Economia Serviciilor

Cap I. Depăsirea conceptului de dezvoltare

Enutat în anii 1970, în conditiile afirmării crizei petroliere si de resurse naturale la nivel mondial, si impus în context international sub egida ONU, prin Raportul Comisiei Brudtland (1987), conceptul dezvoltării durabile a cunoscut epoca sa de glorie în ultimul deceniu al secolului trecut. Documentele Conferintei Mondiale de la Rio de Janeiro (1992) si urmările sale, strategiile elaborate la nivel national în aplicarea Agendei 21 si alte asemenea demersuri au încercat să-i exprime conturul în planul realitătilor concrete. În acelasi timp, o amplă dezbatere teoretică s-a angajat pe aceasta temă. Succesele sunt relative si inegale.

În acelasi timp, evolutiile post-2000 arată reorientări majore în privinta tipului dominant de dezvoltare.

Conceptul de dezvoltare, pe care se sprijină sintagma impusă în plan international prin Raportul Brudt¬land (1987), este pus în discutie. Edgar Morin (2003), de pildă, propune să se renunte la termenul de dezvol¬ta¬re, identificat prin modelul occidental de crestere economică, afirmat în cur¬sul secolului XX, si care, în cele din ur¬mă, nu s-ar fi dovedit durabil. Este con-testată, totodată, si notiunea de pro¬gres, în conditiile în care el se exprimă printr-un PIB măsurabil de criterii pur economice.

Abando¬na¬rea, prin depăsire, a notiunii de dezvol¬ta¬re are scopul de a pune capăt si¬tua¬tiei de până acum si a surprinde mai bine multidimensionalitatea deve¬ni¬rii omenirii într-o lume a globalizării si, în primul rand, a mondializării neo¬li¬berale.

Urmărind argumentarea lui E. Mo¬rin, renuntarea la un asemenea ter¬men s-ar impune, mai întâi, întrucât nu¬cleul său este de natură tehnico-eco¬no¬mică; modelul actualelor tări dez¬vol¬ta¬te face din el “locomotiva” care trage celelalte “vagoane” ale mersului so¬cie¬tătii umane, ca sănătatea, cultura, de¬mo¬cratia, bunăstarea s.a. Notiunea de dezvoltare este expresia unei logici ex¬clu¬siviste, căreia îi scapă în mod na¬tu¬ral alte determinări importante.

În altă ordine de idei, prin ca¬rac¬te¬rul său tehnico-economic, dezvoltarea se fondează pe calcul si se masoară prin cifre, care ignoră ceea ce le scapă, res¬pectiv aspecte esentiale ale con¬di¬ti¬ei umane.

si conceptul mai nou de “dezvoltare durabilă” surprinde mai degrabă indi¬ca¬tori, cifre si ignoră dimensiuni majore, in¬dispensabile. În acelasi timp, no¬tiu¬nea de dezvoltare implică o altă notiu¬ne globală si generală, cea de subdez¬vol¬tare; aceasta rezultă din aceeasi să¬ră¬cie lucie, din aceeasi lipsă fundamen¬ta¬lă legată de ignorarea diversitătii culturale si urmarea unui model unic.

A supravietui în actuala civilizatie în¬seam¬nă si o expunere la riscuri multi¬ple; printre factorii de criză se numără si criza ecologică, problema devenită mon¬dială si provocată de dezvoltarea în¬săsi.Această incompatibilitate intrinsecă este cu atât mai mult relevatoare, cu cât ideea dezvoltării durabile îsi gă¬seste originile, dacă nu originea, în mis¬ca¬rea internatională pentru protectia me¬diului. Ca atare, problema relatiei om-natură se află în inima con¬cep¬tu¬lui, iar eliminarea sa îl lipseste de con¬ti¬nut.

Iesirea din impas poate avea loc, după Morin, printr-o politică a uma¬ni¬tătii si o alta a civilizatiei, comple¬men¬ta¬re si interdependente. Mersul spre o civilizatie planetară viabilă presupune de¬păsirea îngustimii unor notiuni tra¬ditionale precum: crestere economică, dez¬voltare si chiar dezvoltare durabilă si afirmarea altora noi pe masură. Nu¬mai că aceasta implică, pe lângă accep¬ta¬rea necesitătii schimbării căii, si mo¬di¬ficarea însăsi a acesteia, prin¬tr-un viitor efort istoric de gândire si conceptualizare.

E. Morin sustine că exis¬tă o criză a progresului si a moder¬ni¬tătii; a existat o necesitate istorică pro¬pulsată de progresele stiintei, ratiu¬ne si democratie, dar bunăstarea anun¬ta¬tă nu a fost întâlnită. “Cred în posi¬bi¬li¬tatea unui progres uman, nu în necesi¬ta¬tea sa istorică, afirmă filosoful. De alt¬fel, el nu este linear. Ne trebuie o în¬toar¬cere la izvoarele sale creatoare pen¬tru a depăsi o civilizatie sclerozată.” O nouă eră poate astfel porni de aici, o re¬vo¬lutie tot atât de importantă precum cea a neoliticului este posibilă.

Într-un studiu intitulat Strategiile Nationale pentru Dezvoltarea Durabilă. Pro¬vocări, Abordări si Inovări în Actiuni Stra¬tegice si Coordonate (Swanson et al., 2004), se arată că dezvoltarea durabilă “for¬teaza” reconcilierea ciclurilor elec¬to¬rale pe termen scurt cu planificarea si programarea pe termen lung, a sco¬pu¬lui cresterii economice cu suste¬na¬bi¬li¬tatea socială si ambientală, a avan¬ta¬je¬lor coerentei si coordonării politicilor cu miscarea spre descentralizare

În conditiile în care orizontul de timp al strategiilor sectoriale de creste¬re economică sustenabilă în România nu depaseste termenul mediu, cu ex¬cep¬tia unora vizând preluarea acquis-u¬¬lui co¬munitar sau alte angajamente pe plan international (Protocolul de la Kyoto etc.), managementul strategic în acest do¬meniu ar trebui să aibă în vedere ur¬mă¬toarele:

- realizarea unui mecanism de feedback care să includă monitorizarea, în¬vătarea si adoptarea pe baza unui set integrat de indicatori care să per¬mi¬tă o analiză aprofundată a com¬pa¬ti¬bi-lizării/compromisului (trade-off) din¬tre componentele economică, socială si de mediu, stiut fiind faptul că nu se poate “ma¬nageria” strategic decât ceea ce se poate măsura;

- coordonarea dintre obiectivele stra¬tegiei (inclusiv măsurile subia¬cen¬te) si bugetele consolidate si locale, pe pe¬rioade mai lungi de timp (mul¬tia¬nua¬le), astfel încât Strategiile Dezvoltării Du¬rabile să nu rămână pe pozitii pe¬ri¬fe¬rice sau să fie neglijate, asa cum se în¬tamplă în prezent, în cazul Ro¬mâ¬ni¬ei, dar si al altor tări, aceasta pre¬su¬pu¬nând o mai mare implicare a minis-te¬re¬lor de finante;

- coordonarea si compatibilizarea obiec¬tivelor si programelor la nive¬lu¬ri¬le macro si local (Agenda 21 locală), ast¬fel încât politicile macro pro¬dez¬vol¬ta¬re durabilă să confere coerente si efi-cien¬te.

Din analiza experientei mondiale în ceea ce priveste tipologia strategiilor dez¬voltării durabile relevă următoarele ca¬tegorii:

a) strategia cuprinzătoare, multi¬di¬men¬sională, care să încorporeze într-un singur document si proces pilonii eco¬no¬mic, social si ambiental ai dez¬vol¬tă¬rii durabile, în conformitate cu reco¬man-dările Agendei 21 privind strate¬gii¬le nationale ale dezvoltării durabile; de regulă, cea mai mare parte a tărilor atât dezvoltate, cât si în curs de dez¬vol¬ta¬re au elaborat acest tip de strategie;

b) strategii ale dezvoltării durabile pe domenii sau probleme (apa, aer, ecoeficienta etc.), în care se stabilesc obiec¬tive si politici pentru un singur do¬meniu, în contextul întregii eco¬no¬mii;