Aspecte metodico-științifice în Predarea Sinonimiei și Antonimiei în Ciclul Primar

Motivaţia lucrării

Activizarea, precizarea, îmbogăţirea vocabularului elevilor şi a expunerii acestora, reprezintă o preocupare permanentă a oricărui învăţător. Această orientare către îmbogăţire şi nuanţare se regăseşte în orice activitate didactică, la orice disciplină, demers realizat în mod sistematic.

Aceste activităţi reprezintă conţinutul unor obiective specifice: activizarea vocabularului elevilor prin comunicarea orală şi scrisă; îmbogăţirea vocabularului cu noi cuvinte şi folosirea acestora în comunicarea orală şi scrisă; nuanţarea vocabularului, adecvarea stilistică şi folosirea în limbajul oral şi scris.

Pentru a justifica importanţa vocabularului limbii române, următoarele argumente sunt edificatoare:

- bogăţia unei limbi este dată, în primul rând, de bogăţia şi varietatea vocabularului ei;

- stilurile limbii (privite ca variante funcţionale ale acesteia) se diferenţiază între ele prin elemente de ordin lexical (cuvintele);

- majoritatea greşelilor de exprimare sunt de natură lexicală, în special, de folosirea greşită a cuvintelor neologice (sinonime neologice);

- sinonimele şi antonimele constituie o modalitate de grupare, organizare sau structurare a vocabularului unei limbi.

Sinonimele şi antonimele constituie elemente active în limbă, ele măresc potenţialul ei expresiv.

Având în vedere toate aceste argumente, se impune ca sinonimia şi antonimia să fie studiate alături de celelalte categorii semantice ale limbii române, care sunt: polisemia, paronimia, omonimia.

Un elev, cu cât cunoaşte mai multe cuvinte şi le înţelege sensul, cu atât stăpâneşte mai bine limba şi dispune de instrumentul principal de cunoaştere şi de comunicare cu realitatea înconjurătoare.

Cunoaşterea sinonimelor îi ajută pe elevi să evite repetiţiile supărătoare. Având la dispoziţie mai multe cuvinte care redau aceeaşi idee, elevul le supune unui riguros proces de selecţie şi reţine doar unul singur. Cuvântul (sinonimul) ales exprimă cel mai bine fondul intim al gândirii şi al sensibilităţii.

În munca cu elevii trebuie să luăm în discuţie nu numai cuvintele relativ noi, necunoscute, ci şi pe unele dintre cele mai comune, dar care au un număr mare de echivalente sinonimice.

Descifrarea sensului unor expresii, găsirea prin contrast a sensului opus, folosirea acestora în diferite contexte semantice au o deosebită valoare formativă, deoarece demonstrează elevilor bogăţia lexicală şi, frumuseţea limbii noastre, îi implică într-un proces activ de însuşire a limbii.

CAPITOLUL I

A. SINONIMIA

Problema sinonimiei a fost amplu studiată şi discutată de mulţi cercetători: unii neagă existenţa cuvintelor sinonime, iar alţii au lărgit prea mult sfera conceptului de sinonimie. (Al. Graur, Iorgu Iordan)

Pentru a fi considerate sinonime, nu este suficient ca două cuvinte să fie apropiate ca sens sau înrudite semantic.

Calitatea de sinonime nu se poate stabili decât prin aplicarea unor criterii mult mai riguroase din punct de vedere ştiinţific, ceea ce este valabil şi pentru sinonimele frazeologice.

Una dintre numeroasele definiţii ale sinonimiei este următoarea: Sinonimia este acea relaţie de sens care se stabileşte între cuvinte care au aproximative acelaşi sens şi pot fi substituite unul cu celălalt în context1.

Cea mai amplă discuţie referitoare la problema sinonimei apare în lucrarea: Probleme de sinonimie a lui Onufrie Vinţeler2.

După opinia sa, sinonimele sunt cuvintele cu acelaşi sens sau cu sens foarte apropiat şi mai mult ori mai puţin diferite ca formă. Autorul acordă atenţia cuvenită şi substituţiei dar afirmă că aceasta „este un criteriu suplimentar” în comparaţie cu identitatea de sens. Vinţeler ajunge la concluzia că sunt trei criterii de care trebuie să ţinem seama când

1. Narcisa Forăscu, Categorii semantice: Sinonimia, în L.L.R., Bucureşti, 2000, p. 11.

2. Onufrie Vinţeler, Probleme de sinonimie, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1983, p. 71.

vorbim de sinonimie: identitatea sau apropierea de sens, identitatea naţională şi identitatea obiectelor. Autorul ajunge la elaborarea unei complete definiţii a sinonimelor: acestea sunt „cuvinte independente, diferite ca formă dar identice sau apropiate ca sens, care exprimă aceeaşi noţiune pe plan sincronic şi în cadrul aceluiaşi sistem, având posibilitatea de substituire şi în cadrul aceluiaşi context fără ca sensul contextului să fie alterat”.