Salariile și piața muncii în Republica Moldova

Introducere

Munca este o condiție generală a oricarei activități economice. În condițiile economiei de piață, pentru cea mai mare parte a acestor activități, factorul munca se asigură prin intermediul pieței muncii. Munca formează obiectul creșterii și ofertei numai atunci cînd este salariată. Piața muncii relevă relațiile dintre purtătorii cererii și ofertei de muncă ce au loc în condițiile reglementărilor existente, prin care se stabilesc (negociază) condițiile de angajare a salariaților și mărimea salariilor ce se consemnează într-un act oficial denumit generic contract de muncă. Încheierea unui contract de muncă atesta o anumită convergență de interese între purtatorii cererii și ofertei de muncă, exprimate în mod liber de ei și în forme specifice.

Pentru piața muncii, modul de a funcționa diferă, sub numeroase aspecte, de la țară la țară, în funcție de reglementările naționale sau zonale ce trebuie respectate, de tradiții, specificul activităților realizate cu munca salariată etc. De aceea, piața muncii nu trebuie considerată nici unică și nici unitară, ci trebuie analizată și interpretată în funcție de loc, timp, activitate.

În economia de piață alocarea resurselor de muncă se realizează prin intermediul pieței muncii care reprezintă spațiul economic în cadrul căruia se confruntă cererea de muncă cu oferta de muncă și au loc negocieri cu privire la angajarea salarială.

Tranzacțiile între posesorii de capital și cei ai forței de muncă au loc pe baza principiilor economiei de piață și a unor reglementări juridice specifice cu referire la comportamentul, celor doi parteneri : cumpăratorul și vînzătorul de forță de muncă. Pe această piață, un rol important revine sindicatelor, ca reprezentanți ai ofertanților de forță de muncă, și patronatului, ca purtătorul cererii de muncă la nivel macroeconomic și microeconomic. Negocierile între cei doi parteneri vizează realizarea echilibrului de interese, în condițiile existente pe piața muncii a unui anumit raport între cererea și oferta de muncă.

Salariul reprezintă prețul muncii. De asemenea, el reprezintă un venit fundamental. Pe piața muncii oferta de muncă se referă numai la munca remunerată cu salariu. Alte tipuri de cerere de muncă nu fac obiectul acestei piețe specific.

Există în literatura de specialitate suficiente referiri la rolul salariului, în cadrul pieții muncii, în activitatea economică în general. Există totodată și opinii care pun în discuție rolul salariului ca “singurul regulator al pieții muncii”. Datele statistice scot în evidență, mai degrabă, o zonă de echilibru rezultată, în principal, din seturi de politici sociale, fiscale, monetare. Viața nu poate fi lasată exclusiv în seama salariului și a muncii. Unii consideră că trebuie asigurate surse de venituri pentru existență, chiar și atunci când anumiți oameni nu vor să muncească. Indiferent dacă ne referim la câștigul salarial, la venitul salarial sau, pur și simplu, la salariu, asocierea acestor categorii au conținut și un rol legate, în principal, de satisfacerea trebuințelor fiziologice și de securitate și existență și, respectiv, a motivației economice.

Atât teoria cât și practica din domeniul salarizării consumează existența unor legături directe între nivelul și structura salariului. Prin prisma factorilor de producție, salariul reprezintă suma plătită pentru a obține serviciul factorului muncă, un venit ce revine posesorului acestui factor datorită participării lui la activitatea economică. Esența salariului decurge în mod direct din economia de piață. El este o formă specifică de venit care revine factorului muncă în anumite condiții social-economice. Aceste condiții sunt cele a pieții muncii, în care posesorul factorului muncă - persoană liberă din punct de vedere juridic dar care nu dispune de alte resurse productive - închiriază forța sa de muncă, oferă serviciile muncii sale, pe bază de contract, altor agenți economici care dețin și ceilalți factori de producție. Ca urmare, salariul apare ca venit ce reprezintă “prețul unei munci închiriate și întrebuințate de un întreprinzător”.

Formarea salariului are loc în cadrul unor relații complexe prilejuite de angajarea, uitlizarea și remunerarea muncii ca factor de producție. Din acest punct de vedere problemele care au preocupat teoria și practica economică sunt cele referitoare la nivelul sau mărimea salariului, precum și cele privind formele de salarizare practicate în economia de piață.

2. Noțiuni teoretice referitoare la salariu și piața muncii

Piața națională a factorului muncă este de o importanță deosebită, întrucât munca este factorul de producție determinat. De nivelul cererii și ofertei de muncă, precum și de structura acestora depinde în mare măsură calitatea procesului productiv și nivelul rezultatelor acestuia.

Factorii care influențează evoluția și dezvoltarea pieței muncii în general se grupează în două categorii, după cum este vorba de piața internă și piața internațională a forței de muncă. Astfel, piața internă a forței de muncă este condiționată, în principal, de următorii factori:

- evoluția produsului intern brut, respectiv a producției industriale, agricole și a serviciilor;

- evoluția tranzacțiilor comerciale, a circulației monetare și a creditului;

- restructurarea economiei naționale și a fiecărei ramuri în parte și apariția unor noi domenii de activitate sub impulsul progresului tehnico-științific;

- variația productivității muncii la nivel de ramură sau sector, dar și la nivel individual.

În condițiile actuale, se manifestă o tendință de segmentare a pieței muncii, în țările dezvoltate economic, care se întemeiază pe adâncirea diviziunii muncii sociale, pe variațiile cererii și ofertei economice, pe nivelul de organizare sindicală a lucrătorilor etc. În acest sens, se disting următoarele două segmente de piață:

- piața primară, care include angajările în întreprinderi de talie mare, care beneficiază de multe ori de poziții de monopol sau oligopol, cu o productivitate ridicată, puternic sindicalizate, și unde salariile sunt și ele mari, iar condițiile de muncă bune;

- piața secundară, care se referă la forța de muncă angajată în întreprinderi de talie mică, confruntate cu o puternică concurență, unde nu există sindicate și în care salariile sunt mici sau instabile, iar locurile de muncă nesigure.

În general, piața muncii funcționează după principiile de bază ale pieței - cererea, oferta, prețul, concurența etc., dar toate acestea se manifestă în funcție de marfa - forță de muncă, care prin trăsăturile sale, fiziologice, psihologice, sociale și morale, imprimă anumite particularități pieței muncii, precum: