Contractul de licență - promotor al diversificării producției - studiu de caz la SC Bosch Rexroth SRL

Introducere

Ținând seama de caracterul multidimensional al noii ordini economice, relațiile științifice și tehnice, precum și intensificarea cooperării în acest domeniu apar ca direcții principale ale strategiei destinată să asigure evoluția relațiilor internaționale. Revoluția tehnologico-științifică a determinat o serie de importante și profunde transformări ale întregului sistem de componente sociale, culturale, intelectuale, politice, juridice și a pus bazele unei lumi a interdependențelor crescânde ce impun o extindere a cooperării.

Pornind de la realitatea de necontestat că știința și tehnologia au un rol tot mai important în întreaga dezvoltare economico-socială, lichidarea oricăror discriminări sau restricții în circulația valorilor științifice și tehnologice și asigurarea accesului liber al tuturor națiunilor la acestea, devine o necesitate stringentă a lumii contemporane.

Conceptul de cooperare economică internațională a fost definit de literatura de specialitate ca exprimând „o noua formă de colaborare care constă în: conjugarea resurselor materiale, financiare, tehnologice și de cadre a doi sau mai mulți parteneri din state diferite , în vederea realizării, modernizării și funcționării unor obiective economice, creării și asimilării unor tehnologii noi, organizării în comun a producției și desfacerii produselor etc., care, tehnic sau economic, nu sunt posibile sau rațional de efectuat de către un singur partener” .

Dezvoltate în mediul internațional începând cu anii 60 ca formă de internaționalizare a activităților firmei, alianțele și cooperările internaționale se afirmă printr-o serie de tehnici de afaceri care nu înscrie în cadrul strict al operațiunilor comerciale internaționale tradiționale.

Aceste tipuri de operațiuni presupun convergența de interese între firme aparținând unor țări diferite în domeniul marketingului, al producției și al comercializării producției, al

cercetării și transferului de tehnologie, cu scopul bine definit al asigurării avantajelor reciproce pentru parteneri și al sporirii competitivității prin acțiunea comună a părților.

Producția sub licență, franchising-ul și societățile mixte ( joint-venture ) sunt unele dintre cele mai reprezentative tipuri de alianțe între firme.

Acordarea unei licențe internaționale presupune furnizarea de către o firmă, contra unei taxe sau redevențe, a tehnologiei de care are nevoie o altă firmă pentru a-și derula afacerile pe o piață străina. În acest mod, firma care acorda licența va avea acces pe o piață străină cu investiții foarte mici, beneficiind în cele mai multe cazuri de cunoștințele de piață ale unei firme locale competente. Firma care primește licența obține acces la o tehnologie străină, cu o investiție mică. Tocmai de aceea acordurile de licența pot deveni, în anumite situații, extrem de favorabile ambilor parteneri.

Ele reprezintă o modalitate de internaționalizare a firmelor mici care, de obicei, nu dețin suficient capital și cunoștințe pentru a intra în străinătate printr-o altă formă.

Pentru licențiar, acordarea unei licențe internaționale este o strategie atractivă atunci când ii permite pătrunderea pe o piață străină mică, ocolind barierele comerciale și/sau restricțiile impuse investițiilor străine, atunci când există perspectivele unui feedback tehnologic și când există posibilități de acordare a licenței pentru procese auxiliare și nu pentru tehnologiile de produs fundamentale.

Producătorul poate apela la licențiere ca modalitate de penetrare a unei piețe externe doar dacă poate asigura o protecție corespunzătoare proprietății sale industriale pe piețele externe. Din păcate, patentele, mărcile de fabrică și de comerț înregistrate într-o țară nu pot fi protejate și pe alte piețe. Aceasta din cauză că legislațiile în domeniul patentării diferă foarte mult de la o țară la alta, mai ales în ceea ce privește noutatea, perioada de protecție a patentului (între 5-20 ani), tipul de produse patentate (unele țări interzic patentarea produselor farmaceutice), dreptul de prelungire a patentului, cerințele de valorificare a patentului (sau va fi vândut într-o anumită perioadă, sau va fi pierdut) etc.

Astfel, obținerea și protecția patentelor în străinătate duce la cheltuieli financiare și de timp suplimentare, grevând asupra costurilor penetrării piețelor externe (în unele țări costurile pot atinge 50.000 $). Mai mult, luând în considerație problemele ce apar în legatură cu achizitționarea și protecția patentelor, companiile ajung la concluzia ca ele pot controla mai eficient tehnologiile, oferindu le statut de secret comercial, în loc sa le patenteze. Pe de alta parte, dacă secretul comercial poate fi copiat cu usurință, este preferată patentarea, care mai are și o influență pozitivă asupra mărimii redeventelor încasate (inovațiile patentate sunt cotate mai bine, deoarece sunt exclusive).