Noțiuni și concepte fundamentale ale Econometriei - Tipologia modelelor econometrice

Noțiuni și concepte fundamentale ale Econometriei. Tipologia modelelor

econometrice

Introducere - scurtă prezentare istorică a econometriei

Un moment important în constituirea și dezvoltarea Econometriei ca disciplină economică de frontieră, apărută în domeniile de interferență ale teoriei economice, statisticii și matematicii, se consideră anul 1930 (29 decembrie), când s-a înființat la Cleveland Societatea de Econometrie (Econometric Society), avându-i ca inițiatori pe: Irving Fischer - președinte, L. V. Bortkiewicz, R. Frisch, H. Hotelling, L. Schumpeter, N. Wiener și alții.

Un rol deosebit în dezvoltarea și popularizarea econometriei l-a avut revista acestei societăți, „Econometrica”, care apare trimestrial, începând din ianuarie 1933.

Etimologic, termenul de econometrie provine din cuvintele grecești: eikonomia (economie) și metren (măsură). El a fost introdus (1926) de către Ragnar Frisch, economist și statistician norvegian, prin analogie cu termenul „biometrie", folosit de Fr. Galton și K. Pearson la sfârșitul secolului XIX, care desemna cercetările biologice ce utilizau metodele statisticii matematice.

Dar nu cei care au introdus termenul și au înființat Societatea de Econometrie au și „inventat” această disciplină.

Sub aspect istoric, studierea cantitativă a fenomenelor economice este mult mai veche. Printre precursorii econometriei moderne pot fi citați: F. Quesnay, W. Petty, Gregory King, A. Cournot, Leon Walras, E. Engel, A. Marshall, R. A. Fisher, K. Pearson și alții.

În perioada contemporană, contribuții importante la dezvoltarea econometriei au fost aduse de:

- în domeniul analizei economice a cererii: M. Friedman,T. Haavelmo, R. Stone, H. Wald, ș.a.;

- în domeniul funcțiilor de producție: C. W. Cobb, P. H. Douglas, K. J. Arrow, G. Tintner;

- în domeniul modelelor macroeconomice: A. S. Goldberger, O. Onicescu, V. Kantarevici, L. R. Klein, J. Tinbergen, H. Theil ;

- în domeniul metodelor de analiză a datelor sau al econometriei „fără modele": T. W. Anderson, J. P. Benzécri, H. Hotelling, R. A. Fisher și alții.

În momentul actual, impulsionată puternic de revoluția tehnico-științifică - cu realizări de vârf în domeniul calculatoarelor electronice - econometria a devenit un instrument metodologic de bază, indispensabil teoriei și practicii economice pentru investigarea riguroasă a fenomenelor și proceselor economice.

Aspecte conceptuale

Dezvoltarea rapidă a econometriei a generat formularea mai multor definiții cu privire la domeniul acestei discipline economice. Totuși, marea majoritate a acestora poate fi încadrată în următoarele trei grupe:

a) definiția istorică;

b) definiția restrictivă;

c) definiția extinsă.

a) Definiția istorică a econometriei a fost formulată de R. Frisch în primul număr al revistei „Econometrica”, în ianuarie 1933: „experiența a arătat că fiecare din următoarele trei puncte de vedere, al statisticii, al teoriei economice și al matematicii, este o condiție necesară, dar nu și suficientă, pentru o înțelegere efectivă a realităților cantitative din economia modernă; unificarea lor este aceea care asigură eficiența. Econometria este tocmai această unificare”.

Conform acestei definiții, susținătorii ei consideră că prin econometrie se înțelege studierea fenomenelor economice pe baza datelor statistice cu ajutorul modelelor matematicii.

b) Definiția restrictivă propusă de Cowles Commission for Research in Economics (Chicago, 1940-1950), consideră că nu există econometrie dacă investigarea fenomenelor economice nu se face cu ajutorul modelelor aleatoare (stochastice).

Susținătorii acestei definiții, L. R. Klein, E. Malinvaud, G. Rottier, includ în domeniul econometriei numai cercetările economice care utilizează metodele inducției statistice - teoria estimației, verificarea ipotezelor statistice - la verificarea relațiilor cantitative formulate în teoria economică cu privire la fenomenele sau procesele economice cercetate.

Conform acestor definiții, un studiu econometric presupune:

- existența prealabilă a unei teorii economice privind fenomenul, procesul sau sistemul economic cercetat, pe baza căreia se construiește modelul economic, care reprezintă formalizarea ipotezelor teoriei economice cu privire la fenomenul, procesul sau sistemul investigat;

- posibilitatea aplicării metodelor inducției statistice la verificarea ipotezelor teoriei economice; construirea modelului econometric și rezolvarea acestuia.

Această definiție restrictivă exclude din domeniul econometriei cercetările economice care nu se fundamentează pe:

- o teorie economică - implicită sau explicită privind modelul econometric al fenomenului, procesului sau sistemului studiat;

- o interpretare aleatoare a modelului respectiv.

Astfel, analiza seriilor cronologice, modelul lui Leontief (B.L.R.) ca și statistica economică (care se fundamentează pe metoda balanțelor) nu intră în sfera de cuprindere a econometriei: prima, deoarece existența unei teorii economice nu este necesară, iar ultimele două, fiindcă nu permit aplicarea metodelor inducției statistice.