Globalizarea - caracteristică fundamentală a noii ordini mondiale

Conceptul de Noua Ordine Mondiala

Pe parcursul secolului 20, multe pesonalitati politice , cum ar fi Woodrow Wilson şi Winston Churchill, au folosit termenul de "noua ordine mondială", pentru a se referi la o nouă perioadă a istoriei care atestă o schimbare dramatică în lumea gandirii politice şi a balantei puterii după primul război mondial şi al doilea război mondial. Ei au văzut toate aceste perioade ca oportunităţi de a pune în aplicare propunerile idealiset sau liberale de guvernare globală numai în sensul de noi eforturile colective de a identifica, a înţelege, sau adresa de probleme la nivel mondial care merg dincolo de capacitatea de a statelor-naţiune individuale pentru a rezolva. Aceste propuneri au dus la crearea unor organizaţii internaţionale, precum şi regimurile internaţionale, , care au fost create, atât pentru a menţine un echilibru de putere, precum şi reglementa cooperarea între naţiuni, în scopul de a realiza o fază paşnică a capitalismului.

In prezent in randul analistilor vietii economice internationale contemporane, s-a conturat o larga convergenta de opinii in aprecierea faptului ca lumea s-a schimbat profund, ca se afla intr-o tranzitie politica si economica majora.

Mulţi dintre teoreticieni au încercat să definească Noua Ordine Mondială instituită drept o consecinţă a mutaţiilor geopolitice la începutul anilor ’90 sec. XX prin prisma mai multor concepte si paradigme:

-globalizare (termen utilizat cu preponderenţă în lumea anglo-saxonă);

-mondializare (termen utilizat în tradiţia geopolitică franceză);

-paradigma armoniei euforice (înaintată de F. Fucuyama cu teza „Sfârşitul Istoriei”);

-paradigma civilizaţională ( înaintată de S. Huntington);

-paradigma haosului (apărată de Zb. Brzezinski).

O paradigmă este un cadru teoretic, un set de ipoteze sau un model care serveşte ca principiu organizatoric şi îndrumar al cercetării.

Kuhn susţine că o anumită perioadă ştiinţifică este caracterizată printr-o paradigmă dominantă. În relaţiile internaţionale contemporane nu există o singură paradigmă dominantă. O dată cu încheierea războiului rece, fiind el însuşi o paradigmă a hegemoniei, analiştii politici, geopoliticieni, prin prisma paradigmelor aflate în competiţie, încearcă de a defini acel cadru teoretic general acceptat în ştiinţa relaţiilor internaţionale.

O mare parte a savanţilor, analiştilor şi experţilor care contribuie atât la elaborarea politicii externe, cît şi la planificarea programelor regionale şi a celor globale, sunt de comun acord că principala tendinţă care va determina dezvoltarea comunităţii în perspectiva apropiată, va fi globalizarea.

Conceptul de globalizare

Termenul de globalizare este de origine anglo-saxonă (globalization), sinonim cu franţuzescul mondialisation şi se găseşte astăzi pe buzele tuturor.

Globalizarea trebuie privită ca o tendinţă de re-ordonare a lumii cu scopul de a se depăşi limitele vechii ordini. Globalizarea presupune un alt mod de funcţionare a economiei globale, adică o funcţionare a acesteia într-o societate globală care instituie structuri de decizie globală pentru soluţionarea problemelor globale.

Definitii

„Globalizarea este termenul întrebuinţat pentru a descrie un proces multicauzal care are drept rezultat faptul că evenimente care au loc într-o parte a globului au repercusiuni din ce în ce mai ample asupra societăţilor şi problemelor din alte părţi ale globului.”-definitie furnizata de Wikipedia.

"Globalizarea este un proces de interactionare si integrare al populatiilor, companiilor si guvernelor diferitelor natiuni, un proces condus prin tratate, investitii si acces la informatia tehnologica. Acest proces are efecte asupra mediului, culturii, sistemului politic si economic, asupra dezvoltarii si prosperitatii, asupra dezvoltarii si starii psihice sociale din intreaga lume", este definitia furnizata de Globaization101.org.

O altă definiţie este dată de Dicţionarul de Relaţii Internaţionale – „globalizarea este un proces prin care agenţiile centriste şi termenii lor de referinţă se dizolvă în favoarea unei structuri de relaţii între diverşi actori care operează într–un context cu adevărat global şi nu numai internaţional.”

Fondul Monetar Internaţional dă o definiţie asemănătoare procesului de globalizare şi anume: fenomenul globalizării economiei mondiale reprezintă integrarea internaţională aflată în creştere atât a pieţilor de bunuri şi servicii, cât a celor de capital.

Factori determinanti ai globalizarii economiei mondiale

Factorii economico-comerciali care au influentat adancirea procesului de globalizare a economiei mondiale include libera circulatie a marfurilor, liberalizarea serviciilor, liberalizarea pietelor de capital, liberalitatea investitorilor straini de a infiinta firme si alti factori cu caracter legislativ si administrativ favorabili globalizarii.

Liberalizarea comertului cu servicii, in special in domeniul telecomunicatiilor, asigurarilor si bancar, a constituit tendinta dominanta a anilor

’70 in SUA, fiind continuata in anii ’80 in Marea Britanie si ulterior in Uniunea Europeana si Japonia.Tendinta continua si in prezent, incluzand si tarile Europei Centrale si de Est, printre care si Romania.