Art1. Ce este bugetul comunitar ? Instituit prin Tratatul de la Roma (Tratatul Comunitǎţii Economice Europene – CEE, 1957), care afirma cu claritate principiul solidaritǎţii financiare, bugetul comunitar avea la origine o dimensiune redusǎ, principalele sale cheltuieli fiind destinate politicii agricole comune (PAC). Finanţarea acestui buget se fǎcea, la începuturile construcţiei europene, din douǎ resurse proprii : prelevǎrile (taxele) la importurilor de produse agricole din spaţiul extra-comunitar şi drepturile vamale (taxe) la importurile de produse manufacturate din afara Comunitǎţii Europene, iar sumele obţinute erau suficiente pentru acoperirea necesitǎţilor de finanţare comună. La sfârşitul anilor ’70 au apǎrut primele tensiuni între membrii CEE, cu privire la repartizarea bugetului comun, generate de trei factori : 1) liberalizarea schimburilor comerciale internaţionale în cadrul GATT, care au dus la reducerea taxelor vamale; 2) apariţia excedentelor în producţia agricolǎ europeană şi, implicit, reducerea importurilor de produse agricole, deci diminuarea prelevǎrilor la bugetul comunitar ; 3) prima extindere a CEE, cu aderarea Danemarcei, Irlandei şi Marii Britanii – ultima având atunci o agriculturǎ modestǎ dar fiind un importator important de produse agricole din zona Commonwealth-ului (în principal din Australia şi Noua Zeelandǎ), ceea ce fǎcea ca prelevǎrile de taxe din importurile agricole britanice sǎ fie mai mari decât cele de la ceilalţi parteneri europeni, fǎrǎ însǎ ca Marea Britanie sǎ beneficieze la acelaşi nivel de alocǎri din bugetul comunitar. Pentru a suplini insuficienţa resurselor proprii tradiţionale (taxele vamale şi prelevǎrile la importurile agricole), la sfârşitul anilor ’70 au fost create alte douǎ surse de finanţare europeanǎ : prelevǎri din TVA şi contribuţii din PIB-ul naţional al fiecǎrui stat membru (produsul intern brut). Contribuţia din PIB a crescut sensibil începând cu sfârsitul anilor ’80 şi reprezintǎ astǎzi aproape trei sferturi din reţeta bugetului european. La nivelul anului 2002, proporţia acestor contribuţii naţionale şi redistribuirea bugetului UE-15 se prezentau astfel : Contributori la bugetul comunitar (în procente): Germania – 22%, Franţa – 18%, Italia – 15%, Marea Britanie – 13%, Spania – 8%, Olanda – 6%, Belgia – 4% ; restul de 14% era repartizat între ceilalţi 8 membri ai UE. Principalii beneficiari de finanţǎri de la bugetul comunitar : Spania – 22%, Franţa – 16%, Germania – 16%, Italia – 11%, Marea Britanie – 8%, Grecia – 6%, Belgia – 3%, Olanda – 2% ; restul de 16% era repartizat între celelalte 7 state membre. Diferenţa între cele două procente pentru fiecare ţarǎ aratǎ care sunt principalii contributori neţi : Germania, Marea Britanie, Italia, Olanda, Franţa. În contextul şocului petrolier din anii ’80, guvernul conservator britanic a decis sǎ adopte o politicǎ de restabilire a echilibrului bugetar prin reducerea contribuţiei sale la bugetul european. Pentru prima datǎ, un stat membru al Comunitǎţii Europene punea deschis în discuţie principiul solidaritǎţii financiare şi îşi calcula propria contribuţie netǎ, iar premierul Margaret Tchatcher lansa celebra frazǎ : « I want my money back ! », ameninţând cǎ dacǎ nu va obţine satisfacţie va paraliza funcţionarea Comunitǎţii (la acea vreme domina regula votului cu unanimitate). Pentru a evita criza, Consiliul European de la Fontainebleau (1984) a acceptat ca o parte din cotizaţia britanicǎ la bugetul comunitar sǎ fie returnatǎ – acest « cec britanic » fiind cunoscut sub denumirea de rabat (rabais – în franceză, rebate – în engleză). Principalii contributori la aceastǎ restituţie financiarǎ erau atunci Franţa şi Germania. Dacǎ în 1984 PIB-ul britanic pe locuitor era de 85% din media comunitarǎ, astǎzi însǎ el este de 110%. Finanţarea prin contribuţii naţionale din TVA si PIB constituie astǎzi cele mai importante surse la reţeta bugetului comunitar. Contribuţia PIB a reprezentat în anul 2005 peste 70% din totalul veniturilor la bugetul UE, se calculeaza astfel : în fiecare an se stabilesc reţetele de venituri şi cheltuieli ale Uniunii, iar soldul rǎmas de acoperit dupǎ calcularea veniturilor din celelalte trei resurse (taxe vamale, prelevǎri agricole şi TVA) se împarte între toate statele membre sub forma unui procent unic din PIB. Contribuţiile din PIB sunt înscrise în proiectele de bugete naţionale votate de cǎtre parlamentele fiecarui stat membru şi vǎrsate apoi de guverne la bugetul UE. De remarcat cǎ, în ultimii ani, guvernele au supraestimat în mod constant vǎrsǎmintele pe care anunţau cǎ le fac la bugetul comunitar, în timp ce Comisia Europeanǎ a fǎcut eforturi pentru situarea cheltuielilor sub valoarea creditelor prevǎzute, pentru a da imaginea unui bun gestionar al banului public. În aceste condiţii, un procent mergând pânǎ la 10% din contribuţiile naţionale alocate UE au fost returnate în fiecare an către bugetele naţionale. O altǎ precizare importantǎ se referǎ la faptul cǎ, tot în ultimii ani, calculul contribuţiilor naţionale la bugetul UE nu se mai face raportat la PIB ci la VNB (venitul naţional brut). Aceasta pentru cǎ, în cazul economiilor foarte deschise, PIB şi VNB pot sǎ difere sensibil (este, de exemplu, cazul Luxemburgului sau al Irlandei, al cǎror PIB/locuitor este net superior mediei comunitare, în timp ce VNB-ul se situeazǎ la nivelul mediei UE, ecartul fiind datorat veniturilor vǎrsate rezidenţilor din state non-comunitare). Plafonul maxim al resurselor totale ale bugetului european a fost stabilit în 1988 (« Pachetul Delors I »), pentru a limita creşterea consideratǎ excesivǎ a acestuia, fiind fixat la 1,27% din PIB, ceea ce corespunde unui nivel de 1,25% din VNB. Art. 2 Dupa sase luni in UE, am dat mult mai mult decit am luat Romania este un contribuabil net la bugetul Uniunii, nereusind sa beneficieze de avantajele aderarii. Dupa o jumatate de an de la aderare, Romania a cotizat la bugetul Uniunii Europene 535 de milioane de euro si a incasat doar 330 de milioane din banii europeni, potrivit datelor Ministerului Economiei si Finantelor. Cu alte cuvinte, suma totala primita reprezinta doar circa 60% din suma totala platita. „Pina acum am cotizat la bugetul european 1.766 de milioane de lei, din care transa din luna iulie este de 227 de milioane de lei“, a spus Stefan Ciobanu, director la Autoritatea pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale din Ministerul Economiei si Finantelor.
Ne pare rau, pe moment serviciile de acces la documente sunt suspendate.
