Principii și obiective ale politicii concurenței în UE

Introducere

Politica Uniunii Europene în domeniul concurenţei este una de capătâi deoarece ea reglementează piaţa liberă, iar tratatele comunitare subliniază acest lucru specificând faptul că politica în domeniul concurenţei nu reprezintă un scop în sine, ci o condiţie necesară realizării pieţei interne.

Raţiunea principală de a fi a politicii în domeniul concurenţei (PDC) este determinată de faptul că piaţa nu poate, în mod natural, să funcţioneze normal, fiind necesare intervenţii din afară, care să-i asigure o evoluţie corespunzătoare. Este bine cunoscut rolul fundamental jucat de piaţa şi concurenţă în garantarea bunăstării consumatorilor, în realizarea unei repartiţii optime a resurselor şi în oferirea unor motivaţii puternice privind creşterea eficienţei şi a nivelului tehnic şi calitativ al producţiei. Totodată, principiul economiei de piaţă deschise nu implică existenţa unei atitudini pasive faţă de modul de funcţionare a pieţelor, ci dimpotrivă, impune menţinerea unei vigilenţe constante, pentru a permite mecanismelor pieţei să funcţioneze corect. Acest lucru devine cu atât mai necesar în actualul context mondial, al globalizării, caracterizat prin adâncirea integrării la nivelul pieţelor.

Conform teoriei economice, creşterea concurenţei de piaţă va conduce la o mai bună alocare a efectelor, ca urmare a faptului că preţurile bunurilor şi serviciilor vor tinde către nivelul costurilor marginale. În condiţiile concurenţei perfecte, preţurile vor fi egale cu costurile marginale astfel încât profiturile vor fi zero. Ca atare, producătorii vor tinde să intervină pentru a-şi creşte profiturile, prin măsuri care să ducă la reducerea concurenţei. Într-o guvernare caracterizată prin laissez-faire, nu s-ar putea interveni împotriva unor asemenea opţiuni strategice.

Factorii care au contribuit la introducerea de reguli în domeniul concurenţei sunt de natură diversă şi au variat în timp, astfel primul set de reguli a fost constituit în US Sherman Act, din 1980. Măsurile au fost luate ca rezultat al îngrijorărilor crescânde legate de creşterea numărului de înţelegeri din domeniul căilor ferate, petrolului şi băncilor de la sfârşitul secolului XIX, acestea fiind nişte concentrări economice care ameninţau sistemul economic şi politic. În diferitele ţări europene, de la începutul secolului XX, regulile din domeniul concurenţei au căutat să asigure o balanţă între beneficiile economice generate de colaborarea între firme şi riscurile politice şi economice.pe care le implică. Atât în Germania, cât şi în Japonia după al doilea război mondial, forţele alite au impus o legislaţie anti-monopoluri cu scopul de a răstrînge puterea unor uriaşi financiari – industriali care susţinuseră eforturile de război ale acestor ţări.

În cazul Comunităţii Europene, regulile au fost introduse în 1957, prin Tratatul CEE, dar din raţiuni diferite. În acest caz, regulile privind concurenţa au servit pentru a asigura faptul că restricţiile – tarifare şi netarifare – existente în cadrul relaţiilor comerciale dintre ţările membre şi anulate prin acest tratat, nu vor fi înlocuite de carteluri între companii din diferite ţări.

Capitolul 1. Reglementarea dreptului concurenţei prin Tratate

1.1. Obiectivele politicii în domeniul concurenţei

Obiectivul nominal al unei politici de concurenţă este promovarea şi apărarea unui mediu concurenţial în cadrul economiei naţionale. Economia politică argumentează că existenţa unor pieţe concurenţiale reprezintă principalul mijloc de maximizare a bunăstării sociale în măsura în care procesul concurenţial asigură maximul de eficienţă în alocare resurselor în cadrul economiei naţionale.

Obiectivele politicii în domeniul concurenţei pot fi succint grupate în trei categorii:

1. Politica europeană în domeniul concurenţei (PDC) trebuie să garanteze unitatea pieţei interne şi să evite realizarea de înţelegeri între firme, de natură să afecteze comerţul

intracomunitar şi manifestarea liberă a concurenţei. (înţelegerile şi practicile concertate);

2. Politica în domeniul concurenţei caută să împiedice situaţiile în care una sau mai multe întreprinderi încearcă să exploateze într-o manieră abuzivă puterea lor

economică în raport cu alte firme mai puţin puternice (abuz de poziţie dominantă);

3. De asemenea, PDC trebuie să împiedice acele intervenţii ale guvernelor statelor

membre care pot falsifica regulile jocului liber al pieţei prin discriminări în favoarea întreprinderilor de stat sau prin acordarea de ajutoare către anumite firme din sectorul privat (ajutoarele de stat).