Diagnosticarea și evaluarea unităților de alimentație publică și agroturism

Introducere

Diagnosticul nu înseamnă a descrie, ci a identifica variabilele-cheie ale stării şi dinamicii fenomenelor, precum şi a studia interacţiunea lor în vederea determinării obiectivelor de progres ale întreprinderii.

Diagnosticul economico – financiar este cel mai important diagnostic şi are ca obiectiv esenţial studiul static şi dinamic al activităţii desfăşurate de întreprindere, care să permită expertului să-şi exprime o opinie asupra rezultatelor obţinute, a echilibrelor financiare referitoare la sursele de finanţare şi destinaţiile acestora, precum şi în legătură cu randamentul capitalului investit.

Acest diagnostic se realizează pe baza datelor cuprinse în situaţiile financiare de sinteză, întocmite în conformitate cu reglementările contabile în vigoare.

Bilanţul contabil, ca document oficial de gestiune, trebuie să asigure imaginea clară, sinceră, fidelă, completă a patrimoniului, a rezultatelor şi poziţiei financiare a acesteia.

În activitatea practică este recomandabil ca diagnosticul economic-financiar şi aplicarea metodelor de evaluare bazate pe profit sau flux de disponibilităţi (cash-flow), ce necesită proiecţii economico-financiare, să fie realizate de acelaşi specialist sau grup de specialişti, tocmai pentru a asigura convergenţa celor două mari componente ale procesului de evaluare: analiză-diagnostic şi evaluare propriu-zisă.

Fiecare firmă de consultanţă îşi construieşte propria metodologia de realizare a evaluării afacerilor, în general, şi a diagnosticului economico-financiar, în special.

O menţiune specială trebuie făcută în legătură cu nivelul indicatorilor calculaţi urmare analizei - diagnostic: cu se se compară aceştia pentru a stabili dacă nivelul lor este mulţumitor sau mai puţin mulţumitor în cazul firmei diagnosticate? Nivelul indicatorilor-etalon, de referinţă, cu care se compară indicatorii calculaţi, este stabilit de marile firme specializate în consultanţă economico-financiară (pe baza unor cercetări periodice efectuate fie în cadrul firmelor cărora le asigură evidenţă contabilă, audit, consultanţă, etc., fie pe baza unor anchete periodice desfăşurate pe un panel de 200 – 300 firme) pe perioade şi zone caracteristice, pe domenii şi tipuri de firme, într-o activitate foarte specializată şi dinamică (precum activitatea de afaceri în sine) şi care se numeşte elaborarea de Ghiduri de bună practică (Best Practice Guidelines). Folosind criteriile şi indicatorii din aceste ghiduri de bună practică, ale firmelor-lider din domeniu, firmele îşi pot compara nivelul indicatorilor cu acestea. Această operaţiune se numeşte Benchmarking şi are o mare importanţă pentru poziţionarea firmelor între competitori şi pentru orientarea deciziilor managementului. Aceasta este o comparaţie în plan orizontal (sincronic), cu alte firme care au aceleaşi condiţii - de aceeaşi talie (micro-întreprinderi, întreprinderi mici şi mijlocii, întreprinderi mari, etc.), din aceeaşi zonă şi din acelaşi domeniu. În lipsa unor niveluri reale de referinţă, nivelul oricărui indicator calculat este lipsit de orice relevanţă şi utilitate.

Pe de altă parte, firmele îşi pot compara propriile performanţe dintr-un an cu performanţele lor din alţi ani, realizând astfel o comparaţie în plan vertical, în timp (diacronic).

Figura nr.1. Tipuri de analize-diagnostic

1. Scopul şi importanţa analizei diagnostic

Conducerea activităţii de turism solicită factorilor de răspundere un orizont larg, eforturi intense pentru cunoaşterea în profunzime, prin analiză ştiinţifică, a mediului de valorificare a patrimoniului turistic al ţării, a modului de folosire a resurselor alocate.

Întreprinderea de turism, ca sistem, este un organism social economic complex, compus din subsisteme între care există multiple legături dinamice. Activitatea sistemului şi a subsistemelor sale este influenţată de o mulţime de factori, a căror acţiune trebuie cunoscută pentru a asigura o funcţionare stabilă şi optimă într-un mediu dinamic. În procesul de asigurare a funcţionării normale a întreprinderii ca sistem, un rol deosebit de important revine analizei economice, de diagnoză şi reglare a activităţii şi acţiunii factorilor determinaţi.

Diagnoza presupune cercetarea funcţionării sistemului sub raport structural şi funcţional cauzal şi se întemeiază pe baza informaţiilor de stare ale acestora. În întreprinderea turistică, între obiectivele prestabilite şi cele efectiv realizate pot apărea neconcordanţe ce conduc la dereglarea funcţionării sistemului. Pe baza analizei se stabilesc abaterile faţă de termenul de referinţă, se determină eventualele puncte de dezechilibru, se stabilesc factorii şi cauzele dereglării sistemului.