Consumul de servicii în România comparativ cu UE

Principala destinație actuală a cheltuielilor gospodărești este consumul de bunuri și servicii, al cărui mărime a acoperit în ultimul deceniu în jur de trei sferturi din cheltuielile totale. În anii 2011 și 2012, acesta s-a ridicat la 73% din cheltuielile totale. Potrivit INS, cheltuielile de consum au reprezentat în anul 2002 în medie 4.744,7 mii lei pe gospodărie.

Restricțiile majore care condiționează, în mod curent, exprimarea opțiunilor de consum ale populației din țara noastră, derivă pe de o parte, din relațiile ce se constituie între nivelul real al veniturilor populației și ponderea cheltuielilor de consum cu caracter obligatoriu, implicate de modelele de consum dominante, iar pe de altă parte, dintre înclinațiile spre consum ale populației (exprimate prin cererea efectivă de bunuri și servicii) și gradul de adecvare la cerere a ofertei de mărfuri.

Tarifele din servicii reprezintă în România doar 30% din nivelul mediu înregistrat în zona euro, ceea ce va pune în continuare presiuni inflaționiste în procesul de convergență, iar orice majorări de venituri se vor regăsi și în scumpiri pe acest segment, apreciază Mihai Gheroghe, director în INS.

Directorul direcției de prețuri din Institutul Național de Statistică a arătat că înainte de debutul crizei, în 2008, prețurile bunurilor au atins circa 70% din nivelul UE 15, în timp ce tarifele depășiseră cu puțin 40% din media zonei euro, însă până anul trecut declajul s-a mărit din nou, iar prețurile bunurilor au coborât spre 60%, în timp ce tarfele la servicii au venit spre 30%.

În același timp, diferența mare dintre prețurile interne și cele din zona euro este explicat de Mihai Gheroghe și printr-o posibilă deficiență în tranzacționare sau în reputația bunurilor și serviciilor produse în România.

Din prezentarea directorului INS se observă însă că procesul de recuperare în materie de prețuri coincide în mai mare măsură cu politicile de curs de schimb, perioadele de apreciere fiind cele care aduc cele mai mari reduceri ale decalajelor.

În ceea ce privește rata inflației, reducerea decalajului între România și zona euro este văzută de Gheorghe în primul rând ca rezultat al creșterii competiției, cu o influență după declanșarea crizei în special în zona prețurilor bunurilor, serviciile înregistrând creșteri nominale constante, chiar dacă decalajul față de zona euro s-a mărit.Diferențialul mare este explicat de oficialul INS mai ales prin nivelul redus al venitului pe cap de locuitor din România, ceea ce sugerează că procesul de catching up ar putea fi un factor de creștere a inflației și de modificare a comportamentului de consum, dar și de producție.

În perioada anilor 1990- 2008 au existat două etape de recesiune accentuată (1990- 1992, 1997- 1999) și două de relativă creștere economică (1993- 1995, 2000- 2004). Evoluții similare au avut loc și în unele țări vecine, precum Bulgaria sau Slovacia, dar în Polonia, Ungaria sau Cehia a avut loc o singură etapă de recesiune, la începutul anilor ’90. În România a existat și creștere economică relativ ridicată, între anii 2004- 2008.

În România, puterea de cumpărare a salariului minim pe economie a avut tendința de scădere, în intervalul 1990- 2008, atingând nivelul minim în anii 1999 - 2000, când salariul minim real reprezenta un sfert din salariul minim real aferent anului 1990. Din 1994 până în 2002, exceptând anii 1999 și 2000, puterea de cumpărare a salariului minim pe economie s-a situat cam la o treime din cea aferentă anului 1990 (INS, 1990...2008).

În Uniunea Europeană, puterea de cumpărare se definește și în raport cu mărimea salariului minim pe economie. În Comunitatea Europeană există diferențe majore privind salariul minim pe economie. Ponderea angajaților ce primesc salariul minim pe economie este de 16,8% în Franța, 16% în Bulgaria, 12% în Letonia, 10,3% Lituania și 9,7% în România.

Structurile consumului de bunuri și servicii al populației la interval de un deceniu, într-un an de mari dificultăți economice (1997) și, respectiv, într-un an de creștere economică (2007), este ilustrativ pentru tensiunile destul demari existente între diferitele capitole ale coșului de consum, în anii ’90.