I. Introducere ”Schimbările climatice reprezintă eşecul cel mai mare şi de cea mai mare amploare de până acum.” Dl. Nicholas Stern, Şef al Serviciului Economic al Guvernului Britanic şi fost economist şef al Băncii Mondiale, 2006 Schimbările climatice reprezintă una dintre cele mai mari ameninţări asupra mediului, cadrului social şi economic. Încălzirea sistemului climatic este fără echivoc, spune Grupul interguvernamental de experţi privind schimbările climatice (IPCC). Observaţiile indică creşteri ale temperaturilor medii globale ale apei şi ale oceanului, o topire extinsă a zăpezii şi gheţii şi creşterea globală medie a nivelului mării. Este foarte probabil ca, în mare parte, încălzirea să poată fi pusă pe seama emisiilor de gaze cu efect de seră provenite din activităţi umane. Fără o acţiune globală de limitare a emisiilor, se aşteaptă ca temperaturile globale să mai crească cu 1,8 până la 4,0ºC până în 2100. Aceasta înseamnă că creşterea temperaturii începând cu perioada preindustrială ar fi peste 2°C. Peste acest prag, este pe departe mult mai probabil să aibă loc schimbări ireversibile şi posibil catastrofice. Impacturile schimbărilor climatice sunt deja observate şi sunt prevăzute a deveni mai pronunţate. Evenimentele climatice extreme, inclusiv valurile de căldură, perioadele de secetă şi de inundaţii sunt preconizate a deveni mai frecvente şi mai intense. Aceasta determină impacturi asupra ecosistemelor naturale, a sănătăţii umane şi a resurselor de apă. Sectoarele economice, precum sectorul energetic, silvicultura, agricultura, turismul şi construcţiile vor suporta în mare parte consecinţe dăunătoare. Pentru a stopa pierderea biodiversităţii, trebuie reduse în mod semnificativ emisiile globale de gaze cu efect de seră, şi, în acest sens, se stabilesc politici specifice. Chiar dacă politicile şi eforturile de reducere a emisiilor sunt eficiente, unele schimbări climatice sunt inevitabile. Prin urmare, trebuie să dezvoltăm şi strategii şi acţiuni de adaptare la impacturile schimbărilor climatice din Europa şi în special de dincolo de graniţele acesteia, deoarece ţările mai puţin dezvoltate sunt printre cele mai vulnerabile, având cea mai redusă capacitate financiară şi tehnică de adaptare. Protocolul de la Kyoto rămâne mecanismul cheie prin care ţările industriale s-au angajat să reducă emisiile lor de dioxid de carbon şi de alte gaze cu efect de seră. Un număr de probleme încă trebuie rezolvate cu privire la punerea în aplicare eficientă a obiectivelor de reducere a emisiilor. Deşi 172 de ţări și Comunitatea Economică Europeană (peste 61% din emisiile), sunt semnatare are acordului, doar câteva din țările industrializate sunt obligate efectiv să își reducă emisiile. Statele Unite ale Americii, care este cel mai mare emițător din lume și Australia nu au ratificat protocolul. Statele Unite ale Americii a condiţionat intrarea acestuia de implicarea în continuare reducerea emisiilor a unor țări precum China şi India. În ţările care au început să pună în aplicare regimul de la Kyoto, această diferenţă în angajamente a alimentat o serie de dezbateri pe probleme de competitivitate şi alte aspecte economic rezultate. În contextul comerţului internaţional, există temeri că ţările supuse unor a politicilor stricte privind schimbările climatice va trebui să concureze cu exporturile din ţările în care costurile de producţie pot fi reduse ca urmare a lipsei de reduceri obligatorii ale emisiilor asupra producătorilor. Aceste preocupări au determinat apelurile spre industrii, precum şi către politicieni pentru introducerea de măsuri, inclusiv măsuri comerciale, pentru a compensa dezechilibrele competitive pe terenul de joc. China ocupă de câțiva ani al doilea loc, după Statele Unite, în clasamentul celor mai mari emiţători de carbon din lume. Previziunile pe termen lung avertizeză că în următorii 10- 20 de ani, China va depași SUA ca cel mai mare emițător de CO2. Împreună cu problema creşterii emisiilor vine dezbaterea asupra rolului Chinei în abordarea schimbărilor climatice într-un moment cu rate ridicate de creştere economică şi un boom remarcabil al exporturile, în special înspre Statele Unite şi Europa. Există unele părți implicate în acest proces care suțin că absenţa sau rigurozitatea mai scăzută a obligaţiilor de reducere a emisiilor în China poate fi considerată ca un factor care oferă un avantaj competitiv, față de partenerii comerciali externi. Lucrarea de față își propune să determine care este impactul schimbărilor climatice globale asupra comerțului internațional, îndeosebi asupra competivității statelor participante la schimburile comerciale globale. De asemenea analiza Chinei ca pion principal al globalizării precum și a activității de export la nivel global, este necesară pentru a determina dacă care ar fi scenariul urmat de această țară în cazul înăspririi politicilor de mediu la nivel internațional.
Ne pare rau, pe moment serviciile de acces la documente sunt suspendate.
