Formularea unui produs - capsule cu administrare orală

INTRODUCERE

Capsule cu administrare orală

După tablete, capsulele gelatinoase tari sunt cele mai comune forme de dozaj solid. Aceste capsule sunt formate din două părţi rigide alcătuite din gelatină, apă şi coloranţi. Capsulele sunt produse ca învelişuri goale, care constau din cap şi corp şi care, în timpul fabricării produsului finit, sunt separate, umplute cu medicamentul respectiv apoi reunite. În timp ce există multe întrebări care ţin de fabricarea tabletelor, nevoia pentru un material granulat, omogenitatea pulberii, lubricitate şi optimizarea proprietăţilor biofarmaceutice, problemele formării unui compact tare au fost îndepărtate. Tradiţional, capsulele au fost umplute cu formule solide ca amestecuri de pulbere şi granule, dar umpluturi lichide şi semisolide sunt în plină dezvoltare.[1]

1. COMPONENTUL ACTIV

Tetraciclinele constituie una din grupele de antibiotice deosebit de apre¬ciate din punct de vedere terapeutic. Primul antibiotic din această grupă, clortetraciclina, a fost izolat de Duggar în 1945 şi introdus în terapeutică în anul 1948. Oxitetraciclina a fost izolată ceva mai târziu (Kane, Finlay, Sobin, 1949), din lichidele de fermen¬taţie a unei tulpini de Streptomyces rimosus.

În ultimul timp se studiază intens tetraciclinele de semisinteză carac¬terizate printr-o acţiune terapeutică superioară tetraciclinelor naturale. Dintre compuşii introduşi în terapeutică se menţionează minocilina, solvocilina şi 6-metilenoxitetraciclina.

Datorită spectrului larg de acţiune, toxicităţii scăzute, lipsei generale a fenomenelor secundare, tetraciclinele constituie antibioticele cu cea mai largă "utilizare" terapeutică, consumul lor reprezentând 55 % din consumul total de antibiotice.[2]

a. Caracterizare fizico – chimică

Tetraciclinele se prezintă sub formă de pulberi cristaline, galbene, inodore, amorfe, insolubile în apă sub formă de baze, solubile sub formă de clorhidraţi. În soluţii apoase se inactivează la pH sub 2 şi peste 8, stabilitatea maximă fiind în intervalul de pH cuprins între 4 şi 5.[2]

b. Structură-reactivitate-activitate biologică

Structura chimică a tetraciclinelor s-a stabilit prin reacţii de degradare în mediu bazic, acid sau reducător. Ele conţin un sistem ciclic de patru inele condensate liniar, corespunzător scheletului hidronaftacenului (s-a obţinut naftacen, II, prin distilare cu pulbere de zinc).

După stabilirea naturii şi locului diferiţilor substituienţi în moleculă, s-a atribuit tetraciclinelor de biosinteză (I) următoarele structuri:

Figura 1 Structura tetraciclinei

Clortetraciclina R1 R2 R3

Oxitetraciclina Cl CH3 H

Tetraciclina H CH3 OH

6 - Demetiltetraciclina H H H

6 – Demetil – 7 – clortetraciclina Cl H H

După cum se vede, clortetraciclina conţine un atom de clor în inelul D poziţia 7, oxitetraciclina conţine un hidroxil în nucleul B poziţia 5, iar tetraciclina are o structură mai simplă, fără halogen în poziţia 7 şi fără hidroxil în 5.

Tetraciclinele pot suferi unele modificări structurale fără pierderea acti¬vităţii. Astfel, eliminarea grupelor funcţionale din poziţiile 5, 6, 7 nu afectează activitatea fiziologică, iar înlocuirea grupei -OH de la C6 din tetraciclină şi oxitetraciclină cu un atom de hidrogen, are repercusiuni neînsemnate asupra activităţii.