Prăjitorul de Pâine

1. Noţiuni generale

Prăjitorul de pâine este de obicei un mic electric aparat de bucătărie conceput pentru prăjirea mai multor tipuri de pâine. Un exemplu tipic modern - felie de pâine două, remize oriunde între 600 şi 1200 W şi face toast în 1-3 minute. Există, de asemenea, prăjitoare de pâine non-electrice care pot fi folosite pentru produse de panificaţie deasupra unui foc deschis sau flacără.

1.1. Istoric

Înainte de dezvoltarea prajitorului de pâine electric, feliile de pâine erau prăjite prin punerea acestora pe un cadru de metal care era ţinut deasupra focului sau erau ţinute in apropierea unui foc cu ajutorul unei furculiţe lungi. Ustensile simple pentru pâinii la foc deschis datează de cel puţin 200 de ani şi mai devreme oameni pur şi simplu înfigeau pâinea cu un băţ sau un cuţit şi o ţineau deasupra unui foc.

În 1905, irlandezul Connor Neeson (1877-1944) din Detroit, Michigan , şi angajatorul său, chimist american, inginer electric, inventator şi antreprenor William Hoskins (1862-1934) din Chicago, Illinois, au inventat (în 1906 şi brevetat ) chromel (mai târziu şi astăzi comercializat ca nicrom ), un aliaj din care se putea face primul fir de înalta rezistenţă de acest gen folosit în toate aparatele electrice de încălzire timpurii (şi multe dintre cele moderne).

Primul toaster electric a fost creat de către Maddy Kennedy în 1872. În 1893, Crompton, Stephen J. Cook & Company din Marea Britanie au comercializat un aparat electric, numit Eclipse, dar aparatul pare să fi eşuat pe piaţă rapid, despre care chiar şi Muzeul Toasterelor are puţine informaţii. (Incercări timpurii de producere de aparate electrice folosind firele de fier nu au avut succes, deoarece cablajul a fost usor de topit şi un pericol de incendiu serios. Între timp, energia electrică nu a fost uşor disponibilă, şi când a fost, în mare parte doar pe timp de noapte). Prima cerere de brevet din SUA pentru un prajitor de paine electric a fost depusă de George Schneider a Companiei Electrice American Heater din Detroit.

Cel puţin alte două marci de tostere a fost introduse comercial în acelaşi timp ce General Electric a depus prima cerere de brevet de invenţie în 1909 pentru modelul GE D-12, proiectat de tehnicianul Frank Shailor, " primul prăjitor de pâine electric cu succes comercial ".

În 1913 Lloyd Groff Copeman şi soţia lui Hazel Berger Copeman au aplicat pentru diferite patente de toaster şi în acelaşi an Copeman Electric Stove Company a introdus pe piaţă toasterul cu întoarcerea automată a pâinii. Înainte de aceasta, prăjitoarele de pâine electrice prăjeau pâine pe o parte şi apoi a fost era întoarsă cu mâna pentru a se prăji şi pe cealaltă parte. Prăjitorul lui Copeman întorcea pâinea fără a fi nevoie să-l atingi. Copeman inventat, de asemenea, primul aragaz electric şi tava flexibilă de cauciuc pentru cuburi de gheaţă.

Dezvoltarea următoare a fost a toasterului semi-automat, care oprea elementul de încălzire în mod automat după pâine era prăjită, utilizând fie un mecanism de ceasornic sau o bandă de bimetal. Cu toate acestea, pâine prăjită era încă manual coborât şi ridicată de la toaster printr-un mecanism de pârghie.

