Mierea de Albine

Mierea (in latină ‘melem’) este un produs apicol obtinut prin transformarea si prelucrarea nectarului sau manei de către albine si depozitat în celulele fagurilor pentru a constitui hrana populatiei din stup. Obtinerea mierii este scopul principal al apiculturii din prezent si din trecut. Conform statisticilor, productia anuală mondială de miere în 2005 a fost de de 1,4 milioane de tone.

De peste sase milenii de istorie scrisa, mierea si-a pastrat renumele de medicament si aliment. Mierea este un lichid dulce, cules din flori sau din alte parti ale plantelor, preparat si depozitat de albine in faguri. Aceasta poate cristaliza, capatand in acest caz o consistenta solida din care poate fi readusa la cea lichida prin incalzire omogena la temperatura de 35-40° C.

Mierea e cel mai sanatos aliment natural si nu degeaba se spune ca pe Taramul Fagaduintei curg rauri de miere. Putina lume stie ca exista tratamente cu miere pentru aproape toate tipurile de afectiuni. Bineinteles ca nu orice miere e buna, atat la gust cat si ca proprietati terapeutice.

Mierea de albine este un produs natural complex rezultat al nectarului floral al plantelor si al imbogatirii acestuia de catre albine (Apis mellifera L) cu substante proprii, prin actiunea sucului secretat de glandele acestora.

2.Istoric

Mierea de albine a fost prima substantă dulce folosită de om, fiind pretuită în special de preoti în cadrul diverselor ritualuri. Există suficiente mărturii că în civilizatiile antice mierea era folosită, printre altele, la prepararea unei băuturi alcoolice la care se adăuga polen si levuri din faguri, însă, cele mai vechi documente referitoare la miere sunt două fragmente scrise în limba sumeriană.

De la egipteni au rămas mărturii privind modul de recoltare si folosire a mierii. Babilonenii si diferitele civilizatii străvechi din India si China, utilizau mierea atât ca medicament cât si la ritualuri si ceremonii. În Vechiul Testament găsim scris "miere" de peste 60 ori.

În Grecia antică s-a scris mult despre producerea de miere. Hipocrate recomanda mierea pentru vindecarea unor afectiuni (gastro-intestinale, renale, respiratorii) si pentru tratamentul plăgilor. Dioscoride, autorul unei cărti în cinci volume, „De Materia Medica”, trata plăgile fistulizate folosind mierea în aplicatii locale.

Pliniu indica mierea în asociere cu untură de peste la tratarea rănilor infectate. Musulmanii foloseau mierea ca un leac bun pentru orice boală.

Folosirea mierii în alimentatie (ca hrană, băutură, conservant), în medicină, în ritualurile religioase a fost în continuă crestere până la descoperirea zahărului din trestie si sfeclă. În anul 1871 a fost descoperită invertaza, (o enzimă care grăbeste conversia zahărului în glucoză si fructoză.

3.Clasificarea mierii de albine

- După provenientă

- Miere de flori, (florală), provenită din prelucrarea nectarului si polenului cules de albine din florile plantelor melifere,

- Miere de mană, (extraflorală), provenită de pe alte părti ale plantei, în afară de flori; poate fi de origine animală sau vegetală.

- După speciile de plante melifere de la care albinele au adunat nectarul:

- Mierea monoflora - care provine integral sau in cea mai mare parte din nectarul unei specii de plante (miere de salcam, tei, floarea soarelui, rapita etc.).

- Mierea poliflora - care provine dintr-un amestec de nectar de pe flori de diferite specii sau dintr-un amestec de miere monoflora (faneata de deal, de ses, de balta, pomi fructiferi, salcam- tei, tei- floarea soarelui etc).

- Mierea de padure - care provine in cea mai mare parte din sucurile dulci de pe alte parti ale plantelor decat florile, in amestec cu nectarul florilor din padure.

- După modul de obtinere:

- In faguri (se livrează în faguri),

- Scursă liber din faguri ,

- Extrasă cu ajutorul centrifugii ,

- Obținută prin presarea fagurilor ,

- Topită (fagurii sunt încălziti).