Monedă

I. Prima banca de emisiune a României

I.1. Proiecte premergatoare si Legea de înfiintare

Analiza proiectelor de lege întocmite pentru înfiintarea unei banci de scont si circulatie are la baza o serie de proiecte mai vechi: cel întocmit de partidul liberal în anul 1860 care implica organizarea unei administratii centrale a creditului public al României, proiectul întocmit de fostul ministru conservator P. Mavrogheni în anul 1874 si cel aparut în 1876 si prezentat de P.Buescu.

Proiectele mai vechi au fost întocmite având la baza ipoteza ca înfiintarea de banci presupunea existenta a suficiente capitaluri care sa fie atrase, dar care la noi în tara nu se gaseau. În unele tari capitaliste din Apus experienta aratase ca functia acordarii de credite comerciale trebuia sa fie separata de cea a emisiunii de bancnote, iar înfiintarea mai multor banci de emisiune în aceeasi tara era considerata irationala. Astfel bancile comerciale trebuiau sa atraga depunerile publicului si sa acorde credite capitalistilor, în timp ce banca centrala se ocupa de emisiunea de bancnote, de atragerea depunerilor tezaurului si ale celorlalte banci, acordarea de credite statului. Pe baza studiului efectuat asupra celor doua proiecte initiate în scopul înfiintarii unei banci de scont si circulatie si pe baza analizei efectuate asupra proiectelor mai vechi, a fost întocmit un nou proiect de lege.

Noul proiect a fost prezentat parlamentului de G. Chitu la 27 februarie/11 martie 1880, votarea sa a avut loc pe 27 si 31 martie (8 si 12 aprilie) 1880, iar proclamarea ca lege s-a facut la 17/29 aprilie 1880. Prin adoptarea acestei noi legi a luat fiinta Banca Nationala a României, situându-se printre primele banci de emisiune înfiintate în Europa.

Legea cuprindea 30 de articole si stabilea un numar maxim de voturi (10) pe care îl putea avea un actionar în cadrul Adunarii Generale a Actionarilor, indiferent de câte actiuni detinea; nu le acorda drept de vot celor care aveau un numar mai mic de patru actiuni. Astfel banca servea interesele unei grupari de capitalisti, în frunte cu cei din familia Bratianu.

Organele de conducere si administratie erau reprezentate de:

- Guvernator;

- 6 directori;

- Consiliul de administratie;

- 7 Censori;

- Consiliul general;

- Comitetul de scont;

- Adunarea generala;

- Comisarul Guvernului.

Atunci când a fost pusa problema maririi stocului de acoperire, initiatorii legii au avut de ales între doua metode elaborate de scoala monetara si scoala bancara. Scoala monetara care îi reprezenta pe bancheri considera ca emisiunea de bancnote trebuia realizata în doua etape. În prima etapa se preciza si se emitea cantitatea minima de bancnote necesara economiei nationale în orice moment, iar în a doua etapa se stabilea cantitatea suplimentara, de care economia se putea folosi în perioada de vârf sau la care putea renunta în perioadele de declin. În cazul primei transe de bancnote nu exista obligatia acoperirii metalice, însa cea de-a doua transa trebuia acoperita în totalitate. Scoala bancara urmarea sa obtina privilegii pentru burghezia industriala si comerciala, si era de parere ca în emisiunea bancnotelor nu trebuia sa se ia în considerare cantitatea de aur pe care banca si-o putea procura, ci nevoile efective ale pietei, care puteau fi determinate prin cambiile ce se foloseau ca si garantii ale împrumuturilor bancare.

Banca Nationala a României elaborase normele de emisiune, acoperire si convertibilitate în conformitate cu cele recomandate de scoala bancara.

Din expunerea de motive la lege ies în evidenta doua fragmente: în primul dintre ele se afirma ca Banca de Emisiune a fost înfiintata la