Românul - o amplă construcție artistică a vieții umane

Introducere

Actualitatea temei. Romanul este specia genului epic, în proză, de mare întindere, cu acţiune complexă şi complicată, desfăşurată pe mai multe planuri narative, care pot fi paralele şi intersectate, cu o intrigă complicată. Personajele numeroase şi puternic individualizate, sunt angrenate în conflicte puternice, structura narativă este amplă şi conturează o imagine bogată şi profundă a vieţii. Principalul mod de expunere este naraţiunea, iar personajele se conturează direct prin descriere şi indirect, prin propriile fapte, gânduri şi vorbe, cu ajutorul dialogului şi al monologului interior.

Romanul cere din partea scriitorului o artă complexă a scrisului: şi istorisirea epică a unei acţiuni ample şi ramificate, şi confesiunea lirică care ne introduce direct în universul interior al eului eroului, şi modalitatea dramei de a ne prezenta caractere într-o acţiune de confruntare morală, şi descrierea sau analiza faptelor personajelor şi a împrejurărilor concrete în care ele se săvârşesc. Romanul presupune însuşirea şi folosirea creatoare a tuturor mijloacelor de expresie existente în limbajul artistic al literatu-rii moderne. Totuşi dificultatea principală în însuşirea acestei forme literare stă nu în tehnica literară atât de variată, ci în primul rând în acea viziune şi trăire artistică a vieţii pe care o cere acest gen de creaţie. Căci romanul nu e o simplă însumare a genurilor literare anterioare lui, ci o structură estetico-literară calitativ nouă.

Romanul ca un tot întreg este un fenomen care constă dintr-o multitudine de stiluri, limbaje şi voci. Cercetătorul lui este derutat de acea împletire de unităţi stilistice eterogene care uneori se găsesc în planuri diferite ale limbii şi sunt guvernate de legităţi stilistice diferite"

Scopul şi obiectivele propuse în lucrare se rezumă la:

- elucidarea noţiunii şi conceptului de roman;

- examinarea importanţei romanului la constituirea substanţei literaturii;

- urmărirea evoluţiei literaturii în impunerea noilor romane ale lumii moderne;

- reliefarea importanţei studierii structurii romanului, etc.

Conţinutul şi structura de bază al lucrării. Problemele abordate în prezenta lucrare au deter-minat şi structura ei, care include: - introducere; două capitole (câte două paragrafe fiecare), concluzii şi referinţe bibliografice.

Capitolul I

Conceptul de roman

1.1. Meditaţii asupra romanului

Despre roman s-a scris o bibliotecă enormă şi în continuă expansiune. Dacă analizele istorice, te-matice, filozofice, stilistice se numără cu miile şi continuă să apară în ritm alert, analizele consacrate romanului ca specie, rigorilor lui interne, sânt infinit mai puţine: o bibliografie exigentă nu reţine mai mult de cinci-şase titluri fundamentale - de la scrierea de tinereţe a lui Lukács până la contribuţiile deja clasice din anii noştri ale lui Wayne Booth, Gérard Genette, Lubomir Doleþel ori David Lodge.

Or, tocmai în acest domeniu stilisticianul şi hermeneutul Toma Pavel ne oferă acum o contribuţie care,cu trecerea timpului,va deveni fără îndoială de referinţă:La pensée du roman e o veritabilă poetică a artei romaneşti, de la originile ei alexandrine şi până astăzi. Lumile ficţionale (1988) materializau o fertilă meditaţie asupra specificului artei literare; Arta îndepărtării (1996) se transforma într-o inteli-gentă sinteză contemporană asupra clasicismului;iată-l acum pe autor construind o poetică a romanului Se pare că el se decide să atace un subiect nu doar în funcţie de miza teoretică a acestuia, ci şi cu condiţia de a putea pronunţa un ultim cuvânt în materie.

Este oare romanul o „artă”? Dacă înţelegem prin „artă” acea activitate detaşată de viaţa practică şi consacrată exclusiv „producerii frumuseţii”,atunci romanul nu poate fi pus pe acelaşi plan cu poezia, pictura ori muzica; şi aceasta din cauză că romanul rămâne unica specie literară care se poate lipsi de o definiţie riguroasă. Proteismul formelor sale şi adaptarea lor rapidă la cererea publicului a reprezentat regula de bază a naşterii speciei. Pseudo-definiţia oferită în context împacă rigoarea logică şi realitatea textuală: făcând un uz informal şi „cutumier” al noţiunii, Toma Pavel numeşte romane toate operele care, de-a lungul secolelor, au fost salutate şi citite drept romane

Nu există critic mai lucid şi mai sever al „proiectului Bahtin” de analiză romanescă(şi prin exten-sie,al proiectului Formaliştilor ruşi) decât Toma Pavel. Perspectiva exclusiv stilistică i se pare, în cazul romanului, infructuoasă. Pentru a extrage cu profit semnificaţiile fiecărei faze din evoluţia romanului – de la romanul helenistic la cel contemporan – autorul cărţii privilegiază perspectiva multiformă şi multifuncţională.

Romanul este, poate, singura formă literară care – din momentul apariţiei ei – şi-a pus problema formării individului în raport cu ceilalţi. Scopul său ultim: definirea locului ocupat de om în lume, des-cifrarea mentalităţii antropologice dominante într-o anumită societate.De aici,conchide autorul,decurge metodologia apropriată examinării romanului, metodologie ce n-ar mai putea fi aplicată nici unei alte specii literare: „Reuşita unei opere narative – frumuseţea ei, cum se spunea odinioară – rezultă din convergenţa dintre universul fictiv pus în scenă şi procedeele formale care îl evocă. Dat fiind faptul că operele narative în general şi romanul în special nu se mulţumesc să descrie realitatea,ci o reinventează mereu pentru a o înţelege mai bine, diferenţa dintre aceste opere nu poate rezulta doar din maniera pre-zentării universului. Pentru a înţelege şi aprecia sensul unui roman, nu e suficient să-i analizăm tehnica literară;interesul fiecărei asemenea opere provine din faptul că ea propune o ipoteză substanţială asupra naturii şi organizării universului uman. Tot aşa cum în artele plastice ideea se încarnează în materia sensibilă, tot aşa şi aici ipotezele asupra structurii lumii se încarnează în materia anecdotică (incompre-hensibilă doar prin ea însăşi, fără referire la gândirea care o animă)”.