Biogazul

CAPITOLUL 1

STUDIU DOCUMENTAR DIN LITERATURA DE SPECIALITATE

1.1 Surse regenerabile de energie - noţiuni generale

1.1.1 Stadiul surselor regenerabile pe plan mondial

Energiile regenerabile nu produc emisii poluante şi prezintă avantaje pentru mediul mondial şi pentru combaterea poluării locale. Obiectivul principal al folosirii energiilor regenerabile îl reprezintă reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.

Dezvoltarea surselor regenerabile de energie ca o resursă energetică semnificativă şi nepoluantă este unul din principalele obiective ale politicilor energetice mondiale care, în contextul dezvoltării durabile, au ca scop creşterea siguranţei în alimentarea cu energie, protejarea mediului înconjurător şi dezvoltarea la scară comercială a tehnologiilor energetice viabile.

De la adoptarea în 1997 a Protocolului de la Kyoto asupra Convenţiei Cadru a Naţiunilor Unite despre schimbările climatice (1992), industria surselor regenerabile de energie a fost împinsă către capitalizare pe o piaţă globală a energiei regenerabile. Prin acest protocol, ţările dezvoltate au stabilit drept ţintă reducerea până în 2012 a gazelor cu efect de seră cu 5,2 % faţă de nivelul din 1990.

Protocolul de la Kyoto a fost semnat în Decembrie 1997 la Conferinţa din Japonia de către 84 de naţiuni, însă ratificat doar de către 37, majoritatea din acestea fiind ţări în curs de dezvoltare. Acestui protocol i-au urmat multe astfel de înţelegeri şi angajamente la nivel mondial şi european în dorinţa unei dezvoltări durabile a lumii, cum ar fi Agreementul de la Haga (noiembrie 2000) sau Bonn (iulie 2001).

Problema adoptării unei ţinte comune în ceea ce priveşte energia regenerabilă a rămas una dintre cele mai controversate, întârziind zile întregi agreementul asupra Planului comun de implementare a surselor regenerabile de energie. Nu a fost fixată nici o ţintă, însă toate ţările au recunoscut necesitatea creşterii de surse regenerabile în totalul energiei furnizate. În final, pe 4 Septembrie 2002 a fost semnat Planul de Implementare, inclusiv de către România, care s-a pronunţat în favoarea surselor regenerabile şi politicilor UE şi mondiale (în special Protocolul de la Kyoto).

În anul 2000, ponderea surselor regenerabile în producţia totală de energie primară pe plan mondial era de 13,8 %.

Din analiza ratelor de dezvoltare din ultimele trei decenii se observă că energia produsă din surse regenerabile a înregistrat o creştere anuală de 2 %. Este evident că pe termen mediu sursele regenerabile de energie nu pot fi privite ca alternativă totală la sursele convenţionale, dar este cert că, în măsura potenţialului local, datorită avantajelor pe care le au (resurse locale abundente, ecologice, ieftine, independente de importuri), acestea trebuie utilizate în complementaritate cu combustibilii fosili şi energia nucleară.

Figura 1.1 Combustibilii în producţia totală de energie primară pe plan mondial

Studiile oamenilor de ştiinţă au devenit în ultimii ani mult mai mai unanime în a aprecia că o creştere puternică a emisiilor mondiale de gaze cu efect de seră va conduce la o încălzire globală a atmosferei terestre de 2 - 6 oC, până la sfârşitul acestui secol, cu efecte dezastroase asupra mediului înconjurător. Prin schimbul natural dintre atmosferă, biosferă şi oceane pot fi absorbite circa 11 miliarde de tone de CO2 din atmosferă (sau 3 miliarde de tone echivalent carbon), ceea ce reprezintă circa jumătate din emisiile actuale ale omenirii.

Aceasta a condus la o creştere permanentă a concentraţiei de CO2 din atmosferă de la 280 de ppm înainte de dezvoltarea industrială la 360 ppm în prezent.

Estimând că la sfârşitul acestui secol populaţia globului va atinge circa 10 miliarde de locuitori, în condiţiile unor drepturi de emisie uniforme pentru întreaga populaţie, pentru a nu depăşi concentraţia de CO2 de 450 ppm în atmosferă, ar fi necesar ca emisiile pe cap de locuitor să se limiteze la 0,3 tone C/locuitor, ceea ce pentru ţările dezvoltate reprezintă o reducere de 10 ori a actualelor emisii de gaze cu efect de seră.

Prognoza consumului de energie primară realizată de Consiliul Mondial al Energiei pentru anul 2050, în ipoteza unei creşteri economice de 3% pe an, fără o modificare a tendinţelor actuale de descreştere a intensităţii energetice şi de asimilare a resurselor energetice regenerabile, evidenţiază un consum de circa 25 Gtep, din care 15 Gtep din combustibili fosili.

Pentru a se păstra o concentraţie de CO2 de 450 ppm, ceea ce reprezintă circa 6 Gt carbon, cantitatea maximă de combustibili fosili utilizabilă nu trebuie sa depăşească 7 Gtep, rezultând un deficit de 18 Gtep care ar trebui acoperit din surse nucleare şi surse regenerabile. Rezultă că pentru o dezvoltare energetica durabilă nu ar trebui să se depăşească la nivelul anlui 2050 un consum de 13 - 18 Gtep, acoperit din combustibili fosili 7 Gtep, din nuclear 2 - 3 Gtep şi restul de 4 - 9 Gtep din resurse regenerabile.

Pentru atingerea acestui obiectiv ambiţios, propus de ţările Uniunii Europene, de a reduce de patru ori emisiile la orizontul anului 2050, se estimează o puternică “decarbonizare” a sistemului energetic, prin apelare atât la energia nucleară, dar mai ales la sursele regenerabile de energie.

Ţinând seama de timpul de implementare a unor noi tehnologii şi de înlocuire a instalaţiilor existente, este necesar să se accelereze ritmul de dezvoltare a noilor tehnologii curate şi a celor care presupun consumuri energetice reduse.

Sursele regenerabile de energie sunt energia solară, energia eoliană, energia geotermală, hidrotermală, biomasa, energia hidrogenului şi altele.

Sursele fosile posedă proprietăţi foarte folositoare care le-au făcut foarte populare în ultimul secol. Din nefericire, sursele fosile nu sunt regenerabile.