Recenzie - vechiul regim și revoluția

Cartea cu acest titlu se constituie într-o excelentă analiză a cauzelor Revoluţiei franceze de la 1789, care demonstrează continuitatea de esenţă existentă între Vechiul Regim al monarhiei absolutiste franceze şi regimurile revoluţionare instaurate după 1789. Tocqueville procedează concomitent analitic şi sintetic, evidenţiind, prin variate exemple preluate direct din realitatea istorică a acelor momente, două idei fundamentale: aceea că centralizarea nu este opera Revoluţiei şi apoi a Consulatului şi a Imperiului, ci crearea ei aparţine de drept Vechiului Regim absolutist şi aceea că, inevitabil, centralizarea întreţine idealuri şi naşte acţiuni r 252f53c evoluţionare. Cele trei cărţi ale lucrării sale "Vechiul Regim şi Revoluţia" creează o nouă imagine a procesului sociologic complex care a fost Revoluţia franceză, pe care îl defineşte ca fiind urmare directă a tuturor evenimentelor care l-au precedat în plan istoric.

Practic, opera de fata contine marile teme ale reflectiei tocquevilliene:

democratia inteleasa ca stare sociala, caracterizata de egalizarea conditiilor;

relatia dintre despotism si individualism;

prezenta libertatii si egalitatii in diferitele faze ale revolutiei;

raportul dintre interesele private si spiritul pubic;

consecintele nefaste ale angajarii oamenilor de litere in politica.

CARTEA I

CAPITOLUL 1 Păreri contradictorii despre Revoluţie, în vremea naşterii sale

Principalii suverani ai Germaniei afirmau ca pericolul care ameninta regalitatea in Franta ameninta toate puterile Europei, dar de fapt ei nu credeau nimic din toate acestea. Ei credeau ca Revolutia Franceza e un acccident pasager si local, din care ar urma sa se retraga un oarecare profit si din acest motiv, ei incheie aliante secrete si concep planuri.

In schimb, englezii, prevad imaginea unei mari revolutii care se apropie.

Cei aflati in preajma evenimentului nu il judeca mai bine decat cei ce il analizeaza din departare. In Franta, in zorii izbucnirii revolutiei, nimeni nu are o idee precisa despre consecintele ei. Mult mai prezenta este teama conservarii preponderentei puterii regale sau a curtii, cum i se spunea inca. Nobilimea, in special, este macinata de teama ca nu cumva sa fie atacata.

Dupa ce distruge institutiile publice, Revolutia aboleste institutiile civile. Schimbarea legilor este urmata de schimbarea moravurilor, a obiceiurilor si a limbii, apoi ea zdruncina fundamentele societatii. Nu dupa mult timp, revolutia produce o tactica noua, maxime ucigatoare, opinii inarmate, o putere care desi darama barierele dintre imperii, zdrobeste coroanele, apasa popoarele, le castiga in favoarea propriei cauze.

Unii cred ca aceasta putere va impinge societatile umane pana la disolutia lor compeleta si finala, considerand-o o actiune vizibila a diavolului pe pamant. Altii, dimpotriva, vad in revolutia franceza un plan binecuvantat al lui Dumnezeu, care vrea sa reinoiasca chipul lumii si va crea oarecum o noua umanitate.

CAPITOLUL 2 Ţelul fundamental şi ultim al Revoluţiei nu era, aşa cum s-a crezut, distrugerea puterii religioase şi slăbirea puterii politice

Una dintre primele actiuni ale Revolutiei franceze a fost atacul impotriva Bisericii, iar intre pasiunile inascute din acesta revolutie, cea dintai aprinsa si ultima stinsa a fost cea a ateilor.Chiar si cand entuziasmul libertatii a disparut, revolta impotriva autoritatii religioase nu s-a stins. Multi care credea ca isi rascumpara servitutea fata de cei mai neisemnati agenti ai puterii politice, prin insolenta lor fata de Dumnezeu, se mandreau ca au ramas fideli spiritului revolutiei deoarece au ramas necredinciosi.

De fapt razboiul impotriva religiilor a fost doar un incident al aceste mari revolutii. Filosofia sec.XVIII este una din cauzele principale ale revolutie, filosofie profund atee si in care trebuie identificate doua parti distincte:

1. Prima dintre ele contine toate opiniile noi sau referitore la conditia societatilor si la principiile legilor civile si politice (egalitatea naturala a oamenilor, abolirea privilegiilor de clasa, de profesie, suveranitatea poporului, omnipotenta puterii sociale, uniformitatea regulilor). Aceste idei sunt cauze ale revolutie si formeaza substanta ei.

2. Filosofiile sec. XVIII au lovit in Biserica, au atacat clerul, ierarhia, institutiile, dogmele si pt a le rasturna mai usor, au vrut sa distruga bazele crestinismului.

Crestinismul a trezit ura, nu atat ca si doctina religioasa, cat si ca institutie politica.

O mare greseala af fi sa se creada ca societatile democratice sunt, in mod natural, ostile religiei. nimic din crestinism nu e absolut contrar spiritului acestor societati, ci din contra, multe lucruri ii sunt favorabile. radacina cea mai vie a instinctului religios a fost sadita intotdeauna in inima poporului.

Cand s-a vazut ca revolutia rastoarna toate institutiile, s-a putut crede ca la sfarsit va fi distrusa nu doar ordinea unei societati, ci orice ordine, nu o guvernare, ci chiar putererea sociala. Asadar, s-a tras concluzia ca, prin firea ei revolutia este esentialmente anarhica, insa aceste aerau doar aparente.

Cum revolutia nu a avut drept tel schimbarea unei guvernari vechi, ci abolirea vechii forme de societate, ea a trebuit sa atace toate puterile aflate in functie, dar si sa ruineze toate influentele recunoscute, sa stearga traditiile, sa innoiasca moravurile si obiceiurile si sa goleasca mintea oamenilor de toate ideile pe care pana atunci le intemeiasera respectul si supunerea. Revolutia a dus la crearea unei noi puteri, care a adunat in unitatea sa toata autoritatea si influenta, dispersate pana atunci in intregul corp social. Guvernarile create sunt mai fragile, dar si de o suta de ori mai tari decat fiecare din cele pe care le-a rasturnat.