Procedee și Tehnici de Control Financiar

1.Controlul faptic

Controlul faptic este procedeul de control financiar prin care are loc stabilirea situaţiei reale şi a mişcării mijloacelor materiale şi băneşti dintr-un patrimoniu. Acesta se exercită la locul de păstrare a bunurilor materiale şi mijloacelor băneşti având ca obiective prioritare :

- determinarea exactă a cantităţilor şi valorilor existente;

- starea reală în care se găsesc;

- stadiul şi modul de prelucrare;

- respectarea legalităţii în utilizarea lor.

Se efectuează atunci când este posibilă identificarea „pe teren“ a imobilizărilor corporale, mărfurilor, materiilor prime, materialelor etc. care fac obiectul documentelor verificate, urmărind a se stabili dacă cele reflectate în documente sunt în concordanţă cu realitatea.

Controlul faptic este procedeul de control financiar- contabil care, prin utilizarea unor tehnici specifice, realizează obiectivul principal al acestuia, ce consta în stabilirea existenţei şi mişcării într-o anumită perioadă de timp determinată, a tuturor mijloacelor materiale şi băneşti dintr-o unitate economică.

Controlul faptic se execută la locul de existenţa a mijloacelor materiale şi băneşti şi are ca obiectiv determinarea exactă a cantităţilor şi valorilor existente, a stării în care se găsesc, a stadiului şi modului de prelucrare, a respectării legalităţii în utilizarea lor.

Controlul faptic are loc atunci când se controlează existenta şi mişcarea mijloacelor materiale şi băneşti şi modul cum acestea sunt reflectate în documente, pentru a cunoaşte sinceritatea contribuabilului în întocmirea evidentelor şi declaraţiilor sale, precum şi pentru identificarea cazurilor de evaziune fiscală.

Principalele tehnici utilizate în controlul faptic sunt:

I. Inventarierea de control

II. Expertiza tehnică şi analiza de laborator

I. Observarea directă

II. Inspecţia fizică.

I.Inventarierea de control

Inventarierea de control este modalitatea principală de control faptic având ca obiectiv constatarea (la un moment dat) a existenţei cantitative şi calitative a valorilor materiale şi băneşti într-o gestiune, precum şi a modului de îndeplinire a activităţii de către gestionari. Această operaţiune presupune constatarea existentei soldurilor şi a stocurilor, compararea acestora cu cele scriptice din evidenta contabilă şi în final stabilirea eventualelor diferenţe. Prin inventariere se controlează şi modul de conservare a mijloacelor economice.

O altă formă de definire a acestui termen, formulată de către Constantin Roman în ‚,Control financiar şi audit public’’, ne arată inventarierea ca având obiectiv de constatarea, la un moment dat, a existenţei calitative şi cantitative a elementelor de activ şi pasiv ale unei entităţi patrimoniale.

Este necesar să se facă o distincţie între inventarierea de control că tehnică a controlului financiar şi inventarierea generală şi periodică a întregului patrimoniu care dă conţinut controlului financiar de gestiune. Prima variantă se realizează la un moment dat, vizând surprinderea realităţilor efective şi pentru reuşita sa, o condiţie esenţială este caracterul inopinat. Se realizează prin sondaj. A doua formă se execută în funcţie de o programare anticipată asupra întregului patrimoniu, îmbinând elemente de control faptic cu cel documentar şi cu efectuarea unor operaţiuni specifice de regularizare a rezultatelor.