Șomajul

Şomajul este un fenomen foarte complex a cărui geneză a făcut obiectul unor cercetări relevante încă de la sfârşitul secolului al XX-lea. Şomajul a fost şi continuă să fie definit ân diferite moduri.

1. Etimologie

Termenul şomaj, etimologic vorbind, are la bază latinescul coma=calm, stare de calm a afacerilor, încetinire a activităţii. Cu mult timp în urma, se şoma duminica şi in zilele de sărbătoare. De exemplu, in Franţa, recensământul din 1891 nu consemna printre categoriile identificate fenomenul şomajului.Abia la inceputul secolului al XX-lea şi mai ales, o dată cu dezvoltarea societăţilor de asistenţă a muncii, şomajul ajunge să fie conceptualizat, definit prin intermediul unei categorii sociale şi luat in considerare ca fenomen specific şi in teoria economică.

2. Teorii ale şomajului

În general, şomajul este definit ca un exces de ofertă de muncă, în comparaţie cu cererea de muncă. În gândirea economiştilor clasici, şomajul apărea ca fenomen de natură voluntară. Astfel, şomeri erau cei care nu doreau să desfăşoare o activitate salariată în condiţii concrete: loc de muncă, salariu de pe piaţa muncii. Abia in perioada interbelică, o dată cu marea regresiune economică din 1929-1933, şomajul apare ca fenomen de masă şi a cărei natură încetează a mai fi privită ca voluntară. Pierderea locurilor de muncă de către populaţia activă a fost motivul pentru care şomajul a devenit ’’involuntar’’. El nu se mai referă la cei care refuză să se angajeze, ci la persoanele care nu au loc de muncă, doresc să se angajeze, sunt în căutare, fără să gasească nişte oportunităţi de angajare.

3. Natura şomajului

În termenii pieţei muncii, şomajul reprezintă excedentul ofertei faţă de cererea de muncă. Şomerii formează suprapopulaţia relativă pentru că reprezintă un surplus de forţă de muncă in raport cu numărul delor angajaţi.

În aceasta optică, şomajul este un fenomen specific pieţei muncii şi este de natură exclusiv economică. Dacă insă se pune problema originii ofertei şi cererii de muncă, aceasta nu se va regăsi doar in economie. Desigur, punctul de pornire îl formează omul şi societatea, dar cererea de muncă nu este direct şi exclusiv determinată de trebuinţele acestora, ci şi de cele ale activităţii economice. Există ţări cu trebuinţe enorme, dar cu economii slabe care generează o cerere de muncă restrânsă.

Oferta de muncă este influenţată de economie, dar nu şi determinată de aceasta. Condiţia demografică este aici cea mai importantă. In extremis, omul nu paote trăi fără activitate economică, fără să producă, dar oferta de muncă poate fi mai mare sau mai mică in raport cu cererea de muncă pe care o generează economia. Progresele medicinii, in mod deosebit, permit astazi controlul naşterilor ca proces demografic fundamental, dar comportamentul familial, cunoştinţele ştiinţifice despre fertilitate, procreare şi înmulţire, tradiţiile existente, politicile demografice şi numeroşi alţi factori sociali sau naturali condiţionează creşterea demografică – proces ce stă la baza ofertei de muncă.

In concluzie, existenţa şomajului nu se datorează numai economiei; piaţa muncii este doar locul unde se întâlnesc influenţele tuturor factorilor şi dă expresie rezultantei negative care se constituie, prin interacţiunea lor, sub forma de şomaj.

Analize recente ale şomajului in ţările membre ale OCDE confirmă această idee, deplasând explicarea naturii sale din sfera ştiinţei economice in lumea faptelor uşor de perceput. Şomajul devine, astfel, rezultanta schimbărilor ce intervin în dinamica productivităţii, populaşiei active şi creşterii economice (PIB) care, la rândul lor, au alte determinări concrete.

Explicaţia are in vedere că:

a. Încetinirea creşterii PIB sub un anumit nivel sau scăderea acestuia, în condiţiile in care ceilalţi doi factori ramân constanţi, generează şomaj sau, dacă exista deja, îl extinde;

b. Dacă la o evoluţie a PIB cum este cea presupusă la puncutl anterior productivitatea creşte, şomajul se amplifică, iar daca populaţia activă se va mări, şomajul va creşte şi mai mult.