Analiza Acțiunilor tehnico-tactice a Boxerilor

INTRODUCERE

Actualitatea temei: Nivelul competiţional contemporan al luptelor pune în faţa sportivilor cerinţe majore, astfel încît în urma unei pregătiri îndelungate, aceştia trebuie să posede un arsenal considerabil de cunoştinţe tehnico-tactice şi o bună pregătire fizică şi psihică pentru atingerea rezultatului sportiv de excepţie. O problemă de maximă importanţă o reprezintă găsirea unor soluţii de EFICIENTIZARE a instruirii şi ridicare a calităţii necesare. Performanţa sportivă pretinde subiecţi dotaţi, ea operează selecţia pe bază de aptitudini, mai ales psiho-motrice şi motrice, scopul final fiind acela de a le maximiza.

Dacă la vîrsta şcolară mică şi mijlocie nu se acţionează eficient în privinţa acestor aptitudini, viitorii sportivi de performanţă nu-şi vor putea manifesta total înzestrarea nativă.

O serie de cercetări din ultimii ani vin să confirme eficienţa instruirii şi educaţiei sportivilor pe baza procesului pedagogic în cadrul căruia s-a ţinut cont de calităţile tipologice ale sportivilor. Fundamentarea teoretică a aspectelor fiziologice şi psihologice ale propiretăţilor tipologice mai sus menţionate constituie meritul cercetărilor savanţilor I. P. Pavlov (1951), V. M. Teplov (1981, 1983), V. D. Nebîliţîn (1966, 1976), V. S. Merlin (1973, 1981), ce se referă la studierea formelor de comportare motivate tipologic în activitatea de muncă sportivă, descrise în lucrările cercetătorilor Z. I. Biriucova (1961), E. P. Iliin (1966, 1979), V. A. Veatkin (1978), V. Ludu (1983), V. Manolachi (1989), M. Şerban (1987), M.Ene (1999) au apărut date concrete în acest sens.

S-a demonstrat astfel că adaptarea eficientă a sportivului la cerinţele activităţii competiţionale, manifestarea maximă a capacităţilor sportive şi dezvoltarea calităţilor necesare, se pot obţine printr-o abordarea DIFERENŢIATĂ şi INDIVIDUALIZATĂ.

Aceasta se realizează prin utilizarea selectivă a metodelor, mijloacelor, materialelor şi formelor de organizare ale procesului de instrui¬re, ce corespund particularităţilor individuale ale boxerilor.

Totodată, din pricina unor probleme teoretice şi practice nesoluţio¬nate încă, individualizarea instruirii are pînă în prezent un caracter mai mult declarativ. Datele existente în acest sens se referă, de regulă, la sportivii de performanţă înaltă şi aproape deloc la metodica de instruire a începătorilor.

Importanţa practică: a cercetărilor constă în formularea unui set de concluzii, propuneri şi recomandări practice în ceea ce priveşte selectarea şi utilizarea celor mai raţionale şi adecvate metode şi mijloace de instruire diferenţiată la etapa incipientă de pregătire a boxerilor.

Subiectul cercetării: corelaţia specificului acţiunilor tactico-tehnice ale boxerilor primului an de instruire şi particularităţile stilului individual de conducere a luptei.

Obiectul cercetării: Procesul de instruire al acţiunuilor tehnico- tactice a boxerilor începători ţinînd cont de capacităţile tipologice specifice ale sportivilor cu diferit stil de conducere a luptei

Scurt istoric

”Boxul este cel mai puternic antrenament pentru capacitatea de rezistenţă, este transformarea corpului neînarmat în armă”, a spus Egon Erwin Kisch. O definiţie a boxului este şi aceasta:” Arta de a lovi un adversar, fără ca tu să primeşti loviturile acestuia”. De aceea, pentru a fi un bun boxer îţi este necesara o foarte buna pregatire fizică, o dezvoltare fizică generală armonioasă, o mare rapiditate în execuţia mişcărilor de lovitură, de apărare, de deplasare. E nevoie de curaj, hotărîre, agilitate, de o bună pregătire tehnică şi de o deosebită inteligenţă tactică. Respectînd regulile sale unde se poate şi unde nu se poate lovi, folosirea manuşilor speciale etc.-boxul nu trebuie confundat cu o bătaie dură cu pumnii, ci cu o disciplină sportivă care se conduce după un regulament precis şi implică acelea-şi cerinţe privind pregătirea şi curajul.Originea boxului se pierde undeva in neagura vremii, cînd era o luptă de forţă, o confruntare violentă, brutală, care dădea cîştig de cauză celui mai puternic. Aşa au apărut învingătorii Olimpiadelor antice greceşti şi, mai tîrziu, în arenele romane gladiatorii se băteau între ei pînă la epuizare pentru a culege aplauzele publicului si indurarea cezarilor.Diferitele forme vechi de practicare a boxului se sfîrşesc la începutul secolului al XVIII-lea, cînd în Anglia se stabilesc primele reguli de luptă, dintre care cea mai importantă prevede obligativitatea purtării mînuşilor. Apoi aceste reguli se perfecţionează stabilindu-se durata unei întîlniri, spaţiu de luptă, loviturile permise şi nepermise, împărţirea boxerilor pe categorii de greutate ş.a. Pe plan mondial, îndecursul etapelor sale de evolutie sunt consemnaţi campioni celebri care au uimit lumea prin invincibilitatealor, sau prin intelegenţa lor tactică ori prin tehnica lor desăvîrşită. James Corbertt (1866-1933), Joi Louis – declarat ‘’boxerul secolului’’ în acelea vremuri, Archie Moore, George Carpentier, Ray Sugar Robinson, Cassius Clay şi mulţi alţii au demonstrat că boxul este o artă, cum este caracterizat de specialişti. Boxul este unul dintre cele mai vechi sporturi olimpice, competiţiile la această probă desputîndu-se regulat încă din anul 1904 (St. Louis , SUA), cu excepţia Jocurilor Olimpice din 1912 (Stockholm, Suedia). Campionatele Europei se desfăşoară începînd cu anul 1925, iar Campionatele Mondiale începînd cu anul 1974. Din 1979 se dispută şi Campionatele Mondiale rezervate juniorilor.