China - disparități și politici de dezvoltare regională

Introducere

China este un fenomen care a captat atenţia observatorilor occidentali, ea bucurându-se de o creștere economică fără precedent în ultimele trei decenii. Evoluţia recentă a Chinei este privită din două perspective: cea optimistă, entuziastă, deoarece piaţa chineză oferă foarte multe oportunităţi, şi cea sceptică, reţinută şi chiar înspăimântată de acest avânt. Mulţi dintre specialişti se tem că economia mondială poate fi înghiţită de valul chinez. Cu o forţă de muncă atât de ieftină şi cu un suflu antreprenorial formidabil care a dus la asimilarea în fabricaţie (cu sau fără licenţă) a multor produse cu mare căutare pe piaţa mondială, China are o concurenţă occidentală fără vigoare. Această creștere a fost însă o creştere dezechilibrată și a condus la unele consecințe grave, pe care factorii de decizie din China încearcă acum să le rectifice Una dintre aceste consecințe este deteriorarea disparităţilor regionale, fapt care amenință stabilitatea societății chineze și, prin urmare, durabilitatea creșterii economice curente. De asemenea China este deficitară în ceea ce priveşte drepturile omului, existând o tot mai adâncă prăpastie între păturile înstărite şi cele sărace şi efectele catastrofale asupra mediului înconjurător. Individul este exploatat, în China fiind executaţi mai mulţi oameni decât în oricare altă ţară din lume.

I. Aspecte generale

În 1978, Deng Xiaoping preia conducerea Chinei, după Mao Zedong, renunţând la dogmele şi principiile vechi, declanşând o reformă economică, “orientată spre liberalizarea multilaterală internă şi externă”. Începând cu inițierea reformelor structurale, China a trecut de la o planificare centralizată la o economie de piață, experimentând o dezvoltarea economică și socială rapidă. Creșterea PIB-ului în medie cu aproximativ 10% pe an, a ridicat mai mult de 500 de milioane de oameni din sărăcie, fiind atinse aproape jumătate din “Obiectivele de dezvoltare ale mileniului”.

Cu o populație de 1,3 miliarde, China a devenit recent cea de a doua cea mai mare economie mondială și joacă un rol tot mai important și influent în economia globală. Cu toate acestea, China rămâne o țară în curs de dezvoltare a căror reforme de piață sunt incomplete. În 2012, venitul național brut pe cap de locuitor al Chinei era de 6.091 USD clasat pe locul 90 în lume, aproximativ 99 de milioane de oameni trăiesc încă sub pragul național de sărăcie de RMB 2.300/an (aproximativ 1,8 UDS pe zi ). Cu al doilea cel mai mare număr de săraci din lume, după India , reducerea sărăciei rămâne o provocare fundamentală.

Ascensiune economică rapidă a adus multe provocări: inegalitatea mare, urbanizarea rapidă, probleme pentru durabilitatea mediului şi a dezechilibrelor externe. De asemenea, China se confruntă cu presiunile demografice legate de îmbătrânirea populației și de migrația internă a forței de muncă.

Al 12-lea plan cincinal al Chinei (2011-2015) abordează cu forța aceste probleme. Acesta subliniază dezvoltarea de servicii și măsuri de combatere a dezechilibrelor sociale și de mediu, stabilirea de obiective pentru a reduce poluarea, de a crește eficiența energetică, îmbunătățirea accesului la educație și sănătate, precum și extinderea protecției sociale. Obiectivul anual de creștere de 7% semnalează intenția guvernului chinez de a se concentra asupra calității vieții, mai mult decât pe ritmul de creștere.

II. Economiile regionale ale Chinei

Conform clasificării administrative, China continentală este împărțită în 31 de regiuni: 22 de provincii, 5 regiuni autonome și 4 municipalităţi. Nivelul de dezvoltare economică între regiuni este foarte diversificat. În general, regiunile de pe coastă sunt mai bine dezvoltate decât cele interioare. Acest model se observă în multe țări ale lumii, în mare parte datorită avantajul de a fi aproape de mări şi oceane bucurându-se de costuri reduse de transport. În cazul chinez, politicile economice joacă de asemenea un rol important în dezvoltarea și creșterea regională, având în vedere inițiativa de reformă economică de la sfârşitul anilor 1970, care oferea regiunilor de coastă concesii speciale în ceea ce privește comerțul internațional și investițiile străine. În mod tradițional, zonele de coastă au fost mai bine dotate cu capital uman și spirit antreprenorial. Astfel, factorii geografici și politicile părtinitoare au schimbat peisajul economiilor regionale în China în ultimele trei decenii. Există în mod clar învingători și învinși de-a lungul timpului în topul regiunilor chineze, regiunile costale fiind evident avantajate. Regiunile au jucat un rol important în promovarea dezvoltării economice a țării, politicile de dezvoltare regională a Chinei fiind centrate pe trei zone: est, centru și vest.