Regimul Nocturn al Imaginii

Regimul nocturn al imaginii

1.Gilbert Durand- Scurtă prezentare. Imaginarul

Gilbert Durand cunoscut antropolog şi cercetator este autorul unei impunătoare opere.Totodată este autorul cîtorva studii fundamentale din spaţiul gîndirii europene specifice anilor ’60-’70 ai secolului XX. Profesor emerit de antropologie culturală şi de sociologie la Universitatea din Grenoble, Gilbert Durand a pus bazele, împreuna cu Leon Cellier şi Paul Deschamps, unui Centru de cercetări asupra imaginarului.

Una din cele mai mari revoluţii epistemologice ale secolului XX a fost (re)descoperirea imaginarului. Din "nebuna casei", cum fusese depreciativ considerată de toate raţionalismele şi pozitivismele epocii anterioare, imaginaţia a devenit o facultate regină în ştiinţele antropologice. Prin operele unor filosofi precum C. G. Jung, Mircea Eliade, Henry Corbin sau Gaston Bachelard, ea a căpătat autonomie conceptuala şi a fost înzestrată cu o serie de metode de analiză specifică. Datorită acestei schimbări paradigmatice, Gilbert Durand a devnit în Franţa fondatorul studiilor asupra imaginarului şi preşedintele Asociaţiei Internaţionale de cercetări asupra imaginarului.În Structurile antropologice ale imaginarului el a construit o morfologie a gândirii simbolice.Uriaşa sa operă asupra arhetipurilor şi a simbolurilor, înglobând antropologia, etnologia, sociologia, psihanaliza, psihologia profunzimilor, fac din Gilbert Durand unul dintre savanţii care au contribuit la revoluţia intelectuală petrecută la sfârşitul secolului trecut.

Cu volumul Structurile antropologice ale imaginarului apărut în 1960, savantul francez deschide calea interpretărilor complexe ale simbolisticii şi ale schemelor imaginarului prin sinteza vastă a teoriilor diverse în care sunt integrate epistemei postsaussuriene continuări şi polemici generate de semiologie, de structuralism, de antropologia socială şi culturală, de semantică, psihologie, psihanaliză şi mitologie. Cartea lui Gilbert Durand este o lucrare clasică a antropologiei europene şi, primind confirmări de la alte discipline umaniste, se situează în centrul dezbaterii de idei referitoare la imaginar din ultimele decenii."Funcţionarea" imaginarului este descrisă de gânditorul francez prin analiza unui repertoriu de imagini esenţiale ale omenirii şi clasificarea lor într-un regim diurn si un regim nocturn, în vederea unei arhetipologii generale.

Singura realitate existentă, afirmă Durand, este „imaginarul”, instanţa care se află în afara obiectului şi subiectului, dar în acelaşi timp îi defineşte pe ambii. Imaginarul este veriga esenţialâ în înlănţuirea intelectului cu fenomenele. Totodată există în aceeaşi măsură ca realul. Realul este învăluit de un nimb de imaginar; imaginarul este învăluit de un nimb de real. “Imaginarul este contemporan cu realul,şi în real;subliniind că prin real înţelegem un model al realităţii obiective şi că el este materializat de diversele discursuri prin care matricea se materializează. Imaginarul este un produs al procesului dialectic de unire/dezbinare a semantismului bio-psihologic si a logic-adevărului.” Totodată acesta reprezintă simultan ceea ce este imaginat, pe cel ce îşi imaginează şi însăşi procesul de imaginare.

În filosofia clasică, se considera că există o singură realitate: subiectul (raţiunea) şi obiectul (lumea sensibilă). Potrivit acestei viziuni, între raţiune şi lumea sensibilă se află imaginarul. Pentru clasicii raţionalismului occidental: Aristotel, Kant, Decartes, imaginarul nu este decât o formă distorsionată a obiectului. Există doar realitatea raţiunii şi realitatea lumii sensibile, între aceste două se află imaginarul, care nu este decât o schimonosire a realităţii.

Sociologia lui Durand, dimpotrivă, susţine că unica realitate este imaginarul – mitul, inconştientul colectiv, care prin propria sa logică constituie şi defineşte obiectul şi subiectul.

Imaginarul, consideră Durand, este o reacţia firească a omului la fenomenul morţii. Imaginarul şi moartea sunt două realităţi absolute. El este răspunsul omului la moarte şi la scurgerea timpului, care nu este decât o apropiere a momentului morţii.

Imaginarul antrenează o reconsiderare a mitologiei, a fantasticului,a magiei, a astrobiologiei, a analogiei şi a gândirii. În timpurile noastre,civilizaţia raţionalistă şi cultul său pentru demistificarea obiectivă se văd ameninţate de subiectivitatea iraţionalului. În cadrul cruciadei pentru

„demitizare”, puterea fantastică se reinstaurează, totuşi, evidenţiind caracteristicile mitului: imperialismul său şi rezistenţa la lecţiile schimbării lucrurilor.Mitul şi imaginarul s-au manifestat, din totdeauna, ca elemente constitutive ale comportamentului uman. De aceea, una dintre preocupările cele mai oneste, în căutarea adevărului şi în încercarea de demistificare e de a disocia, cum se cuvine, mistificarea de mit. Fiindcă, adevărata libertate şi demnitate a vocaţiei ontologice a personalităţii umane nu se bazează decât pe spontaneitatea spirituală şi pe expresia sa creatoare, care constituie aria imaginarului. El înseamnă toleranţă faţă de toate regimurile spiritului, ştiind că aceste regimuri nu înseamnă prea mult faţă de onoarea poetică a omului dea se afla în calea neantului reprezentat de timp şi de moarte.

"În Structurile antropologice ale imaginarului , Gilbert Durand definea imaginarul ca 'ansamblul imaginilor şi al relaţiilor dintre imagini care constituie capitalul gândit al lui homo sapiens'. Definiţia îl aşează programatic pe Durand împotriva curentului dominant în gândirea occidentală, curent de devalorizare ontologică şi psihologică a imaginaţiei.