Sublimul sau mai Mult decât Frumosul

Introducere:

Ne asumăm prin această lucrare o ipostază de istoric al unei teme derulată în plan teoretic. Teoria sublimului a cunoscut doar anumite momente de vârf, relevante puncte nodale pe care sperăm să le fi anticipat pertinent, momente de vârf assimilate paradigmatic de ceilalţi teoreticieni ai sublimului. Nevoia de a selecta dovezile cele mai relevante ne-a atenuat radical subiectivitatea, dând curs mai mult cerinţelor obiective. Demersul este unul analitic iar pentru a impregna textului o mai mare rigurozitate, am disecat desfăşurarea temei urmărind sistematic o linie istorică.

Lucrarea am segmentat-o convenţional în cinci capitole derulate într-o ordine impusă de dorinţa de a identifica cât mai clar particularităţile sublimului: de la general la particular. În primul rând trebuia identificat locul pe care îl ocupă sublimul ca modificare a frumosului în cadrul categoriilor estetice, identitatea acestuia generată de osmoza esteticului cu extraesteticul. O nepartizană asociere a sublimului nu-numai-cu-esteticul, nu se putea bizui decât pe o extrapolare a frumosului identificând principalele sale modificări denumite convenţional categorii estetice. Demersul este derulat pe parcursul a doua capitole.Observaţia este valabilă şi pentru capitolul următor, capitolul III. El adaugă analizei cadrului de bază din care provine sublimul, discutarea afinităţilor acestuia cu alte posibile categorii estetice şi adiacent cu sacrul interpelat in VechiulTestament. Celor două subcapitole li se adaugă o tratare etimologică a sublimului pentru a putea evidenţia metamorfozele pe care acesta şi le-a arogat de-alungul istoriei.

O dată cadrul general fixat am trecut la o abordare bazată pe urmărirea valorificărilor subiective ale sublimului, derulată pe parcursul a două capitole. Că ele formează miezul lucrării putem argumenta prin câteva considerente. Privind retrospectiv, primul capitol pune în evidenţă cadrul general de desfăşurare a frumosului echivalat cu esteticul însuşi, identificat ca şi categorie estetică prin comparaţie cu teoria lui Platon despre frumos. Capitolul IV ne deschide calea către abordările subiective ale sublimului printr-o prezentare succintă a etimologiei cuvântului şi interferenţelor sublimului cu diferitele categorii estetice. Istoria şi civilizaţia îşi desfăşoară succesiv şi anticipator feţele. Vechiul Testament este o carte sublimă despre sublim. Anonimul, Burke şi Kant analizaţi în capitolul IV preiau opoziţia mic-mare, finit-infinit, încetăţenită în prima carte a Bibliei şi o impun definitiv în istoria esteticii. Opoziţiile amintite sunt completate de dihotomia frumos-sublim pe care Burke şi Kant au surprins-o în analiza lor. Anonimul va fi primul asupra căruia ne vom opri păstrând o firească şi proclamată ordine istorică.

În cel de-al V-lea şi penultim capitol abordările contemporane sunt tratate concis, tripticul ales, mai puţin Hegel fiind într-o veritabilă antinomie cu problematica urmărită până acum. Punctele de vedere antinomice nu ne pot ajuta de cât să tragem o concluzie finală, născută şi bazată pe analiza atentă şi pertinentă a etapelor derulate.

Trimiterile bibliografice sunt preponderent axate atât pe exegeţi români cât şi străini, cât mai ales pe analiza atentă a textelor autorilor analizaţi. În dorinţa de a aprofunda tema, dar şi în limitele cunoaşterii temeinice a unei singure limbi străine am parcurs şi excelentul studiu ce urmăreşte etapele trecerii de la epoca clasică la cea romantică scris de Walter Bate