Produse și Servicii Bancare

1.1. Sistemul bancar în România

Economia de piata presupune existenta unui sistem bancar care sa asigure mobilizarea disponibilitatilor monetare ale economiei si orientarea lor spre desfasurarea unor activitati economice eficiente.

Băncile sunt instituţii financiare care concentrează mijloacele de plată şi acordă credite, facilitând soluţionarea problemei pieţei. Aceste instituţii au apărut din timpurile cele

mai vechi.

Intr-o economie de piata, sistemul bancar indeplineste functia de atragere si concentrare a economiilor societatii si de canalizare a acestora, printr-un proces obiectiv si impartial de alocare a creditului, catre cele mai eficiente investitii. In indeplinirea acestei prime functii, bancile, ca verigi de baza ale sistemului, urmaresc modul in care debitorii utilizeaza resursele imprumutate. Bancile asigura si faciliteaza efectuarea platilor, ofera servicii de gestionare a riscului si reprezinta principalul canal de transmisie in implementarea politicii monetare.

Băncile îşi au originea în trecutul îndepărtat. Există dovezi ce atestă practicarea, încă din timpurile antichităţii, a unor activităţi care pot constitui primii paşi în domeniul bancar. Astfel templele din Babilon şi Egiptul antic erau şi loc de păstrare a banilor şi tezaurelor. Există mărturii scrise privind activitatea de depuneri şi împrumuturi efectuate de temple. Detalii referitoare la depozite, rambursarea creditelor, la dobânda percepută există în Codul lui Hammurabi, rege al Babilonului în sec. XVIII î.e.n. În secolul VI î.e.n., oraşele-stat ale Greciei au început să emită monede proprii şi astfel a apărut necesitatea schimbării unei monede cu alta, acestea putând fi socotite primele schimburi valutare.

Izvoarele istoriei dovedesc că activitatea bancară în Imperiul Roman se desfăşura atât prin bănci de stat cât şi private. Oficial băncile nu aveau voie să perceapă dobânzi, dar aveau permisiunea să încasze comisioane pentru serviciile acordate.

În timp, activitatea bancară a continuat să se dezvolte atât prin diversificarea şi îmbunătăţirea serviciilor oferite, cât şi prin acoperirea nevoilor de fonduri ale unor noi domenii de activitate.

Primele dovezi ale desfăşurării unei activităţi bancare pe teritoriul României datează din anul 167 e.n. Este vorba despre un document ce reprezintă un contract privind înfiinţarea unei bănci. Ea putea acorda împrumuturi în numerar şi percepea dobândă.

Desigur există o enormă diferenţă între operaţiunile limitate, efectuate de bancheri la începuturile activităţii bancare şi gama complexa de servicii care pot fi oferite de o bancă modernă.

Virgil Madgearu în „Cursul de economie politică" menţionează că în sec. XII, zarafii genovezi nu se ocupau numai cu schimbul monedelor ci primeau de la persoane particulare depozite de bani pentru păstrare şi acordau la rândul lor împrumuturi sub denumirea cambii monetare. În principate băncile iau naştere în a doua jumătate a sec. XIX. În 1857 ia fiinţă la Iaşi Banca Naţională a Moldovei, iar în 1866 la Bucureşti, Banca României. În 1880 a luat fiinţă Banca Naţională a României ca societate pe acţiuni cu capital iniţial de 30 milioane lei aur, din care circa 10 milioane erau ale statului.

În perioada interbelică au funcţionat în România numeroase bănci comerciale, printre care Banca Românească, Banca Comercială Română, Banca de Credit, Banca Maramureş, unele bănci agricole, precum Banca Agricolă, Creditul funciar rural, bazele de credit şi altele.

În literatura economică se arată că există în ţări cu economie de piaţă 4 tipuri de bănci:

1) banca de emisiune cu rolul de a emite monedă şi de a asigura controlul asupra masei monetare, de a acorda credite altor bănci prin operaţii de resort şi de a controla întreaga politică monetară a statului (la noi Banca Naţională Română)

2) banca de depuneri sau de depozit (acordă credite pe timp scurt care generează următoarele operaţii scontate, avansuri în cont curent sau deschideri de credit pe care titularul de cont îl poate utiliza, operaţii de bursă, viramente, credite de gaj)

3) bănci de afaceri: acordă credite pe timp lung întreprinderilor şi contribuie la finanţarea unor proiecte de investiţii. Resursele lor constau în capital propriu şi nu folosesc depozitele care le-au fost încredinţate

4) bănci specializate sau instituţii financiare specializate: a) casa de credit agricol

b) credit financiar (credit ipotecar pe timp lung acordat particularilor şi colectivităţilor publice locale)

c) credit naţional acordat comerţului şi industriei pentru modernizare, pentru restructurare

d) bănci populare în ajutorul întreprinzătorilor mici şi mijlocii

e) bănci de comerţ exterior

Există de asemenea bănci specializate cu competenţe internaţionale (BIRD; BERD; Banca Mondială, etc.). Literatura de specialitate arată 4 funcţii de bază ale activităţii bancare. Ele nu se identifică cu enumerarea operaţiunilor făcute de bănci.