Drogurile - tentațiile ce te pândesc la orice pas

Drogul în sens farmacologic este o substantă utilizată sau nu în medicină, a cărei folosire abuzivă poate crea dependentă fizică si psihică sau tulburări grave ale activitătii mintale, ale perceptiei si ale comportamementului. În sensul dat de către conventiile internationale, prin drog întelegem substantele supuse controlului prin Conventia Unică asupra stupefiantelor din 1961 si substantele psihotrope al căror control este prevăzut de Conventia din 1971. Conventiile si protocoalele aplicabile drogurile au dat substantelor psihotrope un sens particular, diferentiindu-le de stupefiante.

În acest modul nu vom face referire la alcool, tutun si cofeină, societatea privindu-le ca fiind diferite de celelalte droguri. Acest curs se referă în special la folosirea drogurilor ilegale. Abuzul acestora poate duce la afectarea fizică si psihică, iar prin actiunile celor care le folosesc, afectează si comunitatea.

Organizatia Mondială a Sănătătii (OMS) defineste abuzul de droguri ca fiind orice utilizare excesivă, continuă ori sporadică, incompatibilă sau în relatie cu practica medicală, a unui drog.

Consumul poate fi:

- exceptional, în scopul de a încerca odată sau de mai multe ori un drog, fără a continua însă;

- ocazional, sub formă intermitentă, fără a ajunge la dependentă;

- episodic, într-o circumstantă determinată;

- sistematic, caracterizându-se prin dependentă.

În toxicomanie, înclinatia de a consuma droguri conduce la o stare de subordonare, de cele mai multe ori tiranică, a unui individ fată de un drog, care îi conditionează comportamentul, existenta, relatiile familiale si sociale.

OMS defineste dependenta ca fiind starea fizică sau psihică ce rezultă din interactiunea unui organism cu o substantă, caracterizată prin modificări de comportament si alte reactii, însotite întotdeauna de nevoia de a lua substanta în mod continuu sau periodic, pentru a-i resimti efectele psihice si pentru a evita suferintele.

Toate drogurile adictive au două lucruri în comun: ele produc initial un efect de plăcere (“high”) urmat de un recul al unor efecte neplăcute. Acest lucru se întâmplă ca efect al supresiei productiei normale al unor substante chimice în creier, care în mod normal produc efectul de “plăcere”. După suprimare, creierul intră într-o stare de depresie. El necesită din punct de vedere fizic mai mult drog ca să ajungă la normal si să se simtă bine din nou. Acest ciclu de plăcere/tensiune duce la o pierdere fizică a conrolului asupra utilizării drogului.

Există variate necesitătăti ale corpului cum ar fi: foame, sete, sex, prietenie. Când aceste nevoi sunt satisfăcute, sau când durerea dispare, un semnal este trimis la celulele creierului, care fabrică o substantă chimică drept semnal de recompensă Această substantă chimică ajunge si stimulează centrul recompensării (“zona plăcerii”), ducând la o senzatie de plăcere, de “high”.

Majoritatea drogurilor care duc la dependentă sunt capabile să produce efecte de “bine”, mimând un mesager (o substantă) secretat în mod normal de creier - care în mod obisnuit produce o senzatie de “bine”. Un exemplu sint narcoticele care mimează endorfinele (analgezic natural). Acest lucru scurtcircuitează mecanismele de supravietuire, pentru că celulele centrului de recompensare din creier nu pot face diferentă între un drog si o substantă naturală. Rezultatul este dependenta.

Prima asociere cu consumul unui drog adictiv este depozitată în memoria subconstientului. Subconstientul învată prin asociere imediată că utilizarea unui drog adictiv duce imediat la plăcere. Subconstientul rememorează “high”-ul initial si te fortează să doresti această stare. În mod obisnuit o persoană care utilizează droguri adictive, nu ajunge la o stare intensă de “high” dacă este la prima doză. Consumatorul începe să utilizeze tot mai mult drog si se străduieste intens să ajungă la starea de vârf de placere. Starea de dependentă este însotită de tolerantă.

Toleranta constă în disparitia treptată a efectelor unei substante ce este administrată repetat, pe o anumită perioadă de timp, încât pentru a obtine acelasi efect se impune cresterea progresivă a dozei. Se caracterizează prin reversibilitate (după un timp de la întreruperea consumului se restabileste sensibilitatea initială), specificitate (toleranta nu este o proprietate generală pentru toate substantele, ci numai pentru unele dintre acestea) si selectivitate (toleranta nu se instalează pentru toate efectele pe care le exercită o substantă asupra unui organism). De mentionat că obisnuinta nu crează însă o imunitate totală si nelimitată în timp la organismul care s-a obisnuit cu toxicul. Efectul pe termen relativ lung este instalarea unei intoxicatii cronice, cu consecinte grave asupra stării de sănătate.