Încasarea veniturilor prin trezoreria publică

Sectorul public

Studierea statului (autorități publice) în calitatea sa de actor (agent) economic presupune utilizarea unui anumit număr de concepte generale referitoare la câmpul de investigare economică și la mediul în care acest câmp evoluează.

Calitatea de agent economic a statului este abordată, în cadrul economiei publice, ca o componentă esențială a științei economice, definirea domeniului economiei publice necesitând precizarea prealabilă a caracteristicilor sectorului public, ca realitate economică circumscrisă nemijlocit activității economice a statului.

1.1 Conceptul de sector public

Definirea sectorului public se realizează, de regulă, în funcție de problema abordată, însă definiția cea mai adecvată perspectivei economice asupra sectorului public este centrată pe un criteriu pozitiv și anume, tipul procesului de decizie.

În acest sens, se poate admite că sectorul public sau statul (în calitate de agent economic) cuprinde ansamblul de activități, instituții și organisme caracterizate prin procese de decizie colectivă sau politică, în cadrul cărora procedurile de alegere se realizează prin mecanismele votului.

Dacă piața reprezintă instituția prin care se realizează alegerea, ca esență a procesului de decizie, în sectorul privat, votul reprezintă instituția de realizare a alegerii în sectorul public.

Sectorul public cuprinde următoarele categorii de instituții și de organisme:

1. Administratia publică, adică ”guvernanții” în sens larg, la nivel național, regional și local.

2. Organismele protecției sociale, însarcinate cu asigurarea pensiilor de bătrânețe, de urmaș, de invaliditate, precum și cu asigurrările de boală, de accidente și de șomaj.

3. Întreprinderile publice, dar si anumite întreprinderi private care produc bunuri sau servicii de interes general. Răspunzând nevoilor colective ale populației și fiind finanțate într-un mod substanțial de către stat prin participații, împrumuturi, subvenții, statul poate să impună acestor întreprinderi alte obiective decât acelea strict comerciale ale unei firme private, ca de exemplu obiective redistributive, de ocupare, de dezvoltare regională etc.

Intermediar între sectorul public și sectorul privat pot fi distinse o serie de organizații de drept privat, care nu au însă un scop lucrativ și care produc servicii ce corespund nevoilor colective ale unor subansamble mai mult sau mai puțin importante ale populației.

Sindicatele, asociațiile consumatorilor, organizațiile caritabile sau religioase, anumite școli și spitale constiruie exemple de organisme care aparțin acestui sector intermediar.

1.2 Funcțiile sectorului public

Principiul liberei inițiative și economia de piață permit doar o funcționalitate imperfectă a economiei, iar sectorul public este chemat să intervină în cadrul economiei.

Termenul ”intervenție” are în vedere, în primul rând, faptul că statul acționează în exteriorul vieții economice naționale, în mod curent, iar în al doilea rând, în măsura în care acționează în interiorul vieții economice, acesta constituie un ”agent economic” dar nu la fel ca toți ceilalți, datorită obiectivelor, competențelor și sarcinilor pe care nu le partajează cu partenerii săi privați. Calitatea de ”agent economic” a statului este abordată în cadrul economiei publice ca o componentă esențială a științei economice.

Statului îi revine sarcina de a interveni în economie acționând prin instrumente specifice fie asupra cererii, fie asupra ofertei.

De-a lungul timpului, multiplele funcții îndeplinite de stat s-au amplificat. Funcțiile îndeplinite de sectorul public pot fi ordonate în categorii bine delimitate, cea mai cunoscută clasificație fiind cea propusă de Musgrave în 1959.

Se poate spune că statul ăndeplinește trei funcțiuni de bază și anume:

1. Funcția alocativă

2. Funcția redistributivă

3. Funcția reglativă

1) Funcția alocativă. Prin funcția de alocare a resurselor la nivelul societății, statul urmărește asigurarea unui echilibru între folosirea resurselor pentru crearea de bunuri publice și folosirea resurselor pentru crearea de bunuri private, în condițiile maximizării profitului producătorilor particulari și a maximizării bunăstării sociale.

Tot legat de funcția alocativă putem spune că aceasta presupune promovarea unei alocări optimale a resurselor economice rare, pentru a realiza bunăstarea colectivității.

2) Funcția redistributivă a apărut ca urmare a faptului că orice sistem de piață, chiar si cel mai eficient, poate genera inegalități pentru că distribuirea bunurilor economice se face conform averilor și nu conform nevoilor individuale.

Distribuirea inegală a veniturilor, în cadrul unui sistem eficient de piețe, rezultă din cauza unor accidente tehnologice. Decizia publică privind diminuarea inegalitățiilor de venit se poate materializa prin subvenționarea consumului, printr-un sistem de impozitare progresivă sau prin protecție socială.Prin funcția de redistribuire, statul urmărește sa modifice repartiția veniturilor între indivizi.

3) Funcția reglativă este exercitată de către stat printr-un ansamblu de instrumente.

Exercitarea autorității publice asupra fiscalității presupune autoritatea de a efectua cheltuieli publice si de a institui impozite. Exercitarea autorității monetare constă în reglementarea activității bancare si financiare punând accent pe reglementarea ofertei de masă monetară, pe determinarea și reglarea ratelor dobânzilor și a condițiilor de acordare a creditelor.

II Bugetul public

2.1 Conceptul de buget public

Bugetul public reprezintă o categorie economică care se încadrează în sfera mai cuprinzătoare a categoriei economice care desemnează conținutul finanțelor în economia contemporană. Bugetul public reflectă doar relațiile care se manifestă în procesul formării, repartizării și utilizării principalelor fonduri bănești ale statului la nivelul administrației centrale de stat și la nivelul unităților administrativ-teritoriale, și se include numai în sfera finanțelor publice, în care statul este în mod obligatoriu, unul dintre subiecții relațiilor respective, în procesul constituirii resurselor sau în procesul distribuiri acestora.