Diagnosticul și evaluarea întreprinderilor

1. Definirea noțiunii de “diagnostic”

Etimologic, cuvântul “diagnostic” își are originea în limba greacă și este tradus prin sintagma “apt pentru a discerne”, iar în analiza economico-financiară accepțiunea conferită termenului este apropiată de cea din medicină (analiza simptomelor și stabilirea cauzelor interne sau externe ale unor stări anormale).

Astfel termenul a fost preluat și în domeniul microeconomic, unde reprezintă o metodă de cunoaștere al cărei obiect este cercetarea principalelor caracteristici ale unei organizații, pentru a identifica punctele forte (generate de oportunitățile mediului economic) și punctele slabe (riscuri provenite din mediul economic).

În literatura de specialitate sunt întâlnite numeroase abordări privind definirea acestui termen. Diagnosticul poate fi văzut ca o etapă a muncii managerului în exercitarea sarcinilor sale de control-evaluare, având deci caracter individual, operativ și se referă la activitatea curentă. Însă diagnosticul poate fi utilizat și pentru examinarea unei probleme complexe, fiind, în acest caz, o medota de sine stătătoare. Diagnosticul este o operațiune care permite înțelegerea situației prezente a întreprinderii și diferă în funcție de obiectivele urmărite și de fundamentarea opțiunilor de evoluție viitoare.

Orientarea economiei spre piață a dat naștere unor ample modificări de structură la nivelul întreprinderilor (restructurări, asocieri, repoziționări strategice, modernizări), antrenând creșterea responsabilității managerilor și a experților contabili. Astfel, s-a amplificat gama de decizii pe care managerii sunt nevoiți să le adopte. Aceștia întâmpină probleme de concurență și risc, aflându-se în situația de a lua decizii în condiții de incertitudine. Astfel este necesară o bună capacitate managerială, dinamism și informații complete despre mediul intern și extern al organizației, acestea fiind doar câteva motive pentru care se solicită analize, previziuni și acțiuni de control.

Diagnosticul are rolul de “centru de sistem” în orientarea deciziilor manageriale pentru ca rezultatele să fie performante și ca actul managerial să nu se desfășoare spontan și intuitiv.

Analiza diagnostic asigură investigarea întreprinderii și a componentelor sale (din punct de vedere juridic, al obiectului de activitate, al potențialului său intern, al relațiilor sale de piață, al performanțelor economico-financiare), printr-un instrumentar specific pentru a identifica principalele puncte forte și puncte slabe, fiind o primă etapă în cunoașterea stării unei firme și stabilirea măsurilor și recomandărilor necesare corectării deficiențelor și redresării (ameliorării) performanțelor. Practic, nu se poate realiza o prognoză cu privire la evoluția întreprinderii fără a cunoaște starea ei actuală.

Evaluarea economică a întreprinderii se realizează pe baza datelor din contabilitate. Prin diagnostic se face o evidențiere completă și corectă a firmei și se apreciază atât situațiile trecute, cât și cele prezente, pentru a se putea face previziuni corecte pentru viitor.