Prajitorul de paine automat pop-up, care evacuează pâinea după prăjire acesteia, a fost prima dată brevetat de Charles Strite în 1919. In 1925, folosind o versiune reproiectată a toasterului lui Strite, Waters Genter Compania a introdus Model 1-A-1 Toastmaster, primul pop-up automat, prajitor de paine de uz casnic, care putea prăji pâinea pe ambele părţi simultan, seta elementul de încălzire pe un cronometru, şi scoate pâinea când era gata. Pana in 1950, unele prăjitoare de pâine high-end din SUA aveau dispozitive automate de coborâre şi ridicare a pâinii, fără pârghii pentru operare - pur şi simplu lăsând feliile să cadă în aparat începea procesul de prăjire. Un exemplu notabil a fost Sunbeam T-20, T-35 şi T-50 modele (identice, cu excepţia detaliilor cum ar fi poziţionarea butoanelor) produse de la sfârşitul anilor 1940, până în anii 1960, care a folosit o structură fascicul bimetalic pentru a coborî; felia de pâine inserată declanşa o pârghie pentru a comuta pe elementele de încălzire. Când pâinea era prăjită, determinată de un senzor mic bimetalic acţionat de căldură care trecea prin paine, incalzirea era oprită şi mecanismul de coborâre intors la temperatura camerei, ridicând încet pâinea prăjită. Acest senzor de căldură care trecea prin pâine, însemna că, indiferent de culoare pâinii (albă sau integrală) şi temperatura iniţială a pâinii (chiar şi congelată), pâinea prăjită avea întotdeauna în acelaşi grad de prăjire. Daca o felie de paine prajita era reintrodusă în prăjitorul de pâine, ar fi fost doar reîncălzită.

Ca cele mai multe astfel de prăjitoare de pâine, o unitate de detectare controlează prăjire a două (sau patru) felii, astfel încât slot cu senzorul este marcat "o felie", deoarece operarea prăjitorului de pâine fără pîine în acel slot va duce aproape imediat de închiderea căldurii de la elementul de încălzire afectând direct senzorul. Pe aceste modele Sunbeam, firul de declanşare era doar într-un singur slot, asa că dacă pâinea era introdusă în slotul greşit, toaster pur şi simplu nu pornea.

Multe dintre modelele Sunbeam sunt încă în funcţiune, unele de peste 60 de ani, şi folosite în fiecare zi. Ele sunt usor de reparat, şi în afară de daune fizice şi eşecuri la elementul de încălzire, cele mai multe reparaţii constau doar în curăţare şi ajustări minore.

Semnificative pentru designul ultramodern cromat au fost prajitoarele de paine Sunbeam T-9 "Half-Round" sau "World's Fair", proiectate de George Scharfenberg şi Pociecha Bartek, şi General Electric 139T81, produse în cantitate mare din 1946. Prăjitoarele de pâine electrice automate au fost foarte mult timp un element de lux, cu modele mai bune care costau pana la 25 dolari in 1939 (aproximativ 360 dolari în 2006 dolari). Cele mai multe din tosterele produse de la sfârşitul anilor 1930, prin în 1960 sunt, în general, considerate a fi de cel mai înalt standard în calitate de manoperă şi materiale; mulţi au fost suficient de bine construite pentru a dura zeci de ani. Datorită popularitatii lor estetice, unele dintre modelele toasterelor clasice din anii 1940 şi 1950 sunt acum reintroduse pe piaţă, deşi aceste reproduceri în cea mai mare parte nu sunt construite la standarde ridicate ca modelele originale.

Multe adăugiri mai noi la tehnologii prajitoarelor de paine includ sloturi mai late pentru prăjirea covrigilor şi a pâinii groase, capacitatea de a prăji paine congelate, şi un mod de încălzire pe o singură parte. Cele mai multe prăjitoare de pâine, de asemenea, pot fi folosite pentru a prăji alte alimente, cum ar fi prăjiturelele, Pop Tarts, deşi adăugarea de unt topit şi / sau zahăr la componentele electrice din interiorul tosterelot automate contribuie adesea la sticăciuni mecanice sau electrice.

Prăjitoare de pâine pot fi modificate pentru a imprima imagini şi logo-uri pe feliile de pâine.