Formele integrării economice

Capitolul I. Noțiuni introductive privind integrarea economică

1.1 Noțiunea de integrare europeană

În limba română, termenul de integrare semnifică a include într-un totul, a se armoniza. El a luat naștere din latinescul integro-integrare care simbolizează readucerea la situația inițială, a se întregii sau mai putem spune a se restabili. Noțiunea de integrare europeană se află în cercetările de prin anii 50 unde atunci nu exista o definiție clară și concisă care să includă sensul corect și să sesizeze înțelesul tuturor studiilor și cercetările făcute în acest domeniu.

O primă definiție mai sigură ale integrării a fost în anul 1968 de “Ernest Hass”, unde considera că acest proces de integrare prin care instituțiile își oferă încredere iar pretențiile unei entități noi are putere asupra acestor state. Cu timpul, teoriile care au lămurit până la un moment dat procesul de integrare europeană au căutat să țină cont de schimbarea evenimentelor care au apărut pe continentul European. S-a constatat că încercarea demonstrării acestui concept s-a desfășurat în mai multe etape și fiecare dintre acestea s-au elaborat teorii variate care au oprit explicarea procesului în totalitate. Pentru început s-a luat în evidență faptul că tot proiect nu ar fi fost realizat fără decizia statelor de a-l pune în aplicare si bineînțeles de a preveni producere unor circumstanțe care ar fi putut lua amploare. Această idee de integrare a fost rezolvarea și dezvoltarea instituțiilor au pus baza unor principii de creare și aplicare acestui proiect. În urmă cu aproape 50 de ani, Europa era împărțită între est si vest, estul prezenta sovietica și vestul a fost sub protecție americană. Statele occidentale au preferat pentru înființarea unor structuri noi de cooperare internațională care să realizeze în paralel cu restul statelor. Atunci când au plănuit noul sistem de cooperare europeană și euro-atlantice, s-a luat în considerare și de funcția cheie pe care îl aveau resursele de cărbune și oțel necesar industriei acestor țări. S-a precizat și importanța căilor ferate, cât de necesar a fost dezvoltarea infrastructurii navale și a portului pentru comerțul internațional, dar și eficiența transmisiunilor radio internaționale pentru răspândirea informațiilor unde impactul acestora asupra populației a fost puternic.

În urmă cu jumătate de secol, demersurile pentru o nouă colaborare, urmată apoi de tehnologiile apărute la un nivel foarte ridicat, fac ca telecomunicațiile să accepte desfășurarea celei mai mari porțiuni a comerțului cu servicii. .Evoluția companiilor a crescut cu proporții miraculoase datorită transporturilor aeriene iar datorită acestora au acceptat să comercializeze fără efort prea mare produsele la nivel global. Acest proces a luat naștere fără nici o idee sau formă bine hotărâtă, a existat mereu încredere ca și pe celelalte state din Europa vor include în structură. După 50 de ani de creștere a acestui proces nu a ajuns încă la forma finală și structurile Uniunii nu pot fi definitive. Prin aderarea de noi state membre a fost afectat într-un mod continuu nivelul și dinamica integrării europene.

Au fost stabilite șase perioade în evoluția procesului de integrare europeana.

1. Intervalul de dinainte de 1950 - presupune căutarea unei noi organizații europene, prin înființarea unor organizații de Cooperare Economice Europene și rezultatul pozitiv care dă startul integrării europene și este reprezentat de planul Schuman-Monnet, prin afirmația lui Schuman din 9 mai 1950. 2. În perioada 1950-1957 a luat naștere organizațiile funcționaliste. Prin afirmația lui Schuman s-a pus la dispoziție o bază pentru refacerea Europei, iar acceptarea Tratatului de la Paris din 1955, a pus temeiul apariției comunității europene. Prevederile aveau la bază toate principiile centrale si organizațiile care au format mai târziu structura viitoarei Comunități Economice. 3. În perioada anilor 60 - aprobarea dintre state. A existat o perioadă însemnată de către conducerea Franței fiind îndrumător generalul Charles de Gaulle care a refuzat orice încercare de extindere a competențelor comunității si a stabilit marea criză constituțională din anii 1965-1966, unde s-a dorit favorizarea interesele statelor suverane, înaintea intereselor statelor Unite ale Europei. 4. În perioada 1970-1979 a fost momentul unde proiectul comunitar s-a lansat din nou cu ocazia întâlnirii la cel mai înalt nivel a unor șefi de stat de la Haga din anul 1969, când s-a decis oferirea de resurse financiare comunității europene, realizarea negocierilor de aderare pentru noi membrii și dezvoltarea puterilor Parlamentului. 5. În perioada 1979-1984 - A fost pus accent pe așa numita problemă britanică urmărind contribuția Marii Britanii la bugetul comunitar, pentru unii membrii această problemă a fost privită ca fiind un moment de scădere bruscă pentru structura europeană. 6. În perioada 1985 și până în prezent s-a desfășurat crearea Uniunii Economice si Monetare