea economică a statului care are scop satisfacerea propriilor nevoi și activitatea destinată schimbării comportamentului altor agenți economici (întreprinderi private).

În ceea ce privește recunoașterea capacitații statului de a salva economia unei țări, Keynes afirmă că " lărgirea funcțiilor statului apare ca singurul mijloc e evitare completă a distrugerii instituțiilor economice și ca o condițtie de exercitare a instituției individuale".

Examinarea dezvoltării sectorului public și a determinanților săi relevă că statul indeplinește multe funcții, care s-au amplificat de-a lungul timpului. Analiza acestora presupune ordonarea lor în categorii bine delimitate, impunându-se în acest sens clasificarea propusă în 1959 de Musgrave, având avantajul coincidenței principalelor funcțiuni ale sectorului public cu domenii bine definite ale analize economice, furnizând în plus criterii precise pentru a aborda celelalte probleme referitoare la sectorul public,

Cele trei funcțiuni ale statului propuse sunt:

1.Promovarea unei alocări optimale a resurselor economice rare, în sensul de a realiza bunăstarea colectivității (funcția alocativă).

2. Promovarea unei distribuiri echitabile a bunăstării –in termeni mai concreți, a bogăției economice, a venitului sau a averii- între indivizi, regiuni sau între generații (funcția redstributivă).

3. Promovarea echilibrului macroeconomic, stabilizând fluctuațiile creșterii economice (funcția reglativă).

Funcția alocativă. Această funcție corespunde unei misiuni clasice a statului, necesitatea intervențiilor statului pe piețe, în economie, devenind o coordinata esențială a funcționarii piețelor, autorităților publice fragmentând piețele prin deținerea unor întreprinderi sau controlul altora, prin instituirea unor impozite, prin redistribuirea veniturilor etc.

Funcția redistributivă. Diferențele care pot apărea în funcționarea pieței, imperfecțiunile congenitale ale acesteia, posibil de corectat prin intervenția statului, nu reprezinta singurele eșecuri ale pieței.

Distribuirea bunurilor economice se realizează conform averilor, și nevoilor, și aceasta în conformitate cu mecanismul prețului, care dirijează bunurile spre cei care plătesc mai mult. Chiar sistemul de piață cel mai eficent poate genera inegalități. Dar inegalitățile nu sunt acceptate nici din punct de vedere moral, nici politic. Societatea u trebuie să accepte orice rezultat oferit de către piață ca fiind predeterminat, oamenii putând examina distribuția veniturilor și decide cprectarea eventualelor inegalități (democrația nu acceptă orice inegalități).

Funcția reglativă este exercitată de către stat printr-un ansamblu de instrumente.

Exercitarea autorității publice asupra fiscalității presupune autoritatea de a efectua cheltuieli publice si de a institui impozite. Exercitarea autorității monetare constă în reglementarea activității bancare si financiare punând accent pe reglementarea ofertei de masă monetară, pe determinarea și reglarea ratelor dobânzilor și a condițiilor de acordare a creditelor.