Tehnica Alergării de Viteză

I. ARGUMENT

Probele scurte de sprint şi garduri fac parte din probele caracterizate printr-un efort anaerob alactacid, în timp ce probele de 400 m plat si 400 m garduri, din cele anaerobe lactacide. Probele de viteză sunt exerciţii ciclice, şi, împreună cu cele de garduri, se desfăşoară cu intensitate maximă, având o durată de efort scurtă. Metodica antrenamentului în aceste probe va fi marcată de aceste caracteristici.

Date statistice de la ultimele cinci ediţii ale J.O. ne oferă posibilitatea cunoaşterii unor particularităţi de vârstă, morfosomatice şi performantiale ale modelului înaltei performanţe la probele de sprint şi garduri.

Intreaga activitate a profesorilor şi a antrenorilor este îndreptată spre modelarea unor viitori performari (alergători de viteză şi garduri), ale căror rezultate trebuie să fie competitive la cel mai înalt nivel internaţional. Activitatea de antrenament trebuie să ducă la obţinerea unor indici corespunzători marilor performanţe.

II. CONŢINUT

1. Alergări de viteză

In aceste alergări, tendinţa principală a alergătorului este aceea de a parcurge distanţa de cursă într-un timp cât mai scurt.

Se poate afirma că o tehnică buna în alergarea de viteză se remarca prin corectitudinea mişcărilor, uşurinţa deplasării, suscesiunea perfect reglată a contracţiilor musculare şi a relaxărilor care urmeză, evitându-se astfel o stare generală de încordare excesivă, care poate afecta fluenţa mişcărilor.

Faptul că alergarea de vietza este un exerciţiu ciclic, executat cu intensitatea

maximă, reiese şi din valorile vitezei de deplasare (9-12 m/s). Viteza maximă (sau cel puţin

90 - 95%, adică 10-11 m/s, din valoarea ei) se atinge după 20 - 30 m de la plecare;

menţinerea ei se face oscilant (2-4 momente de vârf), până în jurul distanîei de 80 - 90 m,

după care are tendinţa de scădere.

Timpul total, obţinut într-o alergare de viteză, depinde de:

- viteza de deplasare (raportul dintre frecveţa păşirii şi lungimea

paşilor), viteză pe care alergătorul o poate dezvolta de-a lungul

distanţei de alergare;

- calitatea lansării de la start, în sensul atingerii cât mai de timpuriu a

vitezei maxime;

- posibilităţile alergătorului de a menţine viteza maximă cât mai mult

posibil;