Locul și Rolul Băncii de Emisiune în Cadrul Sistemelor Bancare Moderne

Cap I: Consideraţii genarale privind Băncile de Emisiune

1.1 Scurt istoric al apariției băncilor de emisiune

Apariția și dezvoltarea sistemelor bancare și ulterior a băncilor de emisiune este strâns legată de apariția monedei fiduciare, monedă care se prezenta sub forma unor bilete care atestau constituirea, existența unui depozit în metale prețioase. Apariția acestor instrumente a contribuit la o fluidizare a activităților comerciale și la evitarea unor crize prin controlul cantității de monedă, sau metale prețioase existente pe piață, făcând astfel față dezvoltării activitătilor comerciale.

Apariția băncilor de emisiune a avut loc prin “desprinderea” unei bănci din răndul băncilor comerciale, acest lucru realizându-se diferențiat, și în momente diferite comform cu dezvoltarea țărilor respective, aceste instituții au apărut și s-au dezvoltat în funcție de nevoile societății respective. In cazul Angliei a cărei bancă centrală a constituit modelul, tiparul pentru constituirea băncilor centrale în întrega lume, originile sistemelor bancare moderne se regăsesc în secolul al șaptesprezece-lea când comercianții își depozitau mondele sau aurul rezultat din activitățile comerciale la aurari, aceștia au început să ofere dobândă pentru depozitele atrase, fiind impulsionați de veniturile substanțiale constituite din diferența de dobânda oferită la depozite și cea cerută la creditele acordate. Aurarii au inceput să emită în schimbul sumelor depuse, bilete care atestau existența depozitului astfel realizându-se o simplificare a schimburilor comerciale. Cu timpul aurari au înființat primele instituții care desfășurau o activitate bancară bazată pe depozitele atrase de la populație.

In perioada anilor 1600 se înregistrează o dezvoltare accentuată a sistemului bancar, culminând cu înființarea Băncii Angliei în 1694. In perioada premergătoare înființării Băncii Angliei, regele Angliei, Charles al II-lea , pentru a putea face fața cheltuielilor statului apelează la împrumuturi consecutive de la bancheri londonezi, în scurt timp acesta reușește să acumuleze o datorie uriașă, care apasă puternic asupra economiei engleze dirijând o mare parte din venituri către plata acestor împrumuturi, blocând accesul la noi împrumuturi. Pentru a putea finanța în continuare activitatea statului, regele englez William III semnează un accord pentu înființarea Băncii Angliei stabilind ca și capital suma de 1 200 000 £ care a fost împrumutată statului englez, acesta oferind în schimbul acestei sume dreptul de a emite bilete în limita a 1 200 000 £. Aparița acestui organism a dus și la apariția unor forme ale inflației prin punerea pe piața a unor sume mari pentru acea perioada, bazate nu pe existența unor depozite sau a unor active ca și acoperire, ci prin garanția statului oferită prin actul de înființare a băncii, în baza căruia banca emite banconte în limita prevăzută.

In anul 1697 statul britanic extinde privilegiile acordate băncii, și în plus decide ca toate sumele datorate statului să fie preluate prin intermediul Băncii Angliei, toate aceste privilegii fiind prelungite în 1713, și în 1743 în schimbul unor împrumuturi în favoarea statului, mentinându-și dreptul de a desfășura o activitate “privilegiată”, protejată prin actul inițial de înființare pe care îl putem considera de altfel drept primul act care atestă înființarea unui organism central de emisiune, sub forma unei bănci centrale protejată de stat. Monopolul de a emite monedă este ulterior acordat de stat în 1844, banca dobândind monopolul emisiunii monetare în zona Londrei.(în Anglia băncile din Scoția și Irlanda de Nord încă mai au dreptul de a emite monedă.)

Evoluția sistemului bancar englez este reprezentativă din prespectiva în care se poate urmări cu acuratețe etapele evoluției sistemului bancar, pornind de la nevoia statului de a găsi o modalitate de împrumut în condiții avantajoase. Apariția unui asemenea organism, contribuie la dezvoltarea economică, dat fiind emisiunile realizate pe baza garanției oferite de stat care constituie o soluție eficientă pentru acoperirea cererii de capital venită din economie, moneda astfel emisă reprezentând o creanță asupra statului.