Evoluția sistemului educațional în românia și rolul acestuia în dezvoltarea economică

L’estimation de la relation entre éducation et croissance économique est traversée de contradictions. Celles-ci ont notamment souligné le manque de précision dans les indicateurs mesurant le capital humain. Cet article introduit de nouveaux indicateurs, construits à partir des enquêtes internationalessur les acquis des élèves.. Au final, après avoir pris en compte l’endogénéité de l’éducation, il en ressort un effet positif : les indicateurs qualitatifs du capital humain permettent d’expliquer la croissance économique des pays.

L’estimation de la contribution de l’éducationà la croissance est significative, tant d’un point de vue quantitatif que qualitatif.

Rolul educației și al instruirii în dezvoltarea capitalului uman este evidențiat în ultimul timp, în toate țările lumii și mai ales în țări în care au loc transformări economice radicale, cum este cazul României.

Educația și formarea profesională, ca mecanisme de elasticizare a ofertei de forță de muncă în raport cu dimensiunea și evoluția cererii, trebuie să beneficieze de priorități dat fiind ritmul ridicat și continuu de creștere a cererii de noi aptitudini pe piața forței de muncă. Recunoașterea rolului central al cunoașterii în dezvoltarea economică presupune acordarea unei priorități absolute învățământului. Progresul poate fi obținut numai prin performanță, capitalul uman fiind elementul cheie iar educația este calea principală prin care oamenii obțin competențe sporite.

În ultimii ani, care coincid cu un fenomen de globalizare și cu răspândirea noilor tehnologii de comunicare, dezvoltarea capitalului uman este în creștere, aceasta reprezentând un important motor al creșterii economice. Contribuția educației la creșterea economică se produce prin:

- crearea de noi cunoștințe

- transmiterea de cunoștințe și informații

În acest sens școlile și universitățile asigură nivelul de educație și instruirea necesară pentru a putea înțelege informația nouă.

Concret, țările cu un nivel ridicat de educație au anumite avantaje fundamentale și anume se pot adapta efectiv la provocările și oportunitățile globalizării deoarece întreprinderile din aceste țări sunt mai flexibile și mai dinamice în adaptarea și adoptarea noilor tehnologii.

Multe economii în tranziție pe măsură ce se deschid spre o competiție internațională, mai puternică, bazată pe forțele pieței, trebuie să-și sporească eficiența și competitivitatea forței de muncă prin ridicarea nivelului de instruire. Din păcate, dificultățile procesului de tranziție își pun amprenta, mai mult sau mai puțin și asupra sistemelor educaționale, afectând nivelul de pregătire prezent și viitor al resurselor umane.

În România efectele negative ale perioadei de tranziție, care au fost mai evidente în sistemul economic, dar nu mai puțin importante în cel social, s-au manifestat și în ceea ce privește educația. Cronicizarea deficitului de resurse financiare, sărăcia populației, dezordinea și indisciplina din economie și societate, criza morală și deruta în fața unor schimbări a căror direcție nu este întotdeauna sesizabilă și clară, au afectat condițiile de desfășurare ale procesului educațional - starea infrastructurii, dotarea unităților, asigurarea cu personal didactic și motivarea acestuia - și calitatea actului educativ, punând obstacole în calea realizării reformei în învățământ.

Nivelul de dezvoltare umană sub aspectul instruirii este cuantificat statistic prin doi indicatori:

1. Gradul de alfabetizare

2. Gradul de cuprindere în învățământ

Gradul de alfabetizare a populației adulte reprezintă ponderea persoanelor de 15 ani și peste care au frecventat sau absolvit o școală sau care știu să scrie și să citească fără a avea o școală absolvită, în totalul populației de 15 ani și peste.

Gradul de cuprindere în învățământ a fost puternic înfluențat de efectele negative ale tranziției, consecința fiind reducerea participării la educație. Din punct de vedere statistic, indicatorul reflectă numarul de elevi își într-un nivel de, învățământ indiferent dacă aparțin sau nu grupei de vârstă corespunzatoare nivelului, ca procent în totalul populației din grupa de vârstă respectivă.

Tendințele demografice negative înregistrate începând din primii ani '90 (concretizate în reducerea ratei natalității, creșterea ratei mortalității și, implicit, reducerea sporului natural și a ratei medii anuale de creștere a populației), deși au început să se amelioreze în anii 2000, au generat reducerea populației în vârsta de școlarizare (populația de 3-23 ani) din România, în perioada 2000-2006 reducerea fiind de 1006,6 mii persoane (de la 6625,5 mii la 5618,9 mii), însa în anul școlar 2007-2008 populatia în vârsta de școlarizare a crescut cu aproape 48.000 față de anul 2006-2007, ajungând astfel la cifra de 5666,9 mii.