Dimitrie Gusti

1.Biografia lui Dimitrie Gusti

DIMITRIE GUSTI

1880-1955

”Gusti ştia filosofie ca un doctor ieşit din şcolile filosofice germane, citind pe greci şi latini în original. Ştia economie politică mai mult decât alţii, de specialitate chiar, elev fiind al lui Karl Bucher. Ştia drept, cât oricare dintre marii jurişti români. Ştia psihologie ca unul care îşi dăduse doctoratul cu Wundt. Oricare ar fi fost problema pusă în discuţie, în domeniul Ştiintelor Sociale, Gusti îţi era superior, mai ales prin memoria sa exceptională, care ţinea proaspătă o erudiţie extraordinară, capabil fiind să-ţi spună, sistematic, numele autorilor care se ocupaseră de o anume problemă, unde, în ce volum, în ce revistă, deseori şi la ce pagină puteai găsi informaţiile necesare.” (Mircea Vulcanescu)

D. Gusti s-a născut la Iaşi în 13 februarie 1880 într-o familie de intelectuali dedicaţi cunoaşterii şi progresului poporului şi ţării româneşti. În această familie a luat cuoştiinţă de multiplele faţete ale societăţii din sec XIX, în care se studiau şi se cultivau tradiţiile ancestrale şi viaţa satului. A urmat şcoala primară şi liceul între 1886-1898 în oraşul natal, urmate de studii la Facultatea de litere din Iaşi – şi în continuare la Berlin şi Leipzig, unde a audiat şi cursuri de filozofie. În acelaşi timp a avut o intensă legătură şi corespondenţă cu Emil Durkheim, directorul Institutului de Sociologie din Paris. E. Durkheim este fondatorul

sociologiei moderne, autor al “Regulelor metodei sociologice”. El a subliniat caracterul obiectiv, logic şi specific al fenomenelor sociale, iar D. Gusti a fost unul din marii săi discipoli.

Reîntors în România în anul 1910, este numit profesor la catedra de Istoria filozofiei antice, de etică şi sociologie la Universitatea din Iaşi. Aici a început studiile

care au pus bazele sociologiei româneşti, examinând cultura, etica, civismul, capacitatea de suferinţă şi obiceiurile pe care le înregistrează urmărind viaţa din sate şi făcând publice aspectele sociale şi deficienţele vieţii umane din România. Prin această activitate a deschis noi drumuri de studiu şi perspectiva modelării sociale spre o viaţă modernă. El tindea spre o metamorfoză a vieţii majorităţii populaţiei deci a populaţiei de la sate,

pornind de la zero, deoarece nu existau până atunci nici un fel de preocupări în această direcţie.

În noiembrie 1920 este transferat la Bucureşti la Facultatea de litere şi filozofie. În 1918 înfiinţează la Iaşi, împreună cu Virgil Madgearu şi Vasile Pârvan, „Asociaţia pentru studiu şi reformă socială”, care va deveni în 1921 „Institutul Social Român” În cadrul institutului, Dimitrie Gusti va organiza o serie de conferinţe şi dezbateri asupra problemelor politice şi sociale, cu participarea celor mai proeminente figuri ale timpului. Sub egida institutului au avut loc o serie de conferinţe cu privire la partidele politice, noua Constituţie din 1923 etc. Aceste conferinţe vor fi grupate, mai apoi, în culegeri de studii.

De la acest nivel a editat “Arhiva pentru ştiinţă şi reformă socială” publicând şi rezultatele cercetărilor sociologice ale “Brigăzilor Gusti”. Potrivit concepţiei sale despre sistemul sociologic, realitatea socială constitue o sumă de aspecte, realităţi şi manifestări economice, demografice, juridice, spirituale şi politice. Ele sunt condiţionate de acţiunea

simultană a mai multor factori cosmologici, biologici, climatici, istorici şi psihologici.

Modelele şi înregistrările din multe zone rurale ale lui D. Gusti, realizate la începutul sec XX, sunt valabile şi utile şi astăzi în multe domenii specifice ţării noastre.Acestea sunt aspecte din sociologie, drept, religie, medicină, etnografie, politică, cultură şi civilizaţie.

Ca politician D.Gusti a militat şi a susţinut activităţi educative intensive, a organizat acţiuni sanitare, culturale şi de istorie-arheologie, cu dorinţa de a

fi cunoscute de popor. Între anii 1925 - 1948 Dimitrie Gusti a iniţiat şi îndrumat acţiunea de cercetare monografică a satelor din România, iar în 1939 a obţinut legiferarea serviciului social, prin care se instituţionaliza, pentru prima oară în lume, cercetarea sociologică, îmbinată cu acţiunea socială practică şi cu pedagogia socială El a fost Ministru în anii 1932- 1933 la Ministerul Instrucţiunii Publice, Cultelor şi Artelor , în condiţiile precare ale marei crize economice mondiale .