Postmodernism și dezvoltare comunitară

 1920 odată cu emergența mișcării dadaismului, care propunea colajul și accentua cadrul obiectelor sau a discursurilor drept fiind cea mai importantă, mai importantă decât opera însăși, idee preluată ulterior și dezvoltată de filosoful Jacques Derrida.

Un alt curent a fost existențialismul, care plasa centralitatea narațiunilor individuale drept sursă a moralei și a înțelegerii.

la sfârșitul Celui de-al doilea Război Mondial, atitudinile postmoderne au început să apară.

Unii teoreticieni văd începutul postmodernismului, după Al doilea război mondial, când cele mai importante mișcări politice "moderne" ale nazismului și comunismului au fost repuse în discuție de gânditori occidentali

Alții plaseaza mișcarea în anii 1960, cind Marshall McLuhan a parafrazat: "Mediumul este mesajul", (1964). Prin aceasta el afirma că modul în care mesajul este transmis devine mai important decât semnificația mesajului în sine. Într-o eră dezamăgita de eșecul marilor speranțe politice, de holocaus și de pierderea de influență a religiei în societatea occidentală, medierea părea setată pentru a umple vidul.

"Postmodernismul" Termenul a fost inventat în 1938 de către un istoric englez, Arnold Toynbee, după un termen folosit de un spaniol istoric Federico de Onis. Toynbee a folosit termenul pentru a însemna declinul influenței creștinismului și al națiunilor occidentale după 1875.

Acest lucru nu este cu siguranta modul in care este utilizat în studiile Media actuale. Definiția lui Jencks "este mai aproape de marca:

"Post-modernismul este în mod fundamental amestecul eclectic al oricărei traditie cu cea a trecutului său imediat: acesta este atât continuarea Modernismului cit și al transcendenței sale" (Charles Jencks, Ce este post-modernismul, 1986?).