Organizații economice internaționale

CAPITOLUL 1.

CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND ORGANIZAŢIILE INTERNAŢIONALE

1.1.Definirea organizaţiilor internaţionale

Între principalii „actori” ai sistemului actual de relaţii internaţionale se numără, alături de statele-naţiune şi marile corporaţii transnaţionale organizaţiile internaţionale interguvernamentale. În majoritatea cazurilor, organizaţiile internaţionale oferă nu numai cadrul în care sunt luate deciziile de a coopera, dar şi mecanismele necesare pentru transpunerea acestor decizii în acţiuni concrete. Recurgerea tot mai frecventă în ultimii ani la Organizaţia Naţiunilor Unite, în special la principalul său organ pentru menţinerea păcii şi securităţii internaţionale – Consiliul de Securitate – probează încrederea sporită a statelor în capacitatea organizaţiilor internaţionale de a răspunde scopurilor pentru care au fost create.

Organizaţiile internaţionale şi-au demonstrat rolul de instrumente indispensabile în cadrul sistemului internaţional, cu precădere în domeniile economic şi social şi în sfera drepturilor omului. Bilanţul organizaţiilor universale sau regionale, dedicate înfăptuirii dezvoltării economice şi sociale prin asistenţă tehnică, ajutor financiar sau promovarea comerţului, ca şi mecanismele instituite pentru protecţia drepturilor omului, poate fi considerat, sub cele mai multe aspecte, ca pozitiv.Unul din cele mai evidente aspecte ale rolului şi contribuţiei organizaţiilor internaţionale în statornicirea unei ordini de cooperare în raporturile internaţionale, îl constituie identificarea, prin multiplele contacte dintre reprezentanţii diferitelor naţiuni pe care le facilitează, a intereselor comune ale întregii comunităţi internaţionale. În cadrul organizaţiilor internaţionale, care asigură o multitudine de forumuri de dezbateri şi canale de negocieri şi consultări, din varietatea de abordări a problemelor globale sau regionale se degajă soluţiile convenabile sau acceptabile tuturor participanţilor. Organizaţiile internaţionale servesc astfel nu numai ca instrumente de înlesnire a cooperării dintre naţiuni, dar şi ca instrumente de creştere a nivelului conştiinţei privind realităţile unei lumi interdependente, ale cărei provocări au un caracter global. În plus, ele oferă mijloacele necesare desfăşurării procesului de integrare şi agregare a intereselor statale cele mai diverse. Convenţia din 1975 privind reprezentarea statelor în relaţiile lor cu organizaţiile internaţionale prezintă următoarea definiţie a organizaţiilor internaţionale (interguvernamentale) : „o asociere de state constituită printr-un tratat, având un act constitutiv, organe comune şi personalitate juridică distinctă de cea a statelor membre care o compun”. Unii autori dau definiţii mai largi, în sensul că organizaţia internaţională constituie o formă de coordonare a colaborării internaţionale în domenii stabilite, pentru care statele au creat un anumit cadru juridic instituţional permanent, printr-un statut elaborat de comun acord, ce prevede obiectul şi scopul organizaţiei, organele şi funcţiile lor necesare realizării obiectivelor urmărite.

1.1.2. Premisele apariţiei şi proliferării organizaţiilor internaţionale

Apariţia, şi apoi, proliferarea şi diversificarea organizaţiilor internaţionale, a fost determinată de trei factori importanţi.

- Primul factor ar fi necesitatea prevenirii războiului şi reglementării regulilor purtării acestuia, mai ales în condiţiile descoperirii, la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, a unor noi arme de distrugere în masă, care prezentau pericolul „mondializării” conflictelor militare. De altfel, tocmai prevenirea unui nou război mondial şi menţinerea păcii au constituit scopul primordial al constituirii Organizaţiei Naţiunilor Unite.

- Un al doilea factor determinant are în vedere interdependenţele care apar în procesele de dezvoltare a naţiunilor. Acestea impun cooperarea între state în forme care să permită o asociere liberă, cu luarea în considerare a intereselor comune şi, pe cât posibil, a intereselor particulare ale membrilor asociaţiei. Revoluţia industrială şi dezvoltările în domeniul ştiinţei au micşorat distanţele dintre naţiuni şi au amplificat contactele internaţionale, a căror coordonare se putea realiza prin intermediul organizaţiilor internaţionale, care, la rândul lor puteau favoriza cooperarea între state în multiple domenii. Domeniile în care, după al doilea război mondial, apar cel mai frecvent interdependenţe privesc comerţul, relaţiile monetare şi financiare, transferul de tehnologie şi dezvoltarea regională